Jaguar pregăteşte două modele accesibile ca preţ
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Veşti bune pentru fanii Jaguar care şi-ar fi dori un model care să poarte sigla constructorului britanic, dar nu şi-au permis până acum acest lucru. Marca din Albion va scoate pe piaţă în următorii ani câteva modele ceva mai abordabile ca preţ, dar la fel de elegante sau sportive, în funcţie de preferinţe.
Primul dintre acestea va fi coupe-ul sportiv care va deriva din conceptul C-X16 (foto), care şi-a făcut apariţia la Salonul de la Frankfurt şi a fost primit cu urale de jurnaliştii prezenţi la evenimentului german. Acesta va da naştere unui coupe cu două uşi care va reprezenta urmaşul de drept al lui E-Type. Modelul va dispune atât de motoare convenţionale pe benzină şi motorină, cât şi de o versiune hibridă, urmând să aibă un preţ ceva mai scăzut decât cel al lui Porsche Boxster, principalul rival de piaţă.
Cealaltă apariţie interesantă se va adresa celor care aşteaptă de foarte mult timp un model Jaguar care se va potrivi multor buzunare în adevăratul sens al cuvântului.
Marca britanică va aduce pe piaţă în 2014 un model care se va bate de la egal la egal cu Seria 3, C-Klasse şi Audi A4 şi care nu va avea un preţ de bază mai mare de 30-40 de mii de euro. Conform primelor informaţii, noul model va fi atât sedan, cât şi coupe şi cabriolet şi va beneficia de motoare interesante cu patru şi şase cilindri.Pe lângă cele două modele dedicate volumului, jaguar va scoate pe piaţă în 2013 versiunea facelift a lui XJ, în acelaşi an urmând să înceapă producţia lui C-X75, supercarul hibrid care a fost dezvelit oficial la Salonul de la Paris, în luna septembrie a anului viitor. Acesta va avea un preţ de circa 750.000-1.000.000 de euro şi va fi produs în doar 250 de exemplare.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Subaru a dezvăluit un teaser cu o viitoare versiune pentru modelul de performanță WRX STI. Celebrul model va primi din nou o cutie manuală și va fi disponibilă doar în Japonia. (23.10)
-
Cadillac a prezentat oficial noul Escalade-V 125th Anniversary Collector Series. Așa cum reiese din nume, noua ediție specială a fost creată pentru a sărbători 125 de ani de existență ai mărcii. (23.10)
-
Bentley a prezentat oficial noul Torcal First Edition. Aceasta este ediția de lansare a primului model electric al mărcii și aduce elemente din fibră de carbon și dotări exclusive. (23.10)

















Hai ca ne-am deplasat de la subiect,aici se discuta despre Jaguar,care nu e chiar un reper in vanzari,calitate,performante,etc dar totusi o marca cu greutate.