Saab a confirmat lansarea lui 9-5 SportCombi
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Versiunea SportCombi a lui Saab 9-5 a fost confirmata pentru productie, dupa ce o imagine cu acest model a fost surprinsa pe ascuns la o prezentare interna a companiei. Modelul este bazat pe platforma Epsilon II a celor de la GM, la fel ca in cazul lui 9-5 Sedan. Design-ul merge pe aceleasi linii, avand montantii C inclinati, iar montantii A vopsiti in negru. Astfel, modelul da impresia ca parbrizul "imbratiseaza" partea din fata a caroseriei, amintind de trecutul aviatic al modelelor Saab.
Automarket a prezentat in repetate randuri imagini spion cu noul 9-5 SportCombi in timpul testelor, dar confirmarea productiei este un pas important in debutul modelului pe piata. Dupa cum stiti, cei de la Saab au trecut de un hotar important in istoria marcii, fiind la un pas de a fi distrusi de concernul General Motors din care au facut parte timp de aproape 20 de ani. Olandezii de la Spyker nu si-au pus inca amprenta pe marca suedeza, modelul 9-5, atat in versiunea Sedan, cat si in versiunea SportCombi, fiind creatii ale marcii Saab in momentul in care era detinuta de cei de la GM.
Saab 9-5 este bazat in proportie de 30% pe Opel Insignia. In prima faza, cand Saab era inca sub patronatul GM, cele doua modele trebuiau sa fie construite pe aceeasi linie de productie, in Russelsheim. Ulterior, Saab a ridicat toate utilajele de productie aferente modelului 9-5 si le-a mutat in Trollhattan, dupa care a vandut fostele utilaje folosite pentru productia vechiului 9-5 chinezilor de la BAIC. Versiunea SportCombi a lui Saab 9-5 va fi produsa alaturi de versiunea sedan a acestui model la fabrica din Trollhattan, iar vanzarile ar trebui sa debuteze undeva in prima jumatate a lui 2011.
Via | Autocar
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Honda a dezvăluit oficial numele primului său SUV electric global. Noul model va fi botezat Alpha și va fi prezentat oficial în decembrie. (06.11)
-
Opel a anunțat o îmbunătățire importantă pentru versiunea electrică a lui Grandland. Modelul este primul din gama producătorului german care beneficiază de încărcare AC de 22 kW. (04.11)
-
BMW Alpina a publicat, în premieră, o serie de imagini cu primul model de serie al mărcii. Bazat pe actualul Seria 7, aceasta va debuta în 2027 cu un motor V8 și o viteză maximă de peste 300 de km/h. (03.11)
-
Volkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termice

-
Sfârșit de drum pentru Range Rover Evoque și Velar. Cele două modele vor fi retrase în 2027

-
Toyota, cea mai valoroasă marcă auto din lume și în 2026

-
BMW demarează producția noii generații Seria 3 cu motoare termice

-
Prețuri noul Mercedes-AMG GT SUV în România: start de la 115.800 euro














Comentarii (0)