Din 2009, cutie automata pe Logan si Logan MCV

De Mircea Meșter
Publicat Marti, 28.10.2008
Versiunile pentru pasageri ale gamei Dacia vor beneficia, incepand cu anul viitor, de optiunea unei transmisii automate.

Esential

2009 este anul in care pe modelele Dacia va intra prima cutie automata din istoria companiei romanesti.

Modelele Dacia vor beneficia, incepand cu anul 2009, de optiunea unei cutii de viteze automate. Informatia a fost dezvoltata de catre Philippe Prevel, directorul Renault Technologie Roumaine (RTR), intr-o intalnire cu presa care avut loc astazi, la intitiativa Mediafax.

"Pentru transmisia automata am început testele inca de acum un an, iar intr-un orizont de cateva luni, cel mai probabil la inceputul anului viitor, Dacia va incepe sa produca in masa automobile echipate cu aceasta nouă solutie tehnica, disponibila ca optiune pentru anumite variante de echipare", a spus Prevel. Transmisia automata va putea echipa doar versiunile superioare ale lui Logan si Logan MCV, cererea unei astfel de solutii tehnice fiind inexistenta la nivelul autoturismelor utilitare din gama. Cel mai probabi, Dacia va adapta la gama si motorizarile lui Logan transmisia cupatru trepte existenta ca optiune pe actuala generatie Clio.

Pe de alta parte, motorizarile Dacia vor trece in scurt timp la standardele Euro 5, inginerii constructorului roman abordand in aceasta perioada cateva solutii tehnice interesante, cum sunt software-ul de gestiune a motorului si tratamentul gazelor de evacuare. Trecerea Dacia la Euro 5 nu va insemna insa si o crestere a preturilor, analizele Dacia aratand ca viitorii clienti nu sunt dispusi sa plateasca suplimentar pentru o astfel de solutie.

via | Mediafax

Taguri: Dacia, Logan, Logan MCV

Comentarii (45)

  • cutia automata
    Da si masina va merge cu urmatoarele viteze: incet si foarte incet, ca nu o sa o ajute motorul (mai ales cel de 1.4)... cuplu mic, capacitate mica si putere mica.
    0 2
  • me me me
    pt alex
    hai mah lasama k parca tu esti doctor in motoare...de unde stii tu cum va merge???a sau ai testatu tu ce sati explic......
    2 0
  • myself
    A mai avut....pe vremea lu' bunicu
    Pentru cine nu stie francezii au mai avut pe Renault 12 (Dacia 1300 pt cei tineri:) cutie automata. In putine exemplare intr-adevar.
    3 0
  • cutie automata inseamna consum mai mare
    Cum o cutie automata inseamna consum mai mare + pret mai mare al masinii -cativa CP, nu prea cred ca se va inghesuii lumea s-o cumpere!!!
    0 2
  • pentru toti
    E distractiv sa vezi cum unii se pronunta asupra unor lucruri despre care habar n-au...ca sa nu mai vorbim de ortografie.....
    2 0
  • passatro
    cutia automata
    Cutia automata este o inventie minunata si este un pas normal spre modernizare.
    3 0
  • pt passatro
    intradevar minunata aceasta inventie care exista inca din anii 40 (oare cat de importat e pasul asta daca dupa 50-60ani te uiti in jur si majoritatea masinilor tot manuala au..poate o fi doar din cauza pretului mai ridicat).este intradevar o inventie minunata pentru blonde (nu zic femei fiindca stiu soferite bune)... sau pentru passatul tau luat din kenya.sugerez sa-ti iei macar numere rosii inainte sa pui un asemenea nick.
    iar daca in acea cutie o sa includa fiablitatea dacia... ar fi pur si simplu ilogic sa dai bani in plus pentru ceva care daca se strica... (nici nu vreau sa ma gandesc).practic pretul ar trebui sa fie mai mic considerand cat te-ar costa reparatia (in destule cazuri inlocuirea) unei cutii automate DACIA.
    0 2
  • Catalin
    Cuti automata
    Pentru cei care nu locuiesc intr-un oras aglomerat, nici o problema, dar pentru locuitorii unui oras ca Bucuresti, unde faci 1 km/h, este fff buna, asta ca sa nu faci bataturi la talpi si sa distrugi ff repede ambreiajul.
    2 0
  • dadada
    Iata ceva ce lipsea din oferta Dacia. Felicitari !
    2 0
  • automata/robotizata
    4 trepte ? ihhhhh. mai bine DSG cu 6 trepte :>
    2 0
  • motor
    cutia va fi pusa pe motorul 1.6 16V dintre benzinare, de benzina nu stiu nimic. dar pot sa va zic sigur ca pe 1.4 nu va exista.
    0 2
  • in jurul nostru
    mai sus s-a scris: te uiti in jur si majoritatea masinilor tot manuala au...... Asta este valabil numai pentru Romania. In tari mai avansate vezi in jurul tau majotitatea masinilor hidramate.
    3 0
  • cutie
    nu inteleg cum reusesc savantii de la Ia-dacia sa bage o cutie intr-o cutie... si ce realizare :P
    Daca vedeam chestia asta scrisa printr-un Autoturism din anii 70 ramineam masca... si ziceam " deci exista "..
    In acelasi ritm, punem pariu ca in 2020 Dacia va anunta prima masina electrica...
    PS: l-am vazut la TV pe un anumit inventator care si-a tunat dacia cu un bidon de apa in care pui 2 linguri de bicarbonat si gata... minune! scade consumul cu 50%... si ma intrebam: oare de ce n-a pus 2 bidoane, cu 4 linguri de bicarbonat??
    2 0
  • nu in tari mai avansate.ce stiu doar de state.unde domina cutiile automate, dar in europa inca e manuala la putere.. si nu cred ca sta cineva sa compare soferii europeni cu cei americani.uita-te la competii de exemplu (scuze de offtopic).si complet de acord...intr-un oras ca bucurestiul, traficul + acelasi chef sa te duci la 8 dimineata la locul de munca prost platit dupa ce n-ai putut sa dormi ca a dat vecinu un CHEF aseara, cutia automata este mai avantajoasa decat cea manuala.dar nu de la dacia.. deja presmit ca o sa le faca in stilul McGuyver, dintr-o guma, un elastic, o agrafa de par si un colt de paine ...si doamne fereste sa creasca pretul graului ca sare si al loganului
    1 0
  • pt toti carcotasii
    fratilor, sunteti penali rau... sa stiti ca nu va pune nimeni pistolul la tampla si va obliga sa cumparati "dacia cu cutie cu 4 trepte". ce sa spun, " mai bine DSG cu 6 trepte"... vezi ca a aparut si cu 7.
    2 0
  • dani din nou
    nu amice...
    ..tu esti cel penal.ce s-a zis pana acum au fost doar opinii proprii si personale.daca nu ai degand sa aduci un argument stabil te rugam abtine-te.
    si vezi ca are lexus-ul de ceva vreme cu 8.stima
    1 0
  • Marketing
    Dupa parerea mea este mai mult o solutie publicitara pentru atragerea clientilor, decat una practica, deja au scazut f. mult preturile firmelor concurente de renume, asa ca Logan nu mai este chiar asa un low-cost..........
    1 0
  • design
    Oribil
    Nici nu ma asteptem la o cutie automata cu aspect normal. Uitati-va un pic mai atenti: parca e facaletu' lu' mamaie pt.intins aluatul pt.taietei!!!!!!! Pur si simplu BATAIE DE JOC!!! Ne facem dracu de ras. Dupa ce ca masina arata groaznic si este depasita tehnologic, venim si ii punem si ditamai copacu' intre scaune! BRAVO BAIETI, TOT INAINTE! FELICITARI!!!!!!!!!!!!!
    0 0
  • Autogreen
    Dacia
    Deci
    - motoare 5 la numar, avem
    - van, MCV. sedan, carosat, avem
    - 4x4 vom aveam
    - cutie automata vom avea
    - euro5 pe toata lumea
    etc.
    Carcatosi, avem, ohoo.
    1 0
  • cool
    Pentru Bucuresti, este o idee grozava! Ne mai menajam un pic piciorul stang :)
    2 0
  • @dani din vechi
    prietene, nu tie iti scriam, dar daca te simti, ok. sa inteleg ca pentru tine cutie automata e de la DSG in sus, nu? SMG, 7G-Tronic samd. pierdem toti timpul sa-ti citim tie tampeniile. :))
    1 0
  • Pt.Dani
    La ce prostii ai vorbit ma gandesc serios daca ai carnet de sofer.
    Cutiile de viteza de ultima generatie sunt super nici nu se compara cu cele manuale mai ales in aglomeratia care este deja in toate orasele mari din Romania
    2 0
  • Cutia de viteze automata
    Daca nu ati condus pana acum o masina cu cutie automata atunci nu aveti ce cauta in acesta discutie, poate decat sa cereti alte lamuriri. Cei care au condus o asemenea masina si vin cu critici si vorbe aiurea aruncate inseamana ca habar nu au de ceea ce au avut pe mana.
    Evident ca cei de la Dacia nu vor pune o cutie noua pe Logan pentru ca asta ridica costurile de productie prin proiectarea si constructia unei asemenea cutii de la zero. Sunt sigur ca vor gasi o solutie in cele cateva variante de cutii pe care le detin in portofoliu. Articolul de mai sus spune clar ca aceste cutii automate vor fi montate doar pe masinile din varful de gama. Varful de gama, daca ne uitam atent pe siteul Dacia, are doar motoare de 1.6 si diesel, atunci de unde discutiile sterile pe marginea motorului de 1.4 ?
    Cutia de viteze automata are avantajul condusului usor si relaxat in marile aglomerari urbane si avantajul deloc de contestat al rularii exceptionale in conditii de iarna cu zapada pe jos sau al terenurilor noroioase prin demarajul controlat(cititi despre transmisia automata). Cu toate acestea cutia automata genereaza si dezavantaje prin faptul ca mareste consumul urban cu aproximativ 1L/100 km, necesita schimburi de ulei regulate, ca la motor, desi mai rare totusi costisitoare si uzura franelor care sunt extrem de mult utilizate, placutele se inlocuiesc de doua ori mai repede.
    Cutia automata este o solutie pentru multi soferi sau soferite care nu stiu sa demareze in rampa sau uita sa schimbe viteza si omoara motorul.
    1 0
  • julian
    ;)
    Salut,
    Ce ati facut mai baieti? L-ati concediat pe baiatu' care va corecta textele?
    "Dacia aratand ca viitorii clienti nu sutn disponibili sa pla..." - eu stiu ca acei viitori clienti nu sunt "dispusi" sa plateasca, desi probabil ca in viitorul apropiat ei nu vor mai fi nici disponibili, vezi criza financiara...
    0 0
  • butoi cu cutie automata :)))))
    0 1
  • rookie
    Corect
    Asa cum spuneam si in alte comentarii, ati ajuns la nivelul de "jurnalisti" profesionali. Ar fi momentul sa scrieti corect, sa nu uitati litere, ba chiar sa scrieti cu diacritice. Asta in cazul in care va considerati jurnalisti. dace doar un blog, se iarta.

    Cat despre Dani si altii care spun tot felul de lucruri... oameni frustrati au existat si vor exista mereu. Incercati sa conduceti o masina cu cutie automata (mai mult de 10km)si atunci puteti sa va exprimati parerea. daca ati fii atenti, ati observa ca toti constructorii europeni incearca sa popularizezecutie automata. Nu pentru ca e masina mai scumpa sau incaseaza bani mai multi din intretinere, ci pentru ca este o solutie normala, comoda. Eu sunt sofer, nu mecanic. Treaba mea e sa fiu atent la drum si sa conduc masina. Nu sa stau sa urmaresc turatia motorului si viteza motorului si tot schimb vitezele. Asta poate sa o faca si masina. Si o face mult mai bine. E mult bine pentru motor.
    Apropo: pentru cei care nu stiau, uleiul se schimba si la cutia manuala.
    0 0
  • Logan, low cost, cutie automata, Renault
    Din discutiile de mai sus am desprins doar cateva chestii reale sau de bun simt; pentru restul as avea precizarile:
    1. Logan-ul nu a fost niciodata o masina low-cost; s-a crezut asta si se mai crede in continuare pentru ca s-au facut comparatii gresit intre Logan nou si alte masini noi (in alte putem pune aproape orice; sa zicem, opel, vw, ford etc.). Este gresit pentru ca Logan aduce MULT mai putine avantaje decat orice alta masina noua relativ comuna si este MULT mai joasa calitativ, performanta etc. decat foarte multe masini SH la aceeasi bani.
    2. Cutia automata nu este o idee rea insa este o idee care ma sperie pentru ca vine de la Renault; si legat de asta:
    3. Renault, chiar si cu prezenta in F1 si alte chestii interesante, este o companie axata mult prea mult pe profit in detrimentul respectului pentru masini de clasa, al performantei, al cleintului de rand, si probabil si altele.... Spre deosebire de multi altii (Audi, BMW, Mercedes, Volvo etc.) nu vor sa faca o masina impresionanta decat daca ies suficienti bani din asta.
    1 0
  • gherasim
    pt rookie
    Auzi bai rookie sa iti zic un secret. se vede ca esti sofer.. si ca ai luat permisul nu si bacul... invata si tu sa scrii :))
    Si inca ceva...cred ca nici sofer nu esti dc poti sa optezi pentru automata in defavoarea unei cutii manuale. ori ai dat examenul de soferi pe masina cu cutie automata si altceva nu stii sa conduci?
    0 2
  • Circotasul
    Degeaba
    Degeaba, Renault nu este specialista in cutii de viteze automate, va chiar sunt slabe!!!
    1 0
  • bravo lor
    Iar se vede ca sunt multi destepti in tara asta, ma gandesc ca majoritate sunt de la AR deci stiu ce e o masina :))))))), toata stima pt cei care dau commenturi care au ceva de spus nu numai tampenii, e romanul e obisnuti cu manuala ca nu pre a condus in viata lui o automata, o fi romanul destept ca el nu vrea, toti fabricanti vor so introduca, la unele modele, la astea noi mai ales scade consumu, nu stici ambreiajul in oras, la viteze mari nu te preocupi cu schimbarile , deci avantaje, normal ca e mai scump, dar cu timpul se va ieftini,are kickdown si alte dezavantaje dar ce nu are, depinde de gustul fiecaruia, si toti destepti sa incerce cateva masini cu automate si dupa aia comenteze, am condus un e270cdi automata si mi s-a parut o alegere buna, daca mi-as lua sigur nu as lua manuala,si da uleuil trebuie schimbat , la cati kilometri??? mai cititi si reviste de specialitate nu abureli te topgear, supercar etc... un etz, automotive enginer, sau si romanesti. daca o so puna pe 1.5dci 85cp , sau 1.6 16v va fi bine, pe 1.4 sigur nu va merita, si bravo lor ca trec pe euro5, astept 4x4 si zic ca sunt pe drumul bun cei de la dacia, nici skoda prin 98 nu statea mai bine, si iata unde au ajuns acum, pacat ca nu au facut miscarea asta mai repede, si pacat ca renault se imbogateste pe spatele Dacia, de ati sti ce salarii de rahat da, :((, anu acesta termin AR si sincer nu o sa ma duc sa lucrez acolo, desi visul meu era sa proiectez in tara asta. poate altundeva unde se apreciaza specialistii. pa pa
    1 0
  • Harold
    Foarte bine
    De ce este cutia automata o inventie minunata?
    Teoretic inseamna cativa CP in minus, practic cred ca 90% din soferi nu stiu sa exploateaze corect, la maxim, o cutie manuala, asa ca pentru astia 90% masina sa va simti chiar mai puternica. La fel si cu consumul. Multi merg foarte subturat iar alti tureaza sa se miste 2-3 m in trafic, prea putini care conduc intr-o plaja de turatii corespunzatoare.
    Imi spunea cineva de o tipa care are un Audi A3, si ca sa nu se complice cu schimbatorul, foloseste in Bucuresti cutia manuala aproape ca pe unu automata. Baga in viteza a II-a cand pleaca de acasa si gata. :))
    1 0
  • soferi cu A/T
    "Apropo: pentru cei care nu stiau, uleiul se schimba si la cutia manuala"
    La cati km schimbi la manuala si la cati schimbi la automata ? Ia calculeaza cat te costa in plus A/T.

    Daca cineva e sofer inseamna ca stie sa conduca o masina ceea ce presupune sa stie ce punte motrica are,ce motor,ce putere,ce cuplu, ce face ambreiajul, sa stie turatia maxima a motorului,conditiile de trafic si de drum etc. Toate aceste informatii sunt procesate de catre "mansarda" si apoi da comanda la nenea piciorus si tanti manuta sa schimbe viteza. Mie nu mi se pare greu. Acum depinde de procesorul fiecaruia...
    Nu esti in stare de toate astea,te duci frumos la biblioteca,iei permisu,ia taticu o automata si la prima situatie mai complicata in trafic procesorul da eroare(ca nu are nicio informatie) si te incolacesti in jurul primului pom. Perfect.

    Acum on-topic :
    E intr-adevar mult mai comoda o cutie automata, dar a incercat vreodata sa faca balans fata-spate iarna pe gheata cu o cutie d-asta ? Si la ce zapezi avem noi…He he he...

    Ma bucur ca Dacia baga si cutie automata. De ce nu ? E optionala, o costa mai mult - asta e. Vrei confort platesti. Cu cat vrei mai multe cu atat platesti mai mult ...si te uiti dupa alte marci din ce in ce mai bune calitativ.

    Stiti principiul ala...KISS ?
    - Keep it simple stupid -
    (nu ma refer la nimeni,asa in general)
    Cu cat e mai simplu cu atat sunt mai putine piese care sa mearga prost. Mai ales la Dacia.

    Dar pana la urma e a noastra si trebuie sa o iubim cu bune si cu rele ca numai asa va ajunge(Doamne ajuta) sa concureze cu masinile mai de rasa. Peste vreo 10-20-30 ani.
    1 1
  • Bossu'
    Mai bine ar schimba design-ul interior ca'i varza cum arata...bordu' si restu.
    1 0
  • Multe comentarii
    Multe comentarii aici ...interesant...sunt oamenii interesati de Dacia. E spre binele celor de la Dacia sa vina cu noutati. Eu le recomand sa lucreze la confort in primul rand care lasa de dorit in special cu insonorizarea care nu exista ...practic nu s-a facut nimic e ca la Dacia aia veche. Fiti voiosi.
    0 0
  • Bogdan
    Lighean automat
    Cand o sa mergeti cu Ligheanu ala automat la drum sa va luati o ranga cu voi in caz ca se strica cutia:)):)):)). Raman pe BMW, cutie manuala:)):)) KK pe toate Ligheanurile
    1 1
  • Axinte
    Sa moara dusmanii mei
    Fraierilor, smecherashu de dasupra nu stiea limba rmoana. Detch mashina voastre ieste OLITZA (hahaha) nu leghean. Ioooooooo, am Lamborghini Gallardo, nuuuuuuuuuu be em be... Ie asa de tare masina astia ce o are eu, ca va depasesc in oras cu masina la RELANTI baaaaaaaa hahalelelor baaaaaa. Ca sa o bag a-ntaia trebuie sa ajung la 100 km pe secunda, a scuze, ora, asa, si pentru a bagauo in a douaaa, trebe sa ajung la cat are OLItA voastra vitreza maxima. Ha Ha Ha
    In alta ordine de idei, sincer, Dacia hidramata e ca o curva care se da virgina.
    1 0
  • of Doamne
    Domnilor...stand sa citesc pe cuvant ca m-am dus de 2 ori la buda..in primul rand este un domn mai sus care mentiona ca a fost pe renault 12 cutie automata...da ..nu stiu daca am sa pot pune aici poze si chiar m-as bucura..a existat odata dacia aceea jumatate galbena jumatate neagra care o am si eu si care are motor renault 18 si cutie automata renault 12. Inca scrie pe ea 1983 made in spain.Si ii exact acelasi bat care il stiti doar ca pe cutia aia de plastic am lipit un stiker RDNP.Aceasta masina numita dacia 1310 special..a fost facuta pentru argentina, portugalia ca masina de taxi sau pentru export. A mai existat in 1979 primul lot de 1310 care erau dotate cu asa ceva si dacia 2000 facuta la ordinul CABINETULUI 1 adica daca nu stiti RENAULT 20 care avea DACIA 2000 in anul 1981 noiembrie ,,,geamuri electrice, cutie automata, aer conditionat, trapa.....ei ce ziceti de asta..500 de bucati DACIA 2000 ...a fost odata si va ma fi
    mai taceti si nu puneti nicioadata dar niciodata masini de top dar proaste ca umple service-urile...cu DACIA
    mai de bine de rau merge si chiar bine ..eu am si dacia aceea de mai sus adica dacia 1310 special...si dacia logan prestige..si la sotie i-am luat dacia sandero din franta diesel 1,5 dci...si sa stiti ca merge ..si chiar foarte bine...
    lasati bmw si volkswagen si drac sa le duca de gunoaie din 1998 sau 1990 cu sute de mii de kilometrii si pline de rahat si gume si piele si sange si sperma si dracu mai stie ce ciuperci si raie si tbc si alte mii de boli....pe cuvant ca ii plin targu de astfel de rable..ca mere ..ca are tdi cu i rosu sau verde si ca are piele in interior..
    lasa ca si Loganul va avea si piele si cutie automata si sa vezi ce jucarie va fi..
    un salut calduros pentru cei ce accepta dacia asa cum este
    1 0
  • CRISTI 13
    Trebuia de multi ani o cutie automata!! Mai ales in orasele aglomerate unde 1 si 2,sint cele mai uzuale trepte de viteza.Dar prima data sa schimbe motoarele alea de 10 ani si sa nu mai aduca la noi vechituri sa aduca motoare din generatie noua,la altii deja sint in muzeu motoarele astea care le aduc la noi.Schimba un pic moaca la Logan si iara mai vind citiva ani jegurile alea de motoare,ma refer mai ales la 1.4 , 1.6.
    1 0
  • pentru soferi cu A/T
    Am condus Volvo S80, motor 2,4D , 163CP, cutie automata. Am facut si mecanica la aceasta masina, dar culmea: Uleiul NU se schimba niciodata. Mergeti si intrebati la VOLVO daca nu credeti. Cumnatul meu are un Pasat 1,9TDI, cutie automata. Poti merge linistit 100.000km pana la schimbul de ulei pentru cutie. Vad aca niciunul nu amintiti cu exactitate ce model conduceti, daca e cu cutie automata, si macar ce specifica cartea tehnica, sau reprezentanta pentru modelul respectiv. Asa ca nu va mai dati desteptoi amintitnd de cutiile produse cu peste 10 ani in urma. Da, la unele schimbau uleiul la aproximativ 40.000 km. Am avut si un Opel Rekord 1,9 benzina, cutie automata, si asta era situatia, dar au mai evoluat de atunci.
    1 0
  • cutie automata - NU
    .... fac taxi in new york pe ford crown victoria - automata(bineinteles) motor de 4600 cmc ....pot sa zic ca sunt scarbit de cutia automata . in 120 mile au schimbat 4 cutii ... cade instant si nu ai ce sa mai faci , acolo ramai
    e numai pt femei si pt lenesi .... pierde mult din putere , schimba in turatii in care nu-ti trebuie tot timpul , foarte pretentioase , daca a murit bateria nici nu poti s-o impingi , consum mai mare si pretz mai mare
    am mai avut un chevy din 96 si a cazut cutia la 100k KM in 2002 si vad foarte des masini pe margine cu cutia dusa
    in america greu gasesti masina cu cutie manuala de putori ce sunt
    raman la ideea ca daca iti place sa conduci si esti cat decat pasionat de masini nu te uiti la cutie automata ...salut
    0 1
  • alo
    ba Miha...cu dracu conduci tu taxi in new york..no is tare curios..
    da cat castigi..adevarul ii ca merge naspa ...tot piciorul pe frana ti..si tot urla motorul ...no mai bine cutie in 4 trepte cum ii de dacia 1300 ..aia da...
    1 0
  • Bravo lor
    Abia astept sa puna automata pe logan pentru ca, eu personal, urasc cutia manuala. Cred ca nu exista o alta varianta de masina cu cutie automata la pretul pe care-l va afisa dacia sigur nu exista. Toti consumatorii de logan pe care-i cun osc sunt foarte multumiti de el. FELICITARI DACIA!
    1 0
  • Cutie automata pe lighean=baba si mitraliera!Clelu cu tichia cu margaritare.
    0 0
  • liviut
    intrebare
    se va putea pune si pentru logan laureate 1,4 cutie automata ?
    0 0
  • Pt. Miha
    Crown Vic-ul pe care il conduci tu in NY este facut special pt. NYC cab si de aia ai probleme cu el (sunt un pic mai lungi si cu consola de AC in spate) sunt mai confortabile..dar foarte proaste...Si eu am condus taxi in Chicago...masinile alea din NY sunt intradevar foarte proaste...dar am condus si Crown Victoria police interceptor 300 000 mile fara nici o reparatie la cutie....sau Lincoln towncar 160 000 mile pana la prima reparatie la cutie...teoretic transmisia de lincoln ar fi trebuit sa tina mai mult...dovada ca o masina foarte scumpa nu este neaparat si foarte fiabila. Cred ca majoritatea care pun comentarii aici nu au condus o masina cu transmisie automata si de aia sunt asa de inversunati impotriva lor...Eu zic ca dacia face un pas inainte...comentariile referitoare la design-ul schimbatorului de viteze mi se par un pic penibile...la lincoln de exemplu ..o masina care costa peste 40 000 $ schimbatorul de viteze se afla exact langa volan si seamana izbitor de mult cu cel de la trabant....Hai sanatate si La multi ani!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru