Fara reguli de circulatie in Europa!

De Robert Gherghe
Publicat Marti, 21.11.2006
Incredibil: sapte orase si unele regiuni ale Uniunii Europene au eliminat total regulile de circulatie din trafic.
Noi respingem orice forma de legislatie”, spunea fondatorul anarhismului, Mihail Bakunin. Chiar daca anarhismul s-a dovedit un experiment istoric nereusit se pare ca o parte din ideile lui nu au fost uitate sau desconsiderate.

Proiectantii europeni ai traficului viseaza la existenta unor strazi libere si lipsite de reguli de circulatie. Ei isi doresc ca pietonii si soferii sa interactioneze intr-un mod liber si printr-o intelegere umana si nu prin intermediul semnelor sau regulilor de circulatie.

Stim ca intelegerea unor astfel de reglementari pare a fi de domeniul SF-ului, mai ales pentru un cetatean bucurestean din anul 2006, sau chiar pentru un sofer din middle class-ul londonez. Exista tari in spatiul european unde gradul de civilizatie si gradul de intelegere reciproca a cetatenilor intr-un ecosistem social bine gandit este foarte mare, astfel incat, eliminarea normelor de circulatie acolo unde traficul nu este aglomerat nu pare si nu mai este un moment de ratacire a unor baieti care stau in birourile de la Strasbourg si gandesc la viitorul comunitatii umane intr-o Europa Unita.


Proiectul lichidarii semnelor de circulatie a fost deja implementat in orasul Ejby din Danemarca, in Ipswich din Anglia si Ostende din Belgia. Ceea ce poate fi numita utopie a devenit realitate si in regiunea Drachten, un oras olandez din provincia Frisia de Vest. Regiunea cu o populatie de 1000 de locuitori a fost lipsita de orice fel de semn de circulatie. Nu exista marcaje pe strazi, nu exista linia de separare a sensurilor, nu exista nici macar stopuri la intersectii, ce sa mai vorbim de semafoare?! Oricat de ciudat ar parea, numarul accidentelordin aceste regiuni a scazut dramatic dupa implementarea noilor "non-reguli". In Drachten au sosit experti din Argentina, din Statele Unite si din Londra pentru a analiza noua situatie. Londra este atat de interesata de acest proiect incat modelul este deja testat intr-un orasel aflat la marginea capitalei Marii Britanii, Kensington.

Olandezul Hans Monderman, cel care a dezvoltat aceasta idee si acest proiect, a declarat: ”Prea multe reguli ne indeparteaza de un lucru foarte important: abilitatea de ne gandi la ceilalti.
Ne pierdem capacitatea pentru un comportament social responsabil
”.

In Germania sunt omologale circa 648 de semne de circulatie, iar micile orasele cu trafic redus arata ca o padure cu semne de circulatie. Psihologii au studiat impactul semnelor de circulatie asupra omului si au venit cu marturii stiitifice ca peste 70% dintre ele sunt ignorate de catre soferi. Iin timpul condusului, soferul isi foloseste mai degraba intuitia decat sa-si arunce privirea dupa un semn sau altul. Se pare ca principalul mod de a imbunati comportamentul soferilor la volan este cel de a-i da mai mult libertate si prin lucru acesta mai multa responsabilitate.

Nu trebuie uitat ca in conditii de trafic ultra aglomerat regulile de circulatie devin inutile si sunt total ignorate de participanti, singura lege viabila devenind intelegerea umana. Acestea sunt concluziile specialistilor care gandesc evolutia traficului in Europa viitorului.

Comentarii (53)

  • semne de circulatie
    Nu cred ca e posibil la noi nici in 100 de ani.
    0 0
  • semne
    oricum semnele in romania sunt puse ca sa se mai incaseze ceva amenzi ca oricum nu le ia nimeni in seama. Si intradevar ar terbui un set minimal de semne si nu o padure pusa ca sa se hotarasca vinovatul in cazul unui accident!!!!!
    0 0
  • Costyn
    fara semne de circulatie
    Cred ca noi am fost primii din Europa in eludarea Regulilor de circulatie...Circulati in Bucuresti-de exemplu-si va veti convinge!
    0 0
  • coposu
    fara semne de circulatie
    Reguli de bun simt in Romania, in circulatie!?
    O adevarata utopie!
    Azi dimineata, cand am vrut sa iau masina sa plec la servici ia-o daca poti! Un destept a parcat in asa fel incat sa nu o pot eu scoate. Nu conta ca in parcare erau libere inca 3-4 locuri si ca daca o parca cu o jumatate de metru mai la dreapta nu incurca pe nimeni, e mai cool asa, enervezi pe unu' pe altu', e super! Te doare pe tine-n cot de ceilalti, ce mare lucru daca o iau si ei pe jos!?
    Nu mai vorbesc de bun simt in trafic. Lipseste cu desavarsire. Dar traim in Romania, orice e posibil, nu!?
    0 0
  • Zoloft
    fara semne
    asta e o mare imbecilitate...natura umana are nevoie de reguli...orice lucru se realizeaza dupa un set de reguli...pana si omul cavernelor avea regulile lui...
    Stire joke.
    0 0
  • fara semne
    Ar fi dezastru in Romania , nu se respecta REGULILE, legislatia, bunul simt sau respect nici atat, ar fi, cine pe cine! La momentul acesta...se sta la semafor si trec indivizi care se cred foarte tari si se aseaza in fata, ce conteaza ca fraierii stau la semafor respectand regulile existente, cand se va renunta la ele, va fi dezastru si nu numai in Romania!
    0 0
  • Mda!
    Vorba lui Muki, cum se stabileste vinovatul in cazul unui accident?!
    Vine politaiul:
    - Dom'ne care esti mai nesimtit aici?
    -Pai stiti ca...
    -Iti permiti? Gata, am gasit vinovatul!

    :))

    Ce porcarie... se vede cine se plictiseste pe banii bugetarilor...
    0 0
  • alexuss
    Cred ca ar prinde in romania
    Haideti sa facem un calcul matematic.
    Adaugati la situatia actuala un dram de bun simt (si cam atat ;-) ) si apoi vedeti rezultatul. Nu cumva nici acum nu se respecta semnele de circulatie??? Punem pariu ca in peste 50% din intersectii atat pietonii (mai ales) cat si masinile trec pe rosu?
    Daca stam sa analizam mai bine am putea da dreptate (probabil in peste 50% din cazuri) ambelor parti. Cum asa?
    1. pietonii spun "noi trecem cand nu vin masini" - 100% adevarat in marea majoritate a cazurilor - in felul asta se creaza o fluenta si nu mai stai sa treaca carduri de pietoni
    2. masinile spun: "noi trecem pe rosu doar atunci cand se poate" - nu e chiar in 100% din cazuri, dar.... - sau "o luam pe dupa refugiu tocmai ca sa fluidizam traficul - 100% adevarat in majoritatea cazurilor

    Deci? Oare nu credeti ca tot ce ne lipseset este acel dram de bun simt si "balls"-urile (pt cine intelege ;-)) sa implementam o astfel de solutie???
    0 0
  • imposibil in Ro
    Din pacate un astfel de sistem este de neconceput in Romania, unde regulile bunului simt sunt o poveste de mult uitata, mai ales in trafic, dar si in general. Poate in alte tari, unde oamenii au evoluat de la stadiul de animale ...
    0 0
  • kul
    foarte tare frate!
    0 0
  • imposibil acum
    Mai avem cateva zeci de ani (daca nu mai mult) pana sa depasim stadiul actual de prostie, rautate gratuita si nesimtire... ca sa nu mai vorbim de civilizatie.. asa ca nu cred ca ar fi posibil in romania... si nici macar in marile orase europene...
    0 0
  • adrian
    articol
    simbata 19.11 in oostende erau semne si reguli de circulatie
    0 0
  • dynsky
    semnele de circulatie
    Semnele de circulatie sumt puse pentru a sti in dreptul carui semn de circulatie ai avut accidentul ,bineinteles la noi in Romania .Nesimtirea e prea mare pentru a spune ca, circulam corect, intr-un oras European anul 2006(Bucuresti),mai degraba circuli in jungla sau prin savana decit in Romania.Dece oare in afara Romaniei soferii sunt corecti si numai in tara sunt zmeii zmeiilor ,sigur lipsesc cei 7 ani de acasa si cum bine stim astia au fost facuti la F.F.
    0 0
  • asta e pt prostii din Romania
    la noi in tara daca se adopta , o sa ia toti dobitocii carnetul pt ca peste 50% pica la sala
    0 0
  • Mircea Mester
    Oostende
    Adrian, ai dreptate. Este vorba de un experiment care nu a fost aplicat definitiv. Fiecare regiune a avut cateva zile la dispozitie pentru a testa sistemul.
    0 0
  • dar de coruptie ce spuneti?
    Nu are nimeni interesul sa renunte la micile sau marile spagi sau daruri sau atentii. Ce s-ar face politistii fara posibilitatea de a castiga inca trei salarii peste leafa pe care tot noi o platim? Sau ce s-ar face unchii, verii, cumnatii etc. daca nu ar mai avea pentru cine sa intervina cu un telefon acolo unde trebuie? Sunt multi care conduc cum ii taie capul pentru ca au relatii care "le tin spatele". La noi relatiile merg pana sus: senatori, deputati,etc.
    0 0
  • Ovidiu
    semne de circulatie
    Nu stiu cine gandeste "traficul" la noi, dar pe strada mea noua amplasare a statiei de troleibuz imediat dupa o trecere de pietoni (si aceea mascata, dupa un viraj !!!) m-a lasat mut ! Orice pieton care vrea sa traverseze pe trecere este mascat de troleibuz... daca nu esti din partea locului sau deosebit de precaut, venind din sens opus, cu ochii la viraj, pur si simplu n-ai cum sa ratezi pietonul ! Traficul nostru este plin de astfel de capcane. Ma cuprinde o mare disperare cand vad ca toti intervievatii pe la tv nu gasesc alta explicatie dupa cate un accident decat "neadaptarea la conditiile de trafic"... intr-adevar, e greu sa te adaptezi la astfel de aberatii. Cea mai tare mi se pare constructia scuarurilor acelea pe ditamai drumul european in comuna Malu Vartop (prin Valcea parca) unde te trezesti cu ditamai bordurile in mijlocul soselei ! Unde mai pui ca la intrare vezi (ziua..., noaptea nu vezi nimic) un panou mare cu nr. de victime din anul precedent !!! Sa vedeti cum se chinuie Tir-urile pe acolo... Incredibil. Cand e intuneric si daca mai si ploua sau e ceata, ai toate sansele sa-ti lasi juma' de masina infipta in primul scuar. Oameni sadici, altfel nu pot sa le spun, fiindca nici pt. pietoni, ca refugiu, nu se justifica. Am trecut mereu pe acolo la diverse ore ale zilei, nu vezi nici tipenie de om, nici n-ai pe cine sa injuri !
    0 0
  • Timisorean
    claxonat pe trecere
    in timisoara esti claxonat si injurat de soferi trecand regulamentar pe trecere de pietoni
    fara legi de circulatie esti calcat ca in jocul armagedon
    0 0
  • radu din cj
    hola
    ba fratilor.... ii interesanta ideea .... da atata vreme cat iarna se lucra la carosabil..... si in cj se circula bara la bara pe artere mici de vai samar de ele atunci ce sa mai zic de parcari si politai in intersectii... vai doamne ii dezastru pa acii ca si in buchale de fapt... da noh stai cate o ora ca sa poti intra in buchale..... fratele meu inchdeti directia de drum si faceti alta ce plm ..... is nervosi romanii pe voi oameni de kkt.... da las ca in 2090 poate om trai mai bine pace :D
    0 0
  • been there done that
    si la altii...
    In Asia nu e deloc surprinzator. De fapt in India, Indonezia si alte tari asemanatoare se conduce destul de mult 'dupa ureche'. Rezultatul este intr-adevar o mai mare rabdare si intelegere pentru ceilalti... Plus video-uri interesante pe youtube si abandonul condusului pentru cei slabi de inger. Asta depinde si de cultura totusi. Daca poate fi adaptat cu succes in vest - probabil, oamenii pe acolo sunt mult mai intelegatori. Daca poate fi adaptat in tara lui Mihai Viteazul... mai putin probabil.

    PS. si asa cum spunea cineva mai sus... Daca nu mai sunt reguli nici Ghercea nu mai are ce face, ceea ce ar fi destul de trist, trebuie sa recunoastem.
    0 0
  • vinovatii fara vina ...
    Sa va spun cum gandesc politistii in caz de accident(am patit-o pe pielea mea si am ramas perplex): esti lovit in spate nu esti vinovat, esti lovit lateral, esti vinovat. Nu conteaza nici pe unde circula cel care te-a lovit, nici cum, nici daca era pe interzis, absolut nimic. Cand un coleg al celui care tot scria acolo de zor la cazul meu i-a atras atentia ca e destul de ciudata lovitura i s-a replicat la fel: n-ai vazut dom'le ca e lovit lateral ? Acum intreb si eu: cel care m-a lovit avea pile sau doar atat pot dragii nostrii politisti ?
    0 0
  • adelaide
    :)
    lasand jungla din Bucuresti in care oricum fiecare conduce dupa cum crede de cuviinta... eu cred ca nu e posibil la noi asa ceva cel putin pentru FEMEI :)) Si eu sunt soferita :P Si sa va explic: recunosc (nu numai in numele meu ci si pentru prietenele mele), daca n-as avea regulile de circulatie m-as lasa de sofat. Pentru ca ele sunt singurele care ma ghideaza. Cand intru in panica, caut repede in "baza de date" a creierului regula de circulatie care ar trebui sa se aplice. Si va spun ca nu sunt singura care face asa. Oricum, in general noi aplicam regulile astea cam cum le intelegem noi, dar daca suntem injurate macar nu putem comenta caci stim ca am gresit. Daca n-ar fi regulile... vai de voi ce ne-ati mai injura! :D
    0 0
  • fara semne...
    Oricum la noi se circula haotic... nu m-ar mira nimic, dar... mergeti prin bucuresti si daca tineti cont de 1 semn.. sa ma anuntati.. eu inca nu am reusit.. ca mereu este la alegerea mea..ce semn sa respect.. asa ca eu aleg mere.. nu respect, pentru ca apoi mai astept un semafor de 10 minute eventual...
    0 0
  • Adrian
    Ce sa zic...
    Bai oameni buni... e vorba de societate. La noi nu poti face asa ceva. De ce? Ca-i trafic intens. Si cretini care vor sa bage trei sute cu masina lor "tunata". Unu' hais pe stanga, altu' cea pe dreapta, inca unu' pe diagonala ca se grabeste la magazin si adio "non-reguli". Adica poc. Sau paf, cum vreti voi.

    Daca vreti sa scapati de ambuteiaje, nu acuzati nici politia (care are si ea un scop si nu-i chiar atat de negru pe cat credeti) si nici semnele de circulatie. In schimb, mai puneti mana pe o bicicleta ca sa va duceti pana dupa colt cand n-aveti tigari, sau dimineata cand mergeti la servici si n-aveti de carat chintale si vagoane de produse alimentare si-aveti sa vedeti cat de mult se aerisesc strazile.

    Pe de alta parte, cred eu ca lipsa semnelor de circulatie n-ar ajuta zonele in care trec mai mult de doua masini pe minut.
    0 0
  • nu se poate :)
    Cum sa lasi strazile fara reguli de circulatie...? In primul rand imi imaginez numai claxoane si injuraturi in strada...deci jungla:) Il calci pe pieton pt ca de...nu ti-a zis nimeni sa opresti :) Aiurea
    In primul rand ar trebui educati soferii ...pornind de la a lua examenul pe bune. Cred ca 90% din persoanele pe care le-am auzit ca dau examenul au dat spaga sa il ia, iar restul au picat de o gramada de ori la traseu... De ce au picat? "Nu ai dat bani...atunci ia sa te frec un pic"
    0 0
  • Vasile
    aiureala !!
    Avem nevoie de reguli dar ele trebuie sa fie simple si clare.

    Exemplu: daca te intalnesti cu cineva venind din fata circuli pe dreapta drumului (sau stanga la englezi). Fara regula asta simpla trebuie sa opresti ori de cate ori te intalnesti cu cineva, sa comunici prin semne cu mana sau semnalizare etc.

    E clar ca fara reguli scade nr accidentelor: toata lumea e supraprecauta! ....dar adio fluiditate!

    Experimentele se refera probabil la eliminarea unor reguli si a unor semne de circulatie [ceea ce ar fi bine!] nu la anarhie totala la volan!

    Apoi e vorba de zone rurale cu trafic redus nu de metropole!
    0 0
  • sisupower
    mentalitate
    Salutare.
    Vi se pare ceva ciudat la felul in care am inceput?
    Probabil faptul ca i-am salutat pe cei care si-au dat cu parerea si pe cei care citesc opiniile noastre...
    De aici tragem o concluzie simpla.Sunt singurul care a salutat.De aici se mai trage o concluzie:nivelul de bun simt si de respect este foarte scazut intre noi si atunci, normal ca peste 95% din parerile de pe acest forum sunt negative, apropo de ce se incearca cu lipsa regulilor de circulatie.
    Sunt total de acord cu ce a sustinul alexuss mai sus in legatura cu dramul de bun simtz.
    Prin exprimarea acestor pareri ajungem la rezultatul incredibil ca o foarte mare parte dintre noi nici macar nu VISEAZA sa aplice reguli de buna conduita.
    Cei care au postat aici banuiesc ca sunt niste oameni care au trecut macar printr-un liceu daca nu si prin facultati adica, asa zisa clasa de mijloc care ar trebui sa faca legea intr-o tara ca Ro.De ce nu se intampla asta?Datorita ignorantei tuturor si datorita faptului ca e mult mai usor sa aplici o scuza decat sa te chinui sa faci ceva bine!Daca "ala din fata s-a bagat pe rosu, de ce sa nu ma bag si eu, ce sunt mai prost?Daca ala nu m-a lasat sa ies din parcare eu de ce sa il las?"Raspuns:Pentru ca exemplul tau bun poate fi asimilat si celalalt la fel ca si lucrurilr rele care ne fac sa innebunim pe strazi.
    De ce incerc sa ii respect cat mai mult pe toti cei din jur??? Pentru ca sper la ziua in care toti vor face la fel, urmarind exemplul meu si al altora care nu prea se regasesc printre raspunsurile de pe forum.
    Ma intristeaza tare faptul ca extrem de multi(apropo de cei care au scris aici)in loc MACAR SA INCERCE abordarea unei mentalitati bazata pe TOLERANTA, RESPECT si BUN SIMT mai bine acuza GUVERNUL,STATUL...LEGILE,etc si arunca vina la VECINU' in ograda, cand de fapt NOI suntem GUVERNUL,STATUL...LEGILE si VECINU'!!!
    Si atunci???? Ce facem va intreb? Oare sunt o persoana care gandeste aiurea...fara nici o ratiune si fara nici o speranta la posibilitatea schimbarii mentalitatii noastre in BINE???
    Intrebari:Cum credeti voi dragi conationali ca putem sa ne depasim conditia de....vezi mai sus comentariile??
    Avem vreo sansa sa ne respectam indeajuns incat sa putem aplica la un moment dat o astfel de "regula de circulatie" daca nu mai mult?? Si daca da, ce putem schimba...FIECARE DINTRE NOI pentru a avea succes???
    Multumesc pentru rabdare ca avem nevoie si sper intr-o gandire pozitiva si respectuoasa pentru noi TOTI!
    CIAO.
    0 0
  • REGULI...
    APEL

    Asociaþia Victimelor Accidentelor de Circulaþie (AVAC), membru al Global Road Safety Partenership (GRSP), al Prevention Routiere International (PRI) ºi al Federaþiei Europene a Victimelor Accidentelor de Circulaþie (FEVR) apreciazã eforturile recente ale mass-media privind analiza consecinþelor accidentelor de circulaþie ºi pentru informarea populaþiei în domeniul siguranþei rutiere.
    Anual, în lume se înregistreazã peste 1,26 milioane de decese ºi 35 milioane de rãniþi în accidente pe drumurile publice, aceasta constituind cauza numãrul unu pentru mortalitatea tinerilor între 16 ºi 24 de ani ºi cauza mortalitãþii numãrul doi pentru grupa de vârstã 15- 44 ani.
    Conform datelor statistice, în România s-au înregistrat în 2005 aproximativ 7000 de accidente rutiere grave, soldate cu aproximativ 2592 de morþi ºi 5852 de rãniþi grav, costurile suportate de societate, familiile victimelor ºi de cei vinovaþi fiind greu de estimat.
    AVAC apreciazã cã în þara noastrã, deºi s-au adoptat mãsuri importante, mai ales prin efortul Consiliului Interministerial de Siguranþã Rutierã ºi al Poliþiei Române, problema îngrijoreazã masiv opinia publicã. Prezenþa zilnicã la televizor a consecinþelor accidentelor creºte intensitatea emoþionalã a cetãþenilor, fãrã a sensibiliza suficient autoritãþile centrale ºi locale, instituþiile ºi specialiºtii, societatea civilã.
    Ca atare, având în vedere apropiata integrare a României în U.E., declararea în 2007 a Municipiului Sibiu - Capitalã Europeanã a Culturii (ceea ce va atrage un aflux deosebit de cãlãtori din strãinãtate) ºi reflectând preocuparea majorã a presei ºi a populaþiei în legãturã cu problematica semnalatã AVAC propune un Program Naþional în 10 puncte privind demersurile ce trebuie întreprinse pentru a se diminua numãrul ºi gravitatea accidentelor de circulaþie:

    1. Ridicarea siguranþei rutiere la nivel de politicã de stat, adoptarea de mãsuri în consecinþã: modificarea legislaþiei, programe de educaþie, investiþii în managementul traficului ºi în infrastructurã etc.
    2. Declararea perioadei 2007-2016 „Deceniul siguranþei rutiere în România “ ºi adoptarea unei strategii care sã aibã în vedere reabilitarea ºi modernizarea drumurilor, construirea de autostrãzi, iluminarea ºi semnalizarea corespunzãtoare, construirea de pasarele ºi garduri, supravegherea modernã a traficului etc.
    3. Introducerea factorilor de risc corespunzãtori în strategia de siguranþã naþionalã.
    4. Modificarea legislaþiei pentru constituirea unor instanþe judecãtoreºti specializate în domeniul accidentelor de circulaþie, adoptarea unor proceduri adecvate, formarea de specialiºti ºi experþi independenþi, reglementarea transportului de persoane, înãsprirea sancþiunilor, plata despãgubirilor accidentului de cãtre vinovat (ºi nu din bugetul statului).
    5. Realizarea unor campanii media ºi instituirea unei zile a victimelor accidentelor de circulaþie (a 3-a duminicã din noiembrie, conform hotãrârii Adunãrii Generale a ONU).
    6. Introducerea cunoºtinþelor de siguranþã ºi educaþie rutierã pe toatã durata ºcolii.
    7. Realizarea unui sistem de reintegrare socialã a victimelor accidentelor de circulaþie ºi de consultanþã psihologicã a acestora ºi a familiilor lor.
    8. Educaþia publicului privind politeþea rutierã, acordarea primului ajutor, sprijinirea autoritãþilor care efectueazã cercetarea.
    9. Adoptarea de mãsuri pentru adaptarea la standardele europene în ce priveºte dotãrile ºi gradul de securitate activã ºi pasivã a autovehiculelor.
    10. Organizarea la standardele europene a sistemului de asigurãri ºi al asistenþei medicale în cazul accidentelor de circulaþie.





    Director executiv
    Ion MIHAIL
    .
    0 0
  • IMPOSIBIL !!!
    Romanii sunt prea nebuni si prea nesimtiti (fara suparare) ca sa traiasca fara reguli de ... nu vreau sa-mi imaginez Bucurestiul fara reguli de circulatie, ar` fi un haos total! Cred ca procentajul accidentelor s-ar dubla, nu s-ar diminua cum sustin expertii valabil pentru alte tari europene.
    Nu-mi vine sa cred la ce s-au gandit ... e strigator la cer! :)))))
    0 0
  • catalin
    hello!
    nu se poate, fara reguli inseamna HAOS si nu este posibil !!!!!!
    0 0
  • Dragos
    Imi dau si eu cu parerea.
    Salutare ...natiune!

    Am citit cu interes(desi mor de somn) TOT ceea ce s-a scris .
    Consider ca sisupower a exprimat cam tot ceea ce voiam sa spun si eu . Si alexuss a facut un calcul just . Evident , pt cine are un iq destul de ridicat sa-l inteleaga !

    Dar sa va spun despre mine ... Eu fac parte din acea categorie de nebuni care gonesc pe sosea . Cat poate masina , atata ii dau ! Si poate ! Daca am liber . Eu ma bag pe stanga refugiului de tramvai . Eu fac slalom printre soferii de duminica care dorm in trafic , desi ar putea merge pe banda lor... Dar tot eu sunt rupt de foame dupa un drum de 100 km . De ce ? Pentru ca sunt ATAT de atent la tot ce fac incat consumul meu energetic e imens . Si tot eu plec de la semafor primul ,ca macar sa nu ma injure vreun vatman ca i-am ocupat linia si nu poata trece din cauza mea ... Si tot prostu` de mine il lasa pe cel din parcare sau dintr-o strada fara prioritate sa iasa , mai ales daca eu sunt in coloana , si coloana nu se prea misca . Si am oprit si circulatia , pentru ca in mijlocul strazii era un catel lovit , sau alta data , o sticla sparta ... si am dat si primul ajutor la un accident , odata si mi-am facut varza pantofii Calt din piele intoarsa , pt ca m-am umplut de sange de la o victima...STIU CA SUNT RESPONSABIL ! VOI SUNTETI ?

    Ce vreau sa spun e ca...uneori uitam sa fim oameni...uitam sa traim frumos...uitam de 7 ani de acasa...uitam sa zambim !
    Eu cred ca fara semne e posibil ! Eu ma simt in stare ! 2 reguli sunt suficiente : circulatul pe dreapta si prioritatea de dreapta .

    Asta am vrut sa spun.

    Va doresc tuturor sa fiti sanatosi si sa va ajute Dumnezeu !
    0 0
  • novac
    New York-ul ar fi ultimul loc unde s-ar putea aplica anarhismul si in 2 zile populatia ar fi decimata
    ... the cab driver
    0 0
  • adriana V
    fara reguli de circulatie in Europa!
    Buna.
    Parerile sunt impartite, dar eu cred ca intotdeauna depinde din ce parte vrei sau poti privesti lucrurile. mi-a placut f mult parerea lui Dragos. In lumea in care traim, eu incerc sa adopt ceea ce ma ajuta pe mine mai mult, fara ai afecta nagativ pe cei din jur. daca mai supar pe cineva din cand in cand, asta e! Motto-ul meu e: orice ai face, bun sau rau, nu poti multumi pe toata lumea. Imi place sa ajut si sa respect pe cine merita, dar nici nu ma dau in inapoi cand trebuie sa ripostez. Cred ca e o regula aplicabila in toate domeniile vietii. Drum bun!
    0 0
  • toate la timpul lor
    Cu sau fara reguli de circulatie,ne aflam oricum intr-un ciclu. Din pacate,"dragi concetateni", suntem la inceputul ciclului de civilizatie,daca ne raportam la alte culturi. Cand vom fi suficient de civilizati vom opta, cu siguranta, pentru eliminarea regulilor...Fiindca nu te obliga nimeni sa dai buna ziua atata timp cat poti sa zambesti,in schimb...Deci,votez PENTRU.
    0 0
  • Lucifer
    Ba se poate si fara...
    Neatza shoferi...

    Sunt de aceeasi parere cu Dragos. Pana la un punct. Se poate si fara prioritate de dreapta. Uneori este chiar mai bine. De ex in Canada nu au prioritatea de dreapta. Intr-adevar, gradul de civilizatie de acolo nu se compara cu al nostru, dar se poate si la noi fara "preoretate" de dreapta. Se intampla k intr-o intersectie sa fie aglomerat si cu toate astea se mai baga cate unu' asa... k sa se mai inghesuie si el un pic...k deh... "are preoretate dom'le" si nu ii lasa p ceilaltzi sa treaca nici batut. Alta ar fi situatia in cazul in care s-ar aplica REGULA BUNULUI SIMT si nu regula prioritatii de dreapta.
    De ex., ieri, eram intr-o intersectzie si trebuia sa fac la stanga. Din sens opus veneau masini. Am asteptat sa treaca pana in secunda in care, inevitabil, s-a blocat circulatia. Din cauza cui oare? Din cauza unui dobitoc cu un Touareg care mai are si tupeul sa spuna k el nu putea sa opreasca k avea verde. Ii explic animalului k in decret scrie clar k nu ai voie sa treci nici p culoarea verde a semaforului daca exista riscul sa blochezi intersectia, la care el imi replica: " Nu scrie dom'le asa ceva in regulament". De parca picturile alea p asfalt cu romburi si semnele cu "Nu blocatzi intersectzia" sunt puse k sa fie admirate, nu respectate. Deci e cam klar k animalu' si-a luat permisul p spaga, nu? In consecintza, eu zic k inainte de a trimite un om la examenul auto, ar trebui sa il trimita la o scoala de bune maniere si bun simtz si atunci s-ar putea renunta si la regula prioritatzii de dreapta. Iar primii care ar trebui civilizatzi sunt politistii. sunt unii super de treaba, dar majoritatea sunt vai de mama lor... BAFTA NATZIUNE !
    0 0
  • corina- tgmures
    fara semne de circuatie
    lege care nu se poate aplica in romania!
    0 0
  • sa fim seriosi
    nu stiu daca va dati seama, dar desi au scos tipii aia regulile, soferii au condus tot dupa ele (regula de dreapta, etc..) au disparut numai semnele. Dar as vrea sa vad dupa vreo 60 de ani dupa ce se scot regulile si lumea merge de capu ei pe strada ce o sa se intample. GTA o sa fie mic copil pe langa ce o sa fie in realitate.
    0 0
  • ce ne scapa din context....
    cand strada are 4 benzi pe fiecare sens si populatia totala este de 1000 de locuitori (cum scrie si in articol) sunt convins ca ai timp sa te uiti si in stanga si in dreapta si daca unul merge prea incet sa il depasesti. Semafoarele s-au inventat pentru ca treceau doar unii si ceilalti stateau. Si daca te poti intelege din priviri cu 2 persoane, cu 50 sigur nu ai nici o sansa. Si in plus, daca esti strain si ai un nivel de trai mai ridicat fie si cu 10%, sigur esti cu 10% mai putin stresat, deci mai putin grabit. ideea de ansamblu se intelege clar...
    0 0
  • Kirstin
    Semne
    Nu m-am putut abtine sa nu "comentez" si eu ceva. Circulatie fara semne se poate. Luati ca exemplu Cairo. La ei nu exista decat 2-3 semafoare (pe care nu le respecta absolut nimeni) si atat! Se conduce dupa legea bunului simt. Si chiar am ramas mirata sa vad cat bun simt au oamenii aia. Ma asteptam sa fie cu 50 ani in urma noastra ca civilizatie. Dar uite ca m-am inselat. Numarul locuitorilor si al masinilor nu conteaza, dupa cum spunea LOki. In Cairo sunt cam 20 milioane de locuitori si aproape 8 milioane de masini. Si se descurca! In cazul Ro, cel putin in Buc. la orele de varf, cand pe 3 benzi vezi ca incap 6 masini inghesuite una langa alta, nu te mai gandesti la reguli. Deja incepe sa se aplice regula bunuli simt. Si chiar functioneaza. Mai repede se fluidizeaza traficul decat atunci cand apare un nenea politistul.
    Ar fi o treaba sa experimentam si noi chestia asta pt o saptamana. Asa putem observa ce grad ce civilizare avem.
    0 0
  • turkish
    bun simt
    Inainte de toate ar trebui sa se introduca o noua lege in Romania si dupa sa fie scoase regulile de circulatie...
    Legea care ar trebui introdusa pe la noi este "Legea Bunului Simt" (cu amenzi usturatoare pentru cei care nu o respecta :D )

    Bafta si la o Romanie cat mai buna ...
    0 0
  • IULIAN
    Semne
    Am fost joi in Bucuresti . Am crezut ca inebunesc un trafit la Pipera si de acolo spre varianta groaznic . Am stat 30 minute pe loc la bariera. Edilii locali sunt niste.... Podurile s-au inventat inca de pe vremea romanilor . Asa ca ce semne ? pentru prosti si fraieri caci restul au regulile lor.
    0 0
  • Daniela Haiducu
    Eliminare reguli de circulatie
    Acei oameni au dreptate, trebuie eliminate, la inceput oamenii nu vor fi foarte responsabili, dar timpul ne va invata ceva foarte util in societate, sa fim mai tolerabili si sa ne gandim mai mult la ceilalti oameni.
    0 0
  • Garr
    dk sar skoate regulile si in ro nr accidentelor vor creste ku 99% fata de prezent!Succes!
    PS romania TREZESTE-TE
    0 0
  • fara reguli de circulatie
    Imi pare o idee extrraordinara dar intr-adevar utopica... Daca nu exista reguli de circulatie cum se va face dovada nevinovatiei intr-un accident ? Ce va prima in situatia respectiva ? Varsta , valoarea sau shpaga?
    0 0
  • Dragos
    Raspuns pentru Hell
    Buna seara !

    Nu pot sa ma abtin si sa nu comentez din nou... Chiar urmaresc parerile celor care au postat aici. Consider , ca intr-o anumita masura , reprezinta parerea natiunii... Asa , ca intr-un sondaj.

    Deci , draga Hell...nu NOI , cei care am afirmat ca am putea sa conducem si fara reguli ( deci care consideram ca propria RESPONSABILITATE ne e suficienta pentru a supravietui ) trebuie sa ne trezim , ci VOI , cei care aveti nevoie de reguli!

    VOI nu va simtiti in stare sa faceti fata situatiei ! Voi , care in cazul unui accident (si aici il vizez si pe Bebe) simtiti nevoia sa va disculpati si sa iesiti basma curata - folosindu-va de reguli !
    Si ma mai gandesc...vai de noi , cei responsabili , ca suntem inconjurati de iresponsabili !

    Am avut parte de accidente . Uneori am fost vinovat . Face parte din riscul pe care mi l-am asumat cand am ales sa sofez . Tin minte ca unul , odata , se lamenta ca i-am stricat masina... Si stiti ce i-am zis ? "Fi multumit ca traiesti , ca n-ai nimic rupt , ca te poti duce diseara la familie si copii ! " Probabil ca in secunda urmatoare ar fi vrut sa-mi suceasca gatul . Dar n-a facut-o . Probabil pentru ca si-a dat seama de adevarul afirmatiei mele... Probabil ca in acel moment a devenit mai responsabil...si mai OM !

    Dragos
    0 0
  • cosmin
    reguli DA, semne BA
    Salut!
    In afara de titlul aberant (ca in orice articol romanesc), nu se vorbeste de eliminarea REGULILOR, ci a SEMNELOR dec circulatie. Nu e acelasi lucru...
    0 0
  • cosmin
    daca ajungi intr-o intersectie si nu ai semn de circulatie, semafor, politist, care mai este regula careia te supui?! Tu poti spune -"Prioritate de dreapta"- eu iti zic- NU!este asa. No rules! si a fost un test! nici regula circulatiei pe o anumita banda in sensul de mers nu mai exista, nici macar marcajele nu au mai existat. A fost un test si exista un proiect care prevede implementarea lui in ANUMITE regiuni, slab populate bine-nteles!
    0 0
  • Fabian Botea
    fara reguli
    Totusi intelegerea umana are ca fundament o regula,,,,,,,se pleaca de la o regula atunci cand eu tre si tu stai, sau cand te las sa treci desi trebuie sa trec eu...tot cu referire la regula suntem.....numai ca o incalcam in comun acord.....dar pe ea , REGULA.

    e de discutat.

    cred ca la reguli trebuie umblat si nu la abolirea lor,.

    societatea umana nu poate functiona decat dupa niste reguli si standarde.

    daca nu am scrie toti la fel in clasa intaia ANA ARE MERE...acum nu ne-am intelege scrisul unul altuia.......totul pleaca de la un standard comun
    0 0
  • SPARTACUS
    EGALITATE dar nu intre catei
    sa fim egali, sa fim intelegatori, dar numai noi astia fraierii, restul smecherii sa treaca in fatza. Ai masina tare, ai asigurare CASCO? ce reguli sa mai respecti, faci accident lasi politza de asigurare si pleci? Ai omorat pe cineva? Pai daca respectivu are asigurare de viatza care e problema, pleci mai departe.
    Ajungi intr-o intersectie te bagi puternic , dai in ei , mai ales intr-un orasel mic ca sa stie a doua oara ca tu esti ala smecher. Eu daca m-as muta in una din regiunile alea proaste de europeni cu creieru spalat in 2 - 3 luni as fi primar , cred ca ar fi de bun simt sa ma lase sa-i conduc nu ? Ca doar sunt mai destept ca ei si cand dau cu Dacia 1300 ca are tabla groasa pe ala il fac praf si eu trec mai departe linistit, ce lipsa de bun simt din partea lui sa nu ma lase sa trec nu? El n-a vazut ca nu am frane ?
    Lasa ca n-o sa-i tina mult, de la 1 JAN 2007 se duc romanii in zonele alea slab populate si dupa 2-3 zile sa vezi ce reguli si semne de circulatie baga aia pe acolo.

    Iar aiureala cu stopurile,cum ca oricum se trece pe rosu nu porneste de la soferi ci de la niste tampiti care pun stopuri functionabile noaptea la ora 1 la treceri de pietoni de nu trece nici tipenie de om, iar ziua stau pe galben intermitent si e puhoi de lume. Si cine ii opreste sa le ia masinile nu carnetele la aia de fac teroare pe sosea, care efectiv terorizeaza pietonii si pe ceilalti participanti la trafic?

    De ce nu se educa soferii sa aiba bunul simt sa astepte 1 minut la un stop ca oricum e un orasel mic si nu cred ca se grabeste undeva?De ce pentru ca dupa regulile de circulatie azi maine sa-ti ia si regulile de viatza si te trezesti cu un glont in cap ca nu ai asteptat sa intre altu in magazin inaintea ta, rectific ca nu ai avut bunul simt.
    0 0
  • marius
    un mic amanunt...
    salutare tuturor ! hai sa va zic si eu parerea mea referitoare la acest proiect, sa-i zic asa. totul o.k. pana la un punct. si punctul asta e tara asta a noastra pe care o iubim asa de mult (unii dintre noi) care ne obliga sa supravietuim intr-un mod sau altul. pai sa nu imi spuna mie nimeni ca, daca esti angajat, patron, somer, bugetar, muncitor "la negru" sau cu acte, nu ti se intampla zilnic sa trebuiasca sa fii in minim 2 locuri in acelasi timp. si cum sa faci asta? simplu: treci pe rosu, feresti pietonii de pe trecere, esti badaran cu ai tai colegi de sosea si toate astea pentru ca altfel nu poti supravietui. 90% din soferii in situatia mai sus amintita cu asta se confrunta. si daca, caz particular, ai o firma si te zbati pentru ea, fereasca-te Doamne-Doamne sa ai parte de birocratie intr-o zi oarecare dupa care sa mergi la banca si apoi la furnizori, etc. in ziua accea va garantez ca nu te face cuminte la volan nimeni. si ar fii bine sa fie semne de circulatie pe marginea drumului. parerea mea. va salut!
    0 0
  • stanca vasile victoras
    masina distruge natura
    ar fi trebuit se tinem cont semne si codul rutier noi cei din Rominia avem degand sa reducem nr. de masini daca nu se respecta codul rutier alte masini distruge natura ,chiar toate .ar trebui sa lasm masina si sa luam bicicleta si asa nu mai poluam natura scapam da rate la masini de tot ce tine de masini; benzina.
    0 0
  • civilizatie.....
    poate am avea si noi o sansa sa visam la asa ceva cind se vor civiliza unii(bucurestenii)
    0 0
  • Dan Patzelt
    EU NU BLOCHEZ INTERSECTIA
    Cred ca e foarte adevarat, dar nu intr-un "babilon" cu e bucurestiul.Pana una alta, hai sa "culturalizam" soferii si sa le readucem aminte niste reguli de bun simt. Eu am inceput prin campania civica de fluentizare intitulata:www. EU NU BLOCHEZ INTERSECTIA .roAm facut un site www.eunublochezintersectia.ro unde poti gasit un sticker gratuit pe care ti-l pui pe luneta. Daca crezi ca blocajele din oras sunt datorate soferilor care sunt indolenti, transmitele acest mesaj. Eu prefer sa stau 3 min la stop decat 20 intr-un blocaj.Eu nu intru in intersectie ,chiar daca e verde, daca nu o pot traversa.Trebuie sa avem atitudine, noi suntem esponsabili,Simt Civic, Atitudine Civica la noi se refera.Nu Bucurestiul este de vina, am vazut orase mai mari mai aglomerate, dar doar in cairo se merge mai "periculos", totusi, noi sper sa fim ,europeni!
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru