Feedback

Preşedintele Renault: "2012 este un an extrem de nesigur"

De Bogdan Mirică
Publicat Miercuri, 19.10.2011
Carlos Ghosn s-a arătat extrem de îngrijorat de evoluţia economică prevăzută pentru anul 2012 şi a declarat că resimte o mare incertitudine.

Esential

2.6 milioane ce maşini a vândut Renault în 2010.

Potenţiala revenire a crizei economice nu-i lasă indiferenţi nici pe marii constructori auto. Carlos Ghosn, preşedintele alianţei Renault-Nissan, a declarat că simte o mare nesiguranţă privind evoluţia economică a anului viitor. Ghosn susţine că am putea privi cu optimism anul 2012, doar dacă Europa reuşeşte să-şi rezolve criza datoriilor, însă previziunile sunt destul de sumbre.

"2012 reprezintă pentru noi toţi un an extrem de incert, cel puţin pentru moment. Publicul a devenit din ce în ce mai sceptic, însă nu a adoptat deocamdată o atitudine defensivă", a declarat Ghosn.

Preşedintele alianţei francezo-nipone se arată mulţumit de evoluţia vânzărilor în 2011, declarând că Renault are deja comenzi multe pe care se străduieşte să le onoreze. Anul acesta, constructorul francez se aşteaptă să depăşească evoluţia pozitivă din 2010, când a vândut 2.6 milioane de maşini şi a înregistrat vânzări de 39 de miliarde de euro.

Luna trecută, potrivit statisticilor preliminare, vânzările Renault au crescut cu 1.5 procente în Europa, totalizând 110.198 de unităţi.

via | automotivenews

Comentarii (14)

  • 10 40
  • fan renault
    @liviu
    Daca esti consilier vanzari la concurenta cred si eu ca visezi... te vei trezi imediat dupa ce citesti asta:

    „Strategia noastră în domeniul mecanicii se bazează pe două axe: pe de o parte introducerea noilor tehnologii pentru grupurile motopropulsoare termice, diesel si pe benzină; pe de alta, dezvoltarea unei game de grupuri moto-propulsoare electrice. Această strategie ne va asigura pozitia de lider pe plan european în materie de emisii de CO2 pentru gama noastră de vehicule.

    ................................
    Energy TCe 115: un motor de 1.2 litri cu performante inedite

    Reinnoirea motorizarilor pe benzina in Europa
    Aplicarea tehnologiilor utilizate în cazul motoarelor Diesel în domeniul motorizărilor pe benzină permite ameliorarea semnificativă a atractivitătii acestora din urmă. Renault a decis prin urmare să investească masiv în acest domeniu si va propune în lunile viitoare o gamă reînnoită de motoare Energy TCe economice si prietenoase cu mediul. Familia Energy TCe marchează o nouă etapă în strategia Renault în materie de motoare pe benzină si ar urma să reprezinte 85 % din vânzările de masini pe benzină ale mărcii în Europa la nivelul anului 2015.

    Motorul cu cel mai bun raport putere - economie

    Acest nou motor va fi disponibil din primul semestru 2012 pe familia Mégane / Scénic, în functie de tara de comercializare, înlocuind progresiv motorul 1.6 16v 110 CP. Fată de acesta din urmă, el va oferi performante mai bune, în ciuda reducerii cu circa 25 % a cilindreei :
    - un motor 1.2 (1 198 cm3) turbo 4 cilindri cu injectie directă,
    - o putere maximă de 115 CP (+ 5 CP),
    - un cuplu maxim de 190 Nm (+ 40 Nm) disponibil de la 2 000 la 4 000 rot/min din care 90 % de la 1 500 rot/min,
    - consum de carburant redus cu 25%, adică cu 1,5 l/100 km fată de motorul înlocuit (1.6 16v) si o autonomie apropiată de cea obtinută de un motor Diesel,
    - un cost de utilizare mai mic datorită consumului inferior si taxelor mai mici pentru emisiile de CO2 precum si prezenta unui lant de distributie.
    - un Downsizing de nouă generatie :

    •Bloc motor integral din aluminiu
    •100 CP/litru : un nivel de putere inedit pentru un motor pe benzină de 1.2 litri
    •Familie modulară : versiune TCe de 90 CP în pregătire: 3 cilindri de 900 cm3

    Expertiza inginerilor Renault Sport F1 pusă în practică în dezvoltarea motorului Energy TCe 115

    Renault a dorit ca excelenta tehnologică a Renault Sport F1 să fie pusă în practică în conceptia motoarelor Energy. Pentru aceasta, Directia de Inginerie Mecanică a făcut apel la talentele Formulei 1 pentru a prelua conceptia acestor noi motoare. După Philippe Coblence care a avut sarcina de a dezvolta motorul Energy dCi 130 (tip R9M), Jean-Philippe Mercier a avut responsabilitatea studiilor de inginerie pentru motorul Energy TCe 115.
    Jean-Philippe Mercier, responsabil inginerie mecanică pentru familia de motoare Energy TCe 115 : „În anii 80, am fost precursorii downsizing-ului în F1. La acea vreme reuseam deja să obtinem 850 CP din cei 1 500 cm3 ai motorului nostru V6 turbo. Această experientă ne-a condus la o bună cunoastere a motoarelor de putere mare pe litru de cilindree. Mi-am utilizat experienta în studiul puterii specifice pentru motorul Energy TCe 115. Am ajuns la un rezultat de 100 CP/l, o premieră pentru un motor 1.2l. Iar Renault nu si-a spus ultimul cuvânt.”
    23 5
  • mihai: care e mai bun si mai frumos dintre renault megane 2 si skoda octavia 2? Raspunde
  • liviu draga ai uitat inca ceva- MOTOARE!
    6 30
  • @
    6 22
  • @FLONE
    stii care-i faza? fanii renault te bat la fund oricand prin cultura auto... ti s-a demonstrat in nenumarate randuri... dar deh, prostia n-are lecuire
    18 5
  • @Andrei
    cea mai mare configuratie la renault este 3.0 dci V6 253CP Asta numai renault. Vrei sa iti zic de la celelalte marci din grup?. Pui motor mai mare, iesi din piata ta si te vei bate inutil cu altii

    @Flone
    Prin service intr-adevar bate vantul. Dar asta pentru ca un renault nu plange toata ziua sa-l duci in service. Am laguna din 2007 si altceva in afara de consumabile si un capat de bara stanga fata nu i-am schimbat. si are 98k, luata de la 0 km, circulata preponderent prin romania. Recunosc ca prin showroom, de cand am luat-o, nu am mai fost decat sa testez laguna si latitude. Si pot sa zic ca nu era chiar asa de gol...

    Si nu lucrez la renault ;)
    19 5
  • BMW si Porsche cresc...
    3 10
  • @
    5 15
  • anti-prostie
    scrieti tampenii
    In perioada ianuarie - iunie 2011, Renault a inregistrat o crestere a vanzarilor de +5,7%

    Deasemenea se specifica clar in articol ca Renault a continuat sa creasca luna trecuta cu 1.5% în Europa.

    Mai departe se pare ca...

    http://www.masini.ro/stiri/noutati-auto/renault-va-creste-productia-in-brazilia/16485/

    "In 2011, Brazilia este posibil sa devina cea de-a doua cea mai mare piata Renault. Brazilia este una dintre pietrele de temelie a strategiei noastre de crestere economica internationala: mai mult de un sfert din cresterea in volum va veni din Brazilia. Daca vrem sa atingem acest obiectiv, atunci trebuie sa crestem capacitatea de productie si am ales fabrica Curitiba pentru a realiza acest lucru" - Carlos Ghosn
    11 3
  • @--Diesel-Power---ANDREI
    http://www.automarket.ro/tv/reclame/ultimul-spot-tv-renault-este-pentru-un-motor-2118.html
    9 0
  • vasile a lu' ...
    mda..
    0 13
  • @pentru samponatul siteului
    2 12
  • limpeanu marius: renault vs vw? voi ce alegeti? Raspunde
  • Renault e constructor de volum
    @vasile a lu' ...
    Premium?! Cine a zis ca Renault are pretentia ca modelele actuale sa fie numite premium?!! Ah ca are anumite echipamente care se regasesc si la masini premum, asta-i altceva. Daca Renault are intentii premium, atunci si le va sublinia foarte clar printr-o divizie speciala, cum este Infiniti pentru Nissan. Probabil ca acea divizie premium se va numi Alpine.

    http://www.automarket.ro/stiri/renault-ia-in-considerare-renasterea-marcii-alpine-40203.html

    Renault a renuntat la design?! Uite alta aberatie ! La salonul auto de la Frankfurt, Renault a aratat 4 concepte care pun in fund orice nemteasca de volum. Ca sa nu mai vbim de gama actuala cu Megane Coupe care-i absolut superb...

    ps: scuteste-ne de miturile cu serviceul, ca skoda si vw te rupe la service
    10 1
  • Aloo!!!, Germania - Franta= 1 LA 0 LA orice tip auto!!!!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.

cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru