Suzuki: "Volkswagen trebuie să-şi ceară scuze public până la 30 septembrie"

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 23.09.2011
Cei de la Suzuki nu se lasă impresionaţi de acuzaţiile Volkswagen şi le cer nemţilor să-ţi retragă acuzaţiile nefondate până la 30 septembrie.

Schimbul de declaraţii încinse între oficialii Volkswage şi Suzuki pare să nu se stingă. După ce Volkswagen i-a acuzat pe japonezi de încălcarea parteneriatului semnat anul trecut, odată cu acceptarea furnizării motoarelor diesel de la Fiat, Suzuki iese la rampă cu noi declaraţii.

Osamu Suzuki, preşedintele companiei japoneze, susţine că Volkswagen cunoştea intenţiile Suzuki de a încheia un parteneriat cu Fiat pentru dieselul de 1.6 litri. Acuzaţia de încălcare a parteneriatului este aşadar mincinoasă, iar niponii cer constructorului european să-şi retragă învinuirile nefondate, potrivit cărora parteneriatul cu Fiat ar fi încălcat prevederile stabilite iniţial cu VW.

Osamu a formulat deja o scrisoare oficială adresată omologului său, Martin Winterkorn. Prin intermediul ei, preşedintele Suzuki cere ca Volkswagen să îşi retragă public acuzaţiile până la data de 30 septembrie, "pentru a putea restabili reputaţia brandului japonez, puternic zdruncinată după declaraţiile formulate."

Mai mult decât atât, sătul de divergenţele iscate în ultimele luni, şeful japonezilor cere ca Volkswgaen să îşi vândă procentul de 19.89% deţinut în cadrul Suzuki.

Comentarii (34)

  • NORMAL
    Normal ca VAG sunt niste imputiti si niste micinosi, au murit de nervi ca Suzuki au cumparat dieselul de 1.6 de la Fiat (adica ac au continuat colaborarea anterioara) in defavoarea motorului lor si au inceput sa-si manance kkt-ul de rigoare.

    Sunt curios unde scrie in contract ca nu au voie sa cumpere motoare decat de la VAG :)))))
    36 31
  • volksvagin
    au o saptamana... ti-tac tic-tac Volkswagen...hai lasati-va aroganta de-o parte si puneti-va in genunchi
    34 24
  • Carlos Ghosn
    habar n-au sa lucreze cu japonezii
    30 22
  • daca nu nana la fundu gol
    15 17
  • nu stiu ce scrie prin contractul ala,dar un lucru e sigur:japonezii nu sunt asa prosti cum cred nemtii,altfel dadeau coltul demult.
    29 10
  • GTR - VERSCWINDEN HERR SCHEISSE!
    @GTR. cand faci niste afirmatii le si probezi. tu ca un roman amarat si o viata plicticoasa, cu TV pe OTV non-stop si 24/7 tii lectii de moralitate.

    Cand pornesti un parteneriat cu cineva si iti asumi niste angajamente, atunci le respecti, indiferent ca te numesti Suzuki sau Toyota.

    Suzuki are piete unde merge in pierdere si nu-s capabili sa le redereseze de vreo 2-3 ani. La VW is full speed ahead. Daca n-ar avea piata din India si cea din Japonia, Suzuki in materie de automobile ar fi niste saraci.

    In plus, daca ai macar cat de cat habar cunostinte in domeniul auto ar fi trebuit sa stii ce in spatele acestei povesti. Cum le stii tu pe toate.....cred ca mai bine te-ai imbata, poate asa iti revii la adevarata ta forma.
    22 28
  • adevarul
    Cultura japoneza e diferita
    RENAULT-NISSAN e singura si cea mai veche alianta europeano-japoneza. Martin Winterkorn ar trebui sa ia lectii de la Carlos Ghosn.
    26 13
  • adevarul
    Cultura japoneza se bazeaza pe onoare, respect, onestitate si responsabilitate. Notiuni pe care Volkwagen clar le trateaza cu superficialitate.
    26 13
  • @ICH
    @ICH - Cand o sa scapi de mentalitatea asta de taran corporatist (niciodata cred), atunci poate ai sa poti sa vb de "roman amarat" si "viata plicticoasa". Deocamdata vezi-ti de frustrarile tale corporatiste suferinde, mai ai mult de urcat pana la nivelul meu de "roman amarat" cu viata plictisitoare :))

    VAG - corporatistul nr. 1 nu era interesat decat de achizitia Suzuki, piata de desfacere mai mare in SUA si China, divizie de Moto (ce-si doreste VAG de mult), su strica nici divizia nautica, etc.

    Suzuki avea parteneriat pe motoare cu Fiat cu mult inaintea colaborarii Suzuki - VAG..

    Este si normal ca Suzuki a preferat un motor mediocru si ieftin de la Fiat in defavoarea motorului mediocru si supraevaluat de la VAG.

    In mintea ta amarata, creata, corporatista crezi ca ar fi semnat cineva vre-o intelegere in care sa se oblige sa cumpere orice rahat al partenerului la orice pret??? :)))))))))) Pai nici nu exista motorul asta la incheierea intelegerii, cum l-au bagat in contract si la ce pret????? :))
    Cap ai, minte ce-ti mai trebuie!?

    Nu ma uit deloc la OTV, ma uit la Disc, Eurosport, Ant3, (Mircea Badea pe care-l injuri tu probail) etc.

    Poate te mai enervezi putin si-ti crapa o vena, nu ar fi nici o pierdere.
    26 14
  • E super simpla treaba

    "When the deal was signed in December 2009, with VW taking a 20 percent Suzuki stake, the companies said they intended to cooperate on technology, including hybrids and electric cars, and expansion in emerging markets. Almost two years later, no joint projects have begun."

    "Osamu Suzuki hasn't found any VW technologies he'd like to adopt following an extensive review of what they have to offer, he wrote in a Nikkei newspaper column in July. Suzuki in July also said the automaker was open to forming alliances with others."

    Masini electrice si hibride vw inca nu a lansat pe piata, sunt foarte departe comparativ cu Toyota, Nissan si GM in domeniul asta.

    Iar dieselul 1.6 de la vw care foloseste o cutie cu 5 trepte e varf de tehnologie :))

    Deci avand in vedere oferta tehnologica avansata marca vw ii dau drepatate lui Suzuki.
    22 6
  • @ICH
    Colaborarea dintre Renault si Nissan e f buna. Japonezii de la Suzuki nu sunt prea diferiti de japonezii de la Nissan. Japonezii cer respect, onestitate si egalitate in drepturi. Intelegerea a fost sa fie considerati parteneri Vw, nu subsidiari ai marcii asa cum se lauda Vw. Puterea financiara nu e totul. Asta nu au inteles cei de la VW si tocmai de accea acest PARTENERIAT e un ESEC.
    22 3
  • george
    S-A SPART CONDUCTA
    cu fanatici anti-VAG...Nici nu se gasea un loc mai nimerit pentru spume si clabuci. Si, din pacate, gugumanii si prostii:

    @ GTR
    Macar inainte de a se marita (ca sa nu zic de a se culca) cu altu`, cucoana Suzuka trebuia sa dea divort de actualu`...

    @ adevarul

    "Cultura japoneza se bazeaza pe onoare, respect, onestitate si responsabilitate."

    Daca schimb "japonez" cu "german", pot sa jur ca e un pasaj din discursurile lui Adolf Hitler...

    Iti mai aduci aminte cum s-au construit primele masini Toyota si Lexus? Iti mai aduci aminte de pedala de la Toyota?

    @ Thor

    INAINTE ca Suzuki sa semneze parteneriate, era cazul sa stabileasca concret ce asteapta de la partener. Nea Osama de Japonia s-a gandit dupa. Ca tot omu` de onoare...
    17 22
  • orgoliu a la VW
    Am observat o chestie interesanta la VW: indiferent la ce nivel esti la compania asta, nu ai cum sa nu te umfli in pene... e ceva tipic. De la marele "sef de trib" care daca ar putea ar desface piulita cu piulita sa vada ce e intr-un Hyundai I30, la un simplu consultanat care iti vinde masina pe principiul "e VW frate, ce vrei sa se strice?". Chiar asta mi s-a intamplat,
    Revenind: cu siguranta ca daca acel contract impunea ca diesel-urile de pe Suzuki sa fie de la VW, asa se intampla. Insa nu prea a fost sa, iar VW s-a bazat pe ideea ca e marele VW dar si-a cam luat-o peste bot. Intelegerea cu diesel-urile era una verbala, altfel se ajungea la tribunal demult.
    Sa nu uitam insa ca Suzuki si Fiat colaboraza demult la partea de motoare, vezi de ex diesel-urile de pe Sedici si SX4.
    Tipul de mai sus ziecea de "problema" cu pedala. Daca se intampla asta la VW sa te tii! Stiri pe prima pagina in ziare, amenintari ca cineva le vrea raul, nervi intinsi la maxim, blesteme... :))
    20 7
  • @Lau Calin
    Stai linistit, sunt sigur ca nici macar promisiune verbala nu a existat.
    6 7
  • Marius
    Sunt inca acri strugurii
    GM are in portofoliu cateva marci auto. Toyota are 3 marci. Si cu toate acestea au dat lectii europenilor in materie de vanzari auto. Viata e facuta din fapte facute si nu din fapte visate.
    In schimb, VW inglobeaza un sir intreg de branduri auto si abia abia reuseste sa reziste pe locul 3 la vanzari. Nu zic ca e rau, dar orgoliul lor este pe masura. La fel si in cazul japonezilor de la Suzuki, pe care intentioneaza sa-i adauge in cartea lor de vizita.
    7 11
  • @Marius
    De unde ai scos-o cu locul 3?

    VAG e pe locul 4 mondial dupa Renault-Nissan in 2010

    http://www.automarket.ro/stiri/alianta-renault-nissan-ocupa-locul-trei-in-topul-vanzarilor-din-2010-35978.html

    Clasament 2010

    1.Toyota
    2.GM
    3.Renault-Nissan
    4.VAG
    10 5
  • Desteptii lui peste
    @huh si marius: da toyota si gm au vanzari mai mari din motive diferite in mod secundar. in mod principal pentru ca ei vand foarte mult in STATELE UNITE.
    @gtr: depinde ce scrie in contract. daca si-au permis sa critice suzuki probabil ca totusi au o acoperire legala cat despre cerinta lui Osamu Suzuki ma indoiesc ca VW o sa o ia in considerare.

    Ca si brand auto Suzuki nu reprezinta mare lucru fiind un fel de daihatsu mai rasarit. Pe partea nautica si de motociclete este alta discutie. Fiat si Suzuki puteau colabora linistiti dar vorba cuiva nu fii curva, vrei banii de la VW sa te salveze din rahatel dar si ieftineala de la FIAT. Nu prea se poate. Alege o tabara si traieste cu alegerea facuta.

    @ GTR: si daca sunt corporatisti ce??? Tu i-al pe tampitul ala de badea in brate care zici ca este prelungirea cu*ului domnului voiculescu si cand ai timp si chef sa discuti serios discuta daca nu vezi forumul otv.
    5 12
  • Hoinar
    Pedala
    @George: rememorand falsa problema cu pedala, dovedesti ca nu esti mai rasarit decat americanii si covoarele lor stupide. Poate n-ai avut timp sa citesti si continuarea maretei epopei, daca tot te folosesti de maretul Internet in munca ta de R&D:

    http://www.automarket.ro/stiri/epopeea-toyota-peste-3000-de-vehicule-verificate-nu-aveau-probleme-la-31812.html

    http://en.wikipedia.org/wiki/2009E2%8%932011_Toyota_vehicle_recalls

    Pana la urma e bine sa-ti vezi lungul nasului si sa nu ataci pe altii daca n-ai gandit chiar totul bine..da' na..
    7 3
  • Fanii VAG tot asa raman n-ai ce sa le faci, cu un ochi la slanina(audi etc) si cu unu la faina(vw seat etc).

    pisica cand nu ajunge la o bucata de branza zice ca pute(asa cum nu ajung ei sa gandeasca si despre alte masini decat VAG+restu nemtesti, mercedes, bmw etc), opel ? nuuuuuuu iechhh!!!! ieftin, prost, suzuki swift 9000 euro? hmmm plasticaraie, caroserie de conserva, valoarea noastra? hmmm.... daaa sigur e varza la mecanica.

    ajunge un fan VAG intr-o zi la concluzia ca o toyota sau un suzuki ar putea fi chiar o masina superioara celor vw, isi zice: "-hmmm, as putea sa-mi trag o japoneza d-asta", 2 minute mai tarziu zice:"- vaaaii nuu, nu o sa mai ies in evidenta in Romania cum as iesi daca as lua vw, aham ramane sa-mi iau vw", un simbol de fiabilitate si valoare zice el indoindu-se puternic in mintea lui

    =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    10 7
  • "Fanii VAG tot asa raman n-ai ce sa le faci, cu un ochi la slanina(audi etc) si cu unu la faina(vw seat etc)."

    din cauza ca au ambii ochi ocupati nu se mai pot gandi si analiza si alte marci auto

    =))
    8 5
  • @george
    @ Thor

    INAINTE ca Suzuki sa semneze parteneriate, era cazul sa stabileasca concret ce asteapta de la partener. Nea Osama de Japonia s-a gandit dupa. Ca tot omu` de onoare...


    gresit mai george, nea Osamu a stiut ce vrea de la nea mos berila Winter"korn", da nu avea de unde sa stie nea Osamu ca peste cativa ani n-o sa aiba de un' sa ia motoare avansate de la vw, si-o fi zis mosu ca vw in colaborarea cu ei sau vw insisi or sa produca propulsoare bijuterii (mai ales diesel).

    Daca a vazut ca nu-s si ca ala de la Fiat e ieftin fiabil si superior si nu "mediocru" (@ George) tehnologic celui vw.

    Ia de unde nu-i, asa ca a luat de la Fiat :)

    O sa iti iei tu vw, cu cel mai bun diesel ca sa fii bine vazut printre acei romani, sasi, maghiari din ro care inca mai cred din povesti in mitul masinii germane cladit acu zeci de ani de VW in mare parte.

    Situatia a evoluat si azi exista masini mai bune ca vw, si din fericire mai ieftine(inclusiv la revizii).
    12 4
  • atentie!
    Mitul masinii germane a fost cladit de mercedes si bmw, nu de vw sau audi
    15 5
  • @paul
    ma rog poate ai dreptate cu mercedes si bmw, insa cu cat am auzit de la toti oamenii si cat mai aud, aud de VW, pt ca multi romani si0au luat pt ca era destul de accesibila.

    si cum multi romani au vw de acu cativa 5 10 ani, iar numarul lor e mare de asta am zis asa,

    ms de observatie

    sa nu uitam de opel cu ale sale astra de acum 2, 3 generatii care erau si ele exemple de fiabiltate, acu 3 generatii astra avea problema cu arcadele spate rugineau de numa numa, dar caroseria e alta poveste.
    8 1
  • putina istorie
    Audi avea niste saracii de masini prin anii '70-'80... nu se compara cu Mercedes si BMW... mai tarziu s-a ridicat si Audi mizand pe imaginea buna data de succesul in motorsport cu sistemul quattro... iar Vw in afara de golf n-avea niciun model care sa-i dea stralucire... intre anii 70-90 Renault s-a pisat cu presiune pe Volkswagen la ce modele scotea... Renault Alpine, Renault 5 Turbo, Renault Caravelle, Renault 16 (primul hatchback premium) etc. E o falsa impresie cu VW... s-au ridicat pe mitul creat de Mercedes si BMW
    10 6
  • Cei de la Renault-Nissan au depasit vanzarile VW Group cu ajutorul producatorului rus Avto Vaz unde Renault detine 25 % din actiuni . Personal consider ca un producator ar trebui sa cumuleze vanzarile sale doar cu cele ale altui producator in care detine minim 51 % din actiuni ( cum este cazul dintre Toyota si Daihatsu si Hino Motors, unde Toyota detine in ambele companii 51 % din actiuni ) . In restul cazurilor, vanzarile nu ar trebui cumulate . Renault detine 44 % din actiunile Nissan ( Nissan detine 15 % din actiunile Renault ), in timp ce Hyundai detine 39 % din actiunile Kia . VW Group, desi detine 49.90 % din actiunile Porsche AG ( aprox. 90,000 unitati in 2010 ), nu a cumulat vanzarile sale cu cele Porsche . La fel si in cazul Suzuki ( VW Group detine aprox. 20 % din actiunile Suzuki Motor Corporation ), unde daca ar fi cumulat vanzarile sale cu cele ale constructorului Suzuki, alianta VW-Suzuki ar fi de departe cea mai mare alianta auto din lume, in 2010 vanzarile sale fiind de aprox. 10 milioane de unitati vandute . Un clasament mai aproape de realitate, a fost prezentat de americanii de la TTAC ( http://www.thetruthaboutcars.com/2011/01/the-truth-about-cars-announces-the-top-ten-automakers-of-2010/ ) . Asta ca sa fim corecti!
    5 6
  • @putina istorie
    Hei, sezi mai bland. Sa spui ca in anii '70-'80 VW avea oferte mai slabe decat Renault e cam exgerat. Ai uitat de Golf GTI care de cand a aparut (in '78 daca nu ma insel) a avut numai vanzari bune si a fost apreciat peste tot. Ar mai fi si Corrado sau Passat care la inceputul anilor '90 putea avea tractiune integrala (doar marcile premium aveau asa ceva pe vremea aia), celebrele TDI-uri care erau foarte robuste (oricum o dai fiabilitatea masinilor frantuzesti in anii '80...). Crede-ma ca stiu ce vorbesc... unchiul meu a avut Renault 9 si avea mare grija de el. Cu toate astea daca avea viata Opel-ului Ascona C al tatalui meu, era demult la fier vechi (masina aia l-a facut pe tatal meu sa fie acum la al treilea Opel). In plus o chestie de longevitate a unui model o reprezinta faptul ca inca de cand a aparut, denumirea lui nu a fost schimbata. Ori Renault in clasa compacta a avut denumirile 16, 12, 11, 19, si Megane... denumiri de pe la inceputul anilor '70 pana in prezent. Din cauza asta eu cosider ca VW si Mercedes au fost cei care au facut ca imaginea de masina nemteasca=fiabila sa dainuiasca ani multi. Nu cred ca este neaparat si implicarea lui BMW, pentru ca BMW este considerat uneori un etalon al calitatii industriei auto de vreo 25 de ani. Ori acum 30-40 de ani Mercedes era visul multora. Si aveau de ce. Asta ca sa nu mai amintim de gama de modele care o aveau in acei ani. Asa se cladeste imaginea si reputatia unui constructor si de-asta Mercedes este considerata marca cu cea mai buna imagine din lume. Aici se mai adauga si succesul im motorsport, unde Mercedes a castigat pe unde a participat.

    Pe de alta parte VW si-a format un renume de constructor fiabil si datorinta concureneti slabe din anii '70 si 80. Uita-te acum cum bosul de la VW nu se poate abtine sa analizeze un Hyundai I30.
    11 3
  • Stimate paul si urmasii lui
    VW are renumele de constructor ce produce automobile fiabile (putin peste medie) si cu costuri decente de intretinere (cel putin fata de anumite marci frantzuze). Mitul masinii germane infailibile este dat de cei 50 de ani de cand majoritatea inventiilor auto vin din directia companiilor germane.

    Mercedes a fost sus dar nu mai este asa sus. Renault nu a fost nici odata asa sus hai sa fim sinceri iar Opel a fost totdeuna masina saracului german care vrea fiabilitate. Si nu dati vina pe GM, pentru ca GM este de mult actionar Opel.

    Ideea de baza este ca fiecare om isi cumpara ce crede, ce isi permite si mai ales ce iti place. De ex. Volvo face masini extraordinare dar mie personal nu imi place interiorul. :) Mercedes face masini cu un comportament de drum frumos mai ales 4Maticurile dar nu imi place interiorul si costurile uriase de intretinere.

    Imi plac Audi pentru ca pur si simplu mi se potrivesc ca design, cost de intretinere, si ca si comportament rutier. Orice ar spune oricine imi voi cumpara Audi atata timp cat imi permit si atata timp cand din experienta directa, nu vad probleme majore cu aceasta marca. :)

    Am condus japoneze si nu mi-au placut, mai ales suzuki swift, este parerea mea personala. :) Prefer Loganul pentru ca din punctul meu de vedere plasticurile sunt cam de aceeasi calitate (sau erau pe modelul cu care am mers eu).

    Am condus si Toyota (land cruiser, yaris, corolla) si din pacate singurul lucru care il am de reprosat este faptul ca mi se par cam aiurea butoanele si etc, altceva nu.

    Subaru am condus foarte putin si este o masina care iti produce prea multa placere ca sa te uiti la butoane si interior.

    Asa ca atunci cand imi formez o opinie nu caut pe net sau pe forumuri ci incerc sa imi formez aceea opinie din ce am facut sau simtit eu.

    @lau... Se uita la I30 pentru ca nu intelege de ce se vinde mai bine ca si golful dar nu intelege ca tinerii prefera ceva fresh cu multe optiuni multimedia. nu pentru ca hyundaiul este noul mercedes. :)
    6 1
  • @audist
    "...iar Opel a fost totdeuna masina saracului german care vrea fiabilitate"
    Mie mi se par amuzante replicile de genul asta. Compara preturile, confortul, finisajele, tinuta de drum oricarui Opel cu cele ale oricarui VW, Ford, Renault, Peugeot, Toyota etc. si vezi daca o mai consideri masina neamtului sarac care vrea fiabilitate. Cred ca pentru asa ceva in ziua de azi este Dacia.
    Referitor la masinile japoneze, poate ca o Corolla de ex. nu se compara la tinuta de drum, confort, finisari, siguranta, placere a condusului cu o Jetta, dar in privinta fiabilitatii este peste VW, orice ar zice unii. Poate veti rade, dar mie imi place mai mult cum se comporta la drum masina mea fata de o Corolla. Japonezii nu ofera lucruri revolutionare, ci tehnica simpla si robusta (reteta e cam la fel si la Dacia insa la un alt nivel).
    La 2 oameni am recomandat masini japoneze (o Mazda 3 si Corolla, ambele sedan) si nu s-au plans de absolut nimic pana acum. Ori mie mi-a picat sonda Lambda la 40000 de km, in conditiile in care Bosch (nu VW) o garanteaza 140-150 000 de km.
    5 3
  • @LauCalin
    da Dacia, suzuki swift, sx4, fiat panda, linea, opel corsa, etc.

    mai da cineva exemple? :)
    1 3
  • 1. Am avut masina japoneza si m-am reorientat. Masina era ok ca fiabilitate (am cumparat-o de noua), dar nu avea acel ceva care sa ma faca sa o indragesc. Am trecut pe germana si ma simt mult mai bine. Sunt constient ca pot aparea probleme (la ce masina nu apar probleme pe drumurile din Romania?) dar in privinta satisfactiei personale pot spune ca masina germana e superioara.
    2. Legat de diferendul dintre Suzuki si Vw eu cred ca japonezilor li s-a urcat la cap: o furnica nu are cum sa doboare un elefant, oricat de mult si-ar dori.
    3. Alianta Renault- Nissan nu este pe locul 3 mondial oricat si-ar dori unii comentatori de pe aici. Nu sunt si nu vor fi. Lupta se va da intre Toyota, GM, Ford si Hyundai- Kia.
    4 6
  • @paul
    O masina de dimensiunile lui Logan la concurenta e cu cel putin 2000 de euro mai scumpa. Cel mai ieftin Corsa sau Linea costa cat versiunile de mijloc sau superioare ale Loganului.
    Exceptie din ce ai dat tu este Panda dar aia e in clasa mini si oricum cea mai ieftina versiune e mai scumpa decat cel mai ieftin Logan. Deci exemplele tale nu sunt tocmai bune. :)
    4 2
  • george
    PAFARISTI SI HABARNISTI DA` TUPEISTI
    @ LauCalin

    Uiti repede sau ai o problema de intelegere? Ti-am scris candva care a fost povestea pedalei si dadeai senzatia ca intelegi…Ce s-a intamplat intre timp?

    @ Hoinar

    Aroganta asta gretoasa cu care vorbesti despre un subiect pe care practic nu il cunosti este o dovada de superficialitate. Ca sa nu spun altceva...

    “Falsa” problema cu pedala e la fel ca “falsa” frauda la legea pensiilor.

    Inainte sa torni aberatii si gugumanii, TU sa-ti vezi lungul nasului si sa vorbesti civilizat.

    Ca sa nu mai scriu aiurea niste chestii, iti dau un copy-paste la un comentariu mai vechi pe care nenea LauCalin l-a citit dar se pare ca l-a lovit amnezia. Dupa ce citesti asta si mai studezi un pic (dar nu pe Wikipedia ca Vanghelie si Basescu), te astept cu un raspuns…preferabil inteligent…

    Povestea incepe acu` vreo doi ani. NHTSA, in urma plangerilor unor berbeci, investigheaza compania Toyota pentru a vedea daca are vreo legatura cu diverse “evenimente nefericite din trafic”. Asa-i?

    Toyota recunoaste ca unele masini se comporta bizar probabil din cauza pedalei de acceleratie dar ii convinge pe reprezentantii NHTSA, prin metode dovedite ulterior neortodoxe sa nu solicite un recall in acest sens. Asa-i?

    NHTSA ingroapa povestea si treaba merge ca unsa (mai putin pe la pedale) pana in vara lu` 2009 cand un politist (care nu e chiar un sofer de duminica) off duty se trezeste ca nu poate sa opreasca masina si ajunge cu vreo 160 km/h intr-un sant unde ia foc si mor toti pasagerii. Asa-i?

    NHTSA “se sesizeaza” si cere Toyota sa ia masuri. Toyota “afla cu aceasta ocazie” ca masina respectiva nu a putut fi controlata si, dupa niste “investigatii amanuntite” constata ca vina apartine presurilor care s-ar fi deplasat de la locul lor si ar fi blocat acceleratia in pozitia blana motiv pentru care face un recall pentru inlocuirea presurilor. Asa-i?

    Apar cazuri de masini Toyota si Lexus “cu personalitate si vointa” si din randul seriilor care n-ar fi trebuit sa aiba probleme cu presurile. “Investigatii suplimentare” conduc la concluzia ca pedala s-ar bloca din cauza unei uzuri anormale si se comanda un al 2-lea recall. Cu toate acestea productia si vanzarea stocurilor continua desi acele masini sunt echipate la randul lor cu acelasi tip de pedala. Asa-i?

    In urma scandalului care s-a declansat pe fondul reactiilor idioate ale managementului Toyota referitor la aceasta situatie, se decide stoparea productiei si a vanzarilor si evaluarea flotei de masini Toyota in circulatie. Asa-i?

    Se ia masura extinderii recall-ului la 8 miioane de masini care ar putea avea aceasta problema si efectuarea unei reparatii care seamana izbitor cu carpelile meseriasilor de pe marginea drumului. Asa-i?

    Ulterior se constata ca solutia nu ar rezolva total problema insa, la momentul respectiv, se neaga existenta unei probleme electronice. Asa-i?

    Apar dovezi ca problema implica si ceva anomalii la nivelul electronicii iar baietii de la Toyota neaga ca ar fi adevarate insa recunosc faptul ca recall-urile ar putea sa nu rezolve problema definitiv. Asa-i?

    Apar probleme de franare si la alte modele Toyota, odata cu dezvaluiri incomode privind practici nu tocmai onorabile ale conducerii Toyota USA in relatia cu NHTSA, cu clientii Toyota si cu managementul central iar jupanul mare precizeaza ca Toyota ar fi ajuns in situatia respectiva fiindca ar fi “apasat prea tare pe acceleratie” in cadrul competitiei din piata si este posibil sa fi “ramas nitel fara frane”. Asa-i?

    Trecand peste calculele privind numarul de victime si ponderea lor in totalul accidentelor/masinilor/bla bla bla cele de mai sus tradeaza cateva aspecte interesante despre ceea ce se intampla ACUM cu Toyota:
    -superficialitatea cu care se concep si produc elemente importante ale unei masini;
    -incercarea abolut criminala (nu stiu daca realizezi ce inseamna ca niste specialisti sa-ti arunce in brate o astfel de pisica moarta) de a vara problema sub pres desi existau si alte solutii (settlement cu NHTSA pentru un “silent recall” dublat e modificarea de rigoare la masinile noi – in 2 ani iti “cadeau in mana” toate masinile din parc si puteai sa o rezolvi asa; e adevarat, se ducea dracu` economia de $ 100 mil pe care o planificasera ei atunci)
    -recurgerea la practici dambovitene pentru rezolvarea problemelor totusi grave. In alta epoca se lasa cu mate varsate...

    @ Paul

    Suferi de autism? Ce-i cu tine? Ce n-ai inteles din ce am spus eu? Eu am spus asa: ai fost proasta si te-ai maritat cu un Costel de toata jena sau sau nu-ti mai place de el? Daca vrei sa fii femeie serioasa si cu tinuta morala, NU TE CULCA CU ALTU` INAINTE DE DIVORT!!!

    Acum ai inteles sau trebuie si desen?
    1 0
  • @George
    Este ok omule ce ai spus. In esenta, marele pacat al lor si al altora ca ei este disparitia mindriei, orgoliului, cum vrei sa-i spui, profesional, da, profesional, deoarece a disprut chestia asta si asta se vede la ei, dar si la altii. Nu mai doresc sa mai fac afirmatii care sa creeze animozitati pe aici, dar, fabricanti cu inima, pasiune si demnitate de fier nu se mai fabrica, au disparut, locul lor este celor care au facut facultate de "management". Pasiune poate fi pusa in joc la orice se fabrica.
    Atat.
    0 0
  • @ la mine
    scuzati-mi greselile baieti, sunt extrem de obosit si n-am fost atent.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru