Renault Clio 20th, ediţia care sărbătoreşte 20 de ani ai modelului francez
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Pentru a sărbători cei 20 de ani de existenţă a celui mai popular model al său, Renault va lansa o ediţie specială, botezată Clio 20th. Vândut în peste 10 milioane de exemplare în cele două decenii de activitate, subcompactul francez şi-a adjudecat de două ori titlul de "Maşina Anului" şi a fost primul model din clasa mică etichetat cu cinci stele în cadrul testelor EuroNCAP.
Versiunea aniversară va fi disponibilă pe ambele variante de caroserie ale modelului, hatchback şi SporTour, şi va aduce o doză de individualism francezului. La nivel exterior, ediţia limitată vine cu o culoare metalizată neagră, cu spoilere în nuanţa caroseriei, cu oglinzi Nero Nacre şi jante cu model special.
La interior, culoarea de baza este gri antracit, regăsită la nivelul planşei de bord şi a consolei centrale. Nu lipsesc logo-urile "20th" la nivelul caroseriei şi al habitaclului. Lista de dotări standard a fost şi ea îmbogăţită cu o navigaţie Carminat Tom-Tom, cu aer condiţionat automat, cu pilot automat, cu Radio CD şi MP3.
Preţurile vor porni de la aproximativ 13.000 de euro şi vor ajunge chiar şi până la 25.000 de euro în cazul versiunii de performanţă RS, care adoptă o caroserie în culorile alb şi negru.
via | autoblog
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Honda a dezvăluit oficial numele primului său SUV electric global. Noul model va fi botezat Alpha și va fi prezentat oficial în decembrie. (06.11)
-
Opel a anunțat o îmbunătățire importantă pentru versiunea electrică a lui Grandland. Modelul este primul din gama producătorului german care beneficiază de încărcare AC de 22 kW. (04.11)
-
BMW Alpina a publicat, în premieră, o serie de imagini cu primul model de serie al mărcii. Bazat pe actualul Seria 7, aceasta va debuta în 2027 cu un motor V8 și o viteză maximă de peste 300 de km/h. (03.11)
-
Volkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termice

-
Sfârșit de drum pentru Range Rover Evoque și Velar. Cele două modele vor fi retrase în 2027

-
Toyota, cea mai valoroasă marcă auto din lume și în 2026

-
BMW demarează producția noii generații Seria 3 cu motoare termice

-
Prețuri noul Mercedes-AMG GT SUV în România: start de la 115.800 euro


























Mircea Mester, cand ajunge acest model si in Ro?
E plastic ca la tico.
Oricum butoanele de la geamuri sunt puse mai bine ca la logan, dar este loc de mai bine, daca mai lucreaza putin le aduc si ei in pozitia corecta.
PS: Renault clio/megane / fluence masini corecte calitate/ pret .
(cine conduce tace, cine nu conduce Vorbeste si vorbeste.....)
toate clapetele sunt din plastic, doar ca unele sunt acoperite cu o foita ce le da un aspect de crom satinat