Feedback

Şosetele pentru cauciucuri, alternativa la pneurile de iarnă

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 14.01.2011
Iarna aduce cu sine zăpadă şi implicit multe probleme pentru şoferi. Cauciucurile de sezon sunt cea mai întâlnită soluţie pentru a trece cu bine peste acest anotimp, însă, mai nou, există şi alternativa şosetelor pentru pneuri.

Sezonul rece aduce cu sine o problemă generală pentru conducătorii auto: zăpada. Primele averse solide sunt sinonime de obicei cu isteria generală, iar vulcanizările sunt mai asaltate decât liniile de apărare de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. În ultimii ani, zăpada a speriat atât de tare românii, încât vânzările pneurilor speciale de iarnă au explodat.

Puţini ştiu însă că, în prezent, pe piaţă, există o soluţie mult mai simplă şi chiar mult mai eficientă în anumite condiţii. Este vorba despre aşa numitele şosete pentru cauciucuri, o soluţie ingenioasă, inventată în Norvegia, dar care a prins foarte bine pe tot cuprinsul Europei.

 

CUM FUNCŢIONEAZĂ ŞOSETELE DE IARNĂ?

 

Principiul este simplu şi este inspirat din soluţiile anti-alunecare adoptate de orice om simplu. Probabil aţi auzit de multe ori sugestia: o şoseta aplicată peste pantof te fereşte de căzături pe un asfalt acoperit de polei. Pe aceeaşi idee au mers şi creatorii şosetelor pentru cauciucuri, principiul materialului textil care aderă mai bine la suprafeţele alunecoase fiind valabil şi în această situaţie.

Norvegienii au gândit o suprafaţă textilă, capabilă să acopere întreaga suprafaţă a cauciucului. Astfel contactul cu solul acoperit de zăpada sau gheaţă se face pe o suprafaţă suficient de mare pentru a asigura aderenţa. Principiul simplu, acela că zăpada aderă mai bine la materialele textile, a fost exploatat cum se cuvine de inventatori, şosetele pentru cauciucuri fiind dezvoltate în întregime din fibre speciale, care îmbunătăţesc tracţiunea. Aderenţa materialului textil nu este scăzută astfel de apa rezultată în urma încălzirii cauciucului, favorizând aderenţa.

Totodată, materialul textil folosit de majoritatea producătorilor beneficiază de o textură aparte, suficient de rezistentă şi elastică pentru a permite îmbunătăţirea contactului cu solul. De multe ori, presiunea aplicată pe fibrele materialului textil în momentul tracţiunii este, de asemenea, un element care ajută la sporirea aderenţei.

 

RECUNOAŞTERE OFICIALĂ

 

Cei mai conservatori dintre voi se vor gândi că pneurile de iarnă sunt o soluţie ceva mai bună atunci când vine vorba de aderenţă şi control. Greşit. Surprinzător sau nu, şosetele de iarnă pentru cauciucuri depăşesc performanţele pneurilor de sezon şi se apropie destul de mult de cele ale lanţurilor. Potrivit studiilor efectuate, şosetele de iarnă oferă o aderenţă generală mai bună în condiţiile unui drum în pantă sau în rampă, ajută mai bine la menţinerea trasei ideale şi se comportă mai bine la frânare decât cauciucurile de iarnă.

Şosetele de iarnă nu se pot ridica însă la nivelul de aderenţă al lanţurilor atunci când se încearcă o plecare în pantă. Cu toate acestea, şosetele speciale asigură acelaşi nivel de aderenţă cu cel al pneurilor de iarnă.

Pentru a confirma aceste performanţe, producătorul european Auto Sock a cerut ajutorul unuia dintre cele mai importante institute de certificare de pe Bătrânul Continent. După o sesiune îndelungată de teste, organizaţia germană TUV a confirmat capacităţile foarte bune ale şosetelor de iarnă şi a recomandat folosirea lor în anumite situaţii.

 

MONTARE ŞI FUNCŢIONARE

 

Principalul avantaj al şosetelor de iarnă este montajul foarte uşor. Nu este nevoie de o vizită la service sau de un personal autorizat. Instrucţiunile de utilizare, înscrise pe ambalaj, sunt suficient de clare pentru orice şofer. Montarea lor se poate face chiar şi pe zăpadă, de preferat atunci când maşina se află pe o suprafaţă plană.

Kitul include o pereche de mănuşi şi cele două şosete de iarnă, ce vor fi montate pe roţile de tracţiune. Îmbrăcarea cauciucului se face foarte simplu, şoferul dispunând de o serie de centuri de fixare, care strâng şoseta în jurul cauciucului. Următorul pas este deplasarea maşinii cu jumătate de metru în faţă pentru a putea fixa şoseta şi pe suprafaţa rămasă.

Chiar dacă la prima vedere materialul nu este perfect aliniat cu roata, nu vă faceţi probleme. Rularea va alinia şi va potrivi mai bine şoseta pe cauciuc, oferind condiţii perfecte de aderenţă. Spre deosebire de tradiţionalele lanţuri, şosetele pot fi montate mult mai uşor, chiar şi pe maşinile cu o gardă la sol redusă sau cu o distanţă mică între pneuri şi pasajele roţilor.

 

AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE

 

Şosetele de iarnă pentru pneuri se pot dovedi totodată şi cea mai comodă alternativă în sezonul geros. Montarea lor este foarte simplă, foarte bine explicată pe instrucţiunile de utilizare şi poate fi făcută de către oricine.

Un alt avantaj important poate fi considerat şi preţul de achiziţie, acesta fiind considerabil mai mic decât cel al cauciucurilor de iarnă. În condiţiile în care montajul şosetelor se poate face de către proprietar, scădem la capitolul costuri şi efortul financiar necesar instalării cauciucurilor de iarnă.

Tot în dreptul avantajelor trebuie să luăm în calcul performanţele bune ale şosetelor, superioare cauciucurilor de iarnă, atât în ceea ce priveşte aderenţa, cât şi în ceea ce priveşte frânarea şi controlul. Un alt avantaj important este depozitarea foarte uşoară, pneurile de iarnă necesitând un loc special şi de multe ori chiar rabatarea banchetei pentru a putea fi transportate.

Comparativ cu lanţurile antiderapante, şosetele nu produc zgomot în timpul rulării şi nici nu prezintă riscuri de deteriorare a jantei. De asemenea, şosetele pot funcţiona în condiţii optime chiar şi atunci când vorbim despre sisteme ca ABS, TCS sau ESP.

Trecem însă şi la dezavantaje, destul de uşor de intuit de cei care au citit până aici. Vorbim în primul rând de o demontare ceva mai dificilă. Aceasta poate implica de cele mai multe ori murdărire, chiar şi cu mânuşi. De asemenea, pentru o viitoare reutilizare la fel de simplă, posesorul va fi nevoit să spele şosetele, dacă nu vrea să aibe aceleaşi probleme de murdărire şi la montaj.

Şosetele de iarnă pot fi folosite doar atunci când rularea se face pe un drum acoperit de zăpadă şi până la o viteză maximă de 50 de km/h. Odată ce aţi ajuns pe asfalt purtarea lor poate duce la deterioare rapidă şi la rupere. Utilizarea lor este indicată mai mult în ţările în care zăpada nu este un fenomen atât de des, ninsorile fiind ceva ocazional şi neobişnuit.

 

RECOMANDĂRI ŞI PREŢURI

 

Şosetele pentru pneuri sunt recomandate, aşa cum am mai spus, în zonele europene în care zăpada cade destul de rar. De asemenea ele pot fi utilizate cu succes şi în staţiunile montane, unde se practică sporturile de iarnă şi unde accesul vehiculelor este permis doar cu lanţuri sau echivalentul acestora.

Pentru cei care se gândesc să adopte soluţia neconvenţională trebuie să spunem că pe piaţă există în prezent mai multe tipuri de şosete pentru pneuri. Produsele diferă de la producător la producător, însă proprietăţile lor sunt asemănătoare. Probabil, în prezent, cele mai populare şosete sunt cele produse şi distribuite de Auto Sock, care a reuşit de altfel să obţină şi certificarea TUV. Există însă şi alternative ca Multi-Grip Snow Sock, Bottari Gripsock sau Weissenfels WeissSock.

Atunci când achiziţionaţi un set de şosete de iarnă pentru cauciucurile maşinii dumneavoastră trebuie să ţineţi cont de dimensiunea jantelor, produsul nefiind unul unitar. Uneori preţul poate fi mai ridicat pentru jantele cu dimensiuni ceva mai mari, de 18 sau 19 inch, însă de cele mai multe ori el este influenţat de marca pentru care optaţi.

În România, un astfel de kit poate fi achiziţionat foarte uşor de pe internet, preţul său începând cu aproximativ 230 de lei, ofertă valabilă pe site-ul Automark. Pentru cei care vor calitate certificată TUV, produsele AutoSock au un preţ de 259 de lei. Acelaşi produs poate fi găsit şi pe site-ul dedicat Antiderapare.ro, unde preţurile diferă în funcţie de dimensiunea jantelor. Pentru cei care preferă produsele WeissSock, preţurile pornesc de la 234.96 ron pe site-ul lanturidezapada.ro.

Comentarii (27)

  • gica contra
    alternativa proasta
    Un lant e un lat. Niciodata o "sosetuta" nu o sa faca treaba mai bine sau la fel de bine ca un lant.

    In plus anvelopa de iarna devine total inutila daca pui sosetuta. Nu o sa lucreze, impreuna cu sosetuta pt aderenta, asa cum face cu lantul.
    10 89
  • gica contra
    alternativa proasta
    Un lant e un lat. Niciodata o "sosetuta" nu o sa faca treaba mai bine sau la fel de bine ca un lant.

    In plus anvelopa de iarna devine total inutila daca pui sosetuta. Nu o sa lucreze, impreuna cu sosetuta pt aderenta, asa cum face cu lantul.
    10 85
  • Mihai: Testerul depisteaza scurt circuit opel astra G 1.6v? Raspunde
  • ****
    domnule Bogdan Mirica erati de nota 10 daca faceati si un test cu sosetele astea cum ati facut test cu fiatul cu cauciugurile de iarna ......era de vazut daca e o vre-o diferenta intre sosetele si lanturi
    25 6
  • Vasilica
    Daca avea o masina japoneza nici nu ii trebuia cauciucuri de iarna.Putea sa aibe si couciucuri de circuit ca urca panta.Secretul sta in tehnologie astia nemtii folosesc tehnologii din 1900 vara-toamna.Cel putin asa zice unu care apare pe la TV.
    10 55
  • sdfsdf
    Aiurea
    Astea sunt alternative pentru lanturi, nu pentru cauciucurile de iarna. Mergeti voi toata iarna cu prezervativele astea si apoi sa-mi spuneti cate perechi ati schimbat.
    32 9
  • Zapada, zapada si iar zapada!
    Nimic despre gheata /polei /mazga /zloata, acolo unde un cauciuc bun de iarna poate face diferenta (fata de unul de vara, evident).
    Nu am citit nimic despre rezistenta acestor sosete exprimata in km! Adica, un cauciuc de iarna rezista (daca soferul e in mintile lui) cam 8-10.000 km, sau 3-4 ani, o soseta nu stiu daca rezista mai mult de 3-400km? Pana la urma, sunt ceva forte in suprafata de contact dintre autovehicul si carosabil.
    Bogan, articolul e bun, interesant, de ce nu l-ati facut in toamna?
    SPor!
    13 7
  • Reclama ordinara
    Sunt rentabile doar daca te duci o singura data la munte si in rest ai tot anul asfalt. Filmul este doar de fatada, se vede clar ca rupe aderenta din primul moment si o tine turata special. Si poate sosetele sunt o solutie in primii 100m, dupa ce intra zapada in toti porii tesaturii si obtii o suprafata neteda, nu cred ca mai faci mare chestie.
    8 19
  • MINCIUNI
    Pai cum folosesti tu sosetele pe carosabil uscat ? Cauciucurilr de iarna se folosesc cand temperatura scade sub +4 grade deoarece cauciucurile de vara se intaresc si nu mai au aceiasi aderenta - adica se mareste distanta de franare.
    Setul de 2 sosete costa la supermarket cam 2 mil si daca mergi 2 zile pe carosabil umed sau uscat se rup. Sunt numai pentru zapada. Deci - teapa.
    6 17
  • Merc Driver
    Eu am d-astea.
    Anul asta mi-am cumparat si eu o pereche de sosete de la Autosock dupa ce anul trecut un prienten care a fost in vacanta la schi, le-a folosit 2 sapt cu success pe un BMW.

    Se simte clar diferenta de aderenta fata de cauciucurile all season atat pe zapada proaspata (roata sapa in zapada la plecare de pe loc si cu cat intra mai multa zapada in soseata ci atat devine mai aderenta) cat si pe gheata sticla dar nu pot sa inlocuiasca lanturile in materie la adrenta cum nici lanturile nu pot sa inlocuisca sosetele la timpul de montare / demontare si nici la uzura cauciucurilor.

    Pt cei care vor teste concrete, astia au masurat forta de tractiune in raport cu aderenta, la cauciucurile de iarna, Autosocks si lanturi: http://www.youtube.com/watch?v=WtBzXVbE3Rc
    19 3
  • gabi_o
    problema rezolvata doar pe jumatate
    Si cu rotile de pe puntea spate ce facem? Vorba aia "Power is nothing without control"!
    12 8
  • politia rutiera?
    Ce spune Politia Rutiera? Sunt acceptate legal?
    8 4
  • De ce romanii sunt reticenti la produsele noi?
    Probabil ca sunt chiar eficiente in conditiile prezentate in articol...

    Nu inteleg pe ce se bazeaza cei care desconsidera un lucru fara sa il testeze...

    Pe ingustimea mintii in general...

    Sa nu uitam ca solutiile simple sunt de cele mai multe ori cele mai eficiente.
    27 4
  • Cristi: Ce semnificatie are 25 play la noul TUCSON 185cp? Raspunde
  • :)
    "Primele averse solide sunt sinonime de obicei cu isteria generală, iar vulcanizările sunt mai asaltate decât redutele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz"

    ori sunte-ti prosti ori tzigani, daca vine statu si zice ca e obligatoriu caucucuri de iarna atunci ce vor ca sa se apuce fiecare in fata blocului la schimbat de cauciucuri?????

    in cea ce priveste filmu, proasta aia de la volan ar fi putut urca panta aia si cu cauciucuri daca nu s-ar fi oprit la baza lui, si daca ar fi pornit fara sa patineze rotile, normal ca dupa ce si-a pus prezervativu a urcat anta dar nu s-a oprit la baza lui sa vedem si noi daca intradevar poate sa urce sau nu.

    asa ca e o facatura toata treaba asta, fac ceva prezervativele ca si cele pt oameni dar nu fac minuni.
    5 14
  • Vasilica
    Rumanii autentici sunt cei mai desteptii. De la ei poti primi sfaturi despre:femei,fotbal,IT,masini etc si etc). Deja densitatea lor este foarte mare si se gasesc in special pe diferite siteuri, bloguri,forumuri, etc.Multe tari se bat (ca sa nu le calce pragul ) dar ei insista sa stea in tara sa imparta din intelepciune.De obicei acestii "stie-tot " asculta manele dar ii acuza pe altii de acest fapt.II gasesti pe la dealerii auto care nu prea vand (vezi cifre).
    Daca vreti sa scapati de acest "cancer" trebuie sa va ganditi serios sa plecati din tara iar odata ajunsi acolo neaparat sa puneti restrictie in AV la tot ce este .ro

    Bafta
    13 4
  • Cauciucurile de iarna si isteria indusa
    "zăpada a speriat atât de tare românii"
    Nu zapada ci alarmistii extragargaragii care luau articolase din afara, le traduceau (multe prost) si bagau isteria in toti posesorii de automobile.Scopul evident probabil a fost atins, astfel " încât vânzările pneurilor speciale de iarnă au explodat".Si la ce preturi umflate!
    PS A se vedea mai jos: "daca ai dat scroll pana aici..." etc.
    7 3
  • Alex Radoi
    Total off-topic, dar totusi...
    Vezi ca fortificatia denumita "reduta" era folosita in razboiul de independenta din 1877 (marile batalii de la Plevna, Vidin si cate or mai fi fost ele). Nu are nicio legatura cu luptele de la Marasti, Marasesti si Oituz purtate in Primul Razboi Mondial... Titlul filmului aluia, "Ultima reduta", daca de acolo te-ai inspirat, e doar o figura de stil, o metafora... Asta asa, ca paranteza... Astept negativele de la cei carora nu le-a placut istoria ca nu prea au dat pe la scoala si habar nu au de lucrurile astea :))).
    14 2
  • Oare...
    Oare cat or fi de eficiente?
    Ce faci , te dai jos si le montezi/demontezi la fiecare 100 de m?
    plus ca te poti murdari usor.
    Sunt potrivite doar cand mergi intr-o statiune si vrei aderenta in plus fata de cauciucurile de iarna..
    3 1
  • crysti09
    Bottari Safety socks
    Fratilor, inainte sa dati cu pietre incercati sa ganditi..."daca are cu ce"...

    Eu unul am dotat autoturismul asta iarna cu 4 pneuri de iarna SH, insa nu m-am descurcat pe cateva portiuni cu gheata - undeva intr-o zona montana. Am intrat intr-un supermarket cu gandul sa iau lanturi si am iesit cu sosetele care sunt cu banda galbena - la 200 lei.

    Parerea mea dupa o singura utilizare pe 23 km. Drum cu zapada 15-20 cm, cu gheata, cu asfalt uscat, cu pamant cu de toate ca la tara.......
    Sunt foarte bune dar nu ca alternativa la altceva....e bine sa le ai la tine, sigur in decursul unei ierni se vor dovedi de folos. NU sunt pentru utilizare continua, sigur se tocesc cusaturile foarte repede.

    INCA odata RUSINE Automarket pentru ca desi sunteti un site de specialitate comercializati produse la preturi exagerate. Voi care dupa parerea mea ar trebui sa faceti invers...sa aveti prturi concurentiale.
    13 1
  • pret nesimtit
    Am vazut in aceasta iarna un kit de "sosete" in Real Baia Mare cu 86-90 de RON! Facute pentru Germania.

    Pretul e SUPER umflat! Asa ca nu dati bani la speculanti si oportunisti.
    7 1
  • Sa fie clar
    1. NU sunt o alternativa pt cauciucurile de iarna cum spune Automarket.
    2. Sunt bune pentru situatiile in care cauciucurile de iarna nu fac fata.
    3. NU sunt de uz indelungat.
    4. Pe zapada adera mai bine ca lanturile dar nu in panta.

    Automarket scrie prostii. KLAR
    7 2
  • Ultimulpelista
    Mama ei de limba
    Plecarea mai dificila e aia din RAMPA, ca din panta cred ca inertia face singura treaba...
    11 1
  • alukard
    seara buna !!!
    mor de ras ....va pup pe toti....
    1 2
  • burduja nicolae marius: Porneste greu masina dimineata. De ce? Raspunde
  • daniel
    nu sunt practice in romania
    Pai ti le salta baietii cu cricul imediat :))) Astea sunt pentru tari civilizate nu pentru foamea din RO
    2 0
  • A9theR
    prez
    1. cati km rezista ?
    2. la ce viteza maxima pot fi supuse ?
    3. ce zice politia RO ?
    4. impreuna cu ce cauciucuri trebuiesc folosite ?
    5. se folosesc doar pe rotile ce "trag" ?

    Din ce am vazut in magazine nu prea scrie mare lucru pe ele sa te lamuresti ...intrebare:de ce as da ~200ron pe astea si nu as lua 2cauciucuri SH ?
    2 1
  • Cristi
    @Vasilica
    Imi cer scuze tuturor (mai putin Dl.V) pt off-topicul urmator:
    "Daca vreti sa scapati de acest "cancer" trebuie sa va ganditi serios sa plecati din tara iar odata ajunsi acolo neaparat sa puneti restrictie in AV la tot ce este .ro"
    Bai Vasilica, dar ce cauti tu pe un site ".ro"? Te cobori asa la ultimul nivel printre cancerigenii astia ca mine, ca citiorii si redactorii automarket...Bai dar tu esti o vitza nobila mai...ar trebui sa stai doar pe siteuri cu domeniul ".punct" si sa ne scutesti de sfaturile tale mai mereu off-topic. Tara nu ti-a gresit cu nimic, poti sa ramai prin sferele tale inalte daca stii ca pe aici cancerigenii astia molipsitori te pot pata.

    P.S. Nu uita sa-ti pui restrictie inainte sa incepi sa ma injuri.
    5 0
  • Ciprian
    Comentarii aiurea...
    Inainte sa comentati de ce nu cititi si voi tot articolul?

    Un exemplu:

    @A9theR 2)viteza maxima 50km/h
    1 0
  • sosete romanesti
    poate cineva sa fabrice sosete ca cele vazute anul asta,dar cu tinte,capse metalice,ca cele de bluejeans ,montate pe suprafata de rulare?le-am rupe gura ,si sigur asa chiar ar fi bune.pe asfalt se scot si lanturile.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru