Salonul Auto de la Geneva 2015

Koenigsegg aduce la Geneva o versiune mai performantă a lui Agera

Publicat Vineri, 06.02.2015
de Sebastian Toma
Comenteaza 0
Koenigsegg aduce la Geneva o versiune mai performantă a lui Agera - Poza 1
Koenigsegg aduce la Geneva o versiune mai performantă a lui Agera - Poza 2
Suedezii de la Koenigsegg promit o versiune mai puternică a lui Agera R pentru Salonul Auto de la Geneva. Pentru moment, ştim doar că aceasta se va numi Agera RS.

Esential 1341 CP dezvoltă cea mai performantă versiune a lui Agera.
Koenigsegg Agera R, modelul de 1.115 CP al mărcii suedeze, va primi o variantă mai puternică şi mai performantă. Aceasta se va numi Agera RS şi va debuta în cadrul ediţiei 2015 a Salonului Auto de la Geneva. Suedezii de la Koenigsegg au fost zgârciţi în declaraţii, dar suntem siguri că vor compensa la începutul lunii viitoare prin putere brută. Cel mai probabil, Agera RS va avea o versiune mai puternică a motorizării care echipează versiunea Agera R, dar nu mai puternică decât cea a lui Agera One:1.

Până la varianta RS, Agera R are sub capotă un propulsor V8 bi-turbo de 5.0 litri care produce 1.115 cai putere şi 1.200 Nm. Valorile respective sunt obţinute atunci când este alimentat cu biocombustibil E85, ceea ce îl transformă în acelaşi timp într-un model ecologic. În cazul folosirii unui carburant cu cifra octanică 95, puterea motorului scade până la 940 de cai şi 1.100 Nm. Resursele celor opt cilindri sunt livrate roţilor din spate prin intermediul unei cutii de viteze cu sapte rapoarte şi dublu-ambreiaj.

Viteza maximă cu care Agera R poate rula este de 440 km/h, însă modelul este limitat la 375 km/h.

Urmareste Automarket
Cea mai performantă versiune a lui Koenigsegg Agera este One:1, un model care oferă un Megawatt putere şi un raport putere/greutate de 1 la 1. Această versiune asigură un sprint de la 0 la 400 de km/h în doar 20 de secunde, în vreme ce sistemul de frânare promite să oprească de la această viteză în 10 secunde.
De asemenea, distanţa de frânare de la 100 de km/h este de 28 de metri. Varianta One:1 a lui Koenigsegg Agera a fost prezentată la ediţia 2014 a Salonului Auto de la Geneva şi doar şase clienţi au putut să cumpere una.

Via Carscoops


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru