Povestea lui Ayrton Senna prin ochii unei animaţii McLaren

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă în 2013, McLaren a lansat o serie de animaţii simpatice sub numele Tooned 50. Episodul 6 al acestui serial, publicat chiar în ziua în care Sebastian Vettel devenea cvadruplu campion mondial al Formulei 1, îl prezintă pe Ayrton Senna prin intermediul vocii nepotului său, Bruno Senna.
Deloc surprinzător, Senna este portretizat bine în cadrul animaţiei, plecând de la adevărata pronunţie a prenumelui său şi până la atitudinea pe care o avea despre victorie şi înfrângere.
De altfel, nu degeaba “To be second is to be the first of the ones who lose” este unul dintre cele mai cunoscute citate ale triplului campion mondial.

Un weekend de pomină pentru Bridgestone

Pneurile furnizate de Pirelli în acest sezon de Formula 1 au fost aspru criticate de unele echipe şi, mai ales, de fani, ca urmare a faptului că se degradează prea repede, iar piloţii nu au posibilitatea de a concura la capacitate maximă pentru că trebuie să conserve cauciucurile. Punctul culminant a fost atins la Silverstone, acolo unde nu mai puţin de cinci piloţi au suferit pene care au determinat producătorul italian să revină la specificaţiile de anul trecut.
Nu puţini au fost cei care au susţinut în permanenţă că Pirelli nu ştie să producă pneuri de calitate pentru Formula 1, deşi realitatea este că italienii nu au făcut altceva decât să respecte solicitările formulate de echipe. Aceste persoane au făcut tot timpul trimitere către Bridgestone, întrucât japonezii nu au avut astfel de probleme atunci când erau furnizori de pneuri în Marele Circ.
Ironia sorţii a făcut ca Bridgestone să fie implicată într-o controversă majoră în cadrul etapei de Moto GP care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute pe circuitul Phillip Island din Australia.
Organizatorii au decis să reasfalteze întregul circuit, iar Bridgestone a descoperit vineri, în cadrul antrenamentelor, că noua suprafaţă este mult mai aderentă şi determină degradarea mult mai rapidă a cauciucurilor.
Într-o astfel de situaţie, lucrurile erau mult mai simple în Formula 1: piloţii intrau mai des la boxe şi foloseau mai multe seturi de pneuri. În Moto GP această soluţie este imposibilă, pentru că nu poţi schimba pneurile motocicletei.
Prin urmare, soluţiile celor de la Bridgestone au fost mai radicale: mai întâi au impus folosirea exclusivă a pneurilor hard, pentru ca apoi să scurteze cursa de la 27 la 26 de tururi şi să-i oblige pe piloţi să schimbe mototicletele pentru că nu puteau garanta securitatea pneurilor pentru mai mult de 14 tururi.
Ulterior, Bridgestone a decis scurtarea cursei la numai 19 tururi şi obligarea piloţilor să schimbe motocicleta în turul 9 sau în turul 10.
Colac peste pupăză, Marc Marquez, liderul clasamentului general, a fost descalificat pentru că a intrat la boxe pentru schimbarea motocicletei în turul 11.
Inevitabil, producătorul japonez s-a aflat sub un tir de acuzaţii la finalul cursei, inclusiv din partea unor piloţi de top precum Valentino Rossi sau Dani Pedrosa.
Incidentele din această etapă de Moto GP ar trebuie să reprezinte practic o dovadă că nu este corect să tragem concluzii pripite în privinţa producătorilor de pneuri. Cei de la Bridgestone au greşit pentru că nu şi-au făcut corect temele în privinţa noii suprafeţe de asfalt a circuitului. Cei de la Pirelli au greşit că au ascultat orbeşte cerinţele echipelor fără să analizeze în prealabil impactul real asupra curselor.

Sunetul viitorului motor Honda pentru 2015

Sunetul motoarelor reprezintă principala incertitudine pentru fanii Formulei 1 în sezonul 2014, ca urmare a trecerii la unităţi turbo V6 de 1.6 litri.
Deocamdată este prematur să anticipăm exact care va fi sunetul noilor motoare, însă pe Youtube a apărut recent o înregistrare audio atribuită viitorului motor Honda pentru sezonul 2015.
Totuşi, fiţi precauţi, întrucât sursa înregistrării nu este una oficială. În plus, chiar dacă înregistrarea este reală, nu vorbim despre sunetului motorului real, ci despre o înregistrare a unei unităţi aflate pe bancul de probe.

5 comentarii

Etichete:

Brawn, între Mercedes, Honda şi McLaren

Şansele ca Ross Brawn să plece de la Mercedes la finalul acestui sezon sunt ridicate, chiar dacă echipa a negat ultimele informaţii în acest sens prin vocea preşedintelui Niki Lauda.
De altfel, britanicul a afirmat încă din vara acestui an că urmează să fie înlocuit în funcţie de Paddy Lowe, eveniment care, potrivit declaraţiilor sale, urmează să se întâmple cel mai devreme în luna ianuarie.
Sigur, probabil că Mercedes îi va propune lui Brawn să rămână la echipă într-o altă funcţie, însă este greu de crezut că acesta va accepta un rol mai puţin important decât până acum.
Presa germană speculează deja un contract între Brawn şi Honda, lucru plauzibil în condiţiile în care constructorul japonez are nevoie de o echipă de tehnicieni cât mai valoroasă pentru a dezvolta un motor cât mai performant pentru 2015. Inevitabil, au apărut informaţii că Honda ar reprezenta doar un pas înainte ca Brawn să devină directorul tehnic al celor de la McLaren în 2015. Aparent, ipoteza a fost deja exclusă de cei de la McLaren.
Şi totuşi, chiar în aceste zile, Martin Whitmarsh a anunţat că McLaren pregăteşte câteva anunţuri importante în privinţa recrutărilor în departamentul tehnic. Achiziţiile au fost deja făcute, dar nu pot fi oficializate, cel mai probabil pentru că persoanele respective nu au părăsit încă echipele pentru care lucrează.
De ce nu ar fi Brawn unul dintre aceşti recruţi prin care McLaren va atrage atenţia presei? Pentru el ar fi o nouă provocare să readucă în top o echipă cu tradiţie în Formula 1, după ce a reuşit să transforme în campioane mondiale Benetton, Ferrari şi, atenţie, Brawn GP. În plus, Brawn a fost şeful echipei Honda, care s-a retras din Formula 1 chiar înainte de dezvoltarea unui monopost competitiv. Poate că a venit momentul ca Honda să-i ofere lui Brawn o nouă şansă de a avea succes în Formula 1 cu motoare japoneze.

Revine Petrov la Lotus?

În aşteptarea Marelui Premiu al Coreei de Sud din 6 octombrie, începutul de săptămână a fost unul destul de liniştit în Formula 1. Totuşi, în ultimele zile am remarcat două informaţii aparent separate, dar care pot avea o legătură destul de strânsă.
Lotus are în prezent cel mai atractiv loc disponibil pentru sezonul 2014, iar până de curând Nico Hulkenberg era considerat favorit în faţa lui Felipe Massa. Totuşi, echipa a anunţat recent că amână o decizie până la clarificarea situaţiei financiare, pentru ca ulterior şeful Eric Boullier să sugereze că ar putea fi nevoit să apeleze la un pilot cu bani.
Toate aceste declaraţii indică, în opinia mea, că Lotus este încă departe de a finaliza parteneriatul cu Infinity Racing. Cu alte cuvinte, echipa are în continuare probleme de natură financiară care ar putea afecta planurile pentru viitor, întrucât Hulkenberg nu poate oferi sprijin financiar.
Problemele financiare sunt evidenţiate cel mai bine de numeroasele plecări din departamentul tehnic: directorul tehnic, directorul de aerodinamică şi directorul de CFD au plecat pe rând spre alte zări.
În tot acest context au apărut informaţiile despre intenţia lui Vitaly Petrov de a reveni în Formula 1. Aparent, rusul are marele avantaj de a putea oferi 25 de milioane de euro sub formă de sponsorizări, iar Lotus ar reprezenta alegerea ideală, mai ales că a concurat pentru echipă în 2010-2011. Sigur, performanţele echipei ar fi parţial sacrificate în cazul renunţării la Hulkenberg şi Massa, dar fără un buget consistent echipa nu ar avea mari şanse să dezvolte un monopost competitiv.
Prin urmare, nu este exclus ca Lotus să aştepte o perioadă o eventuală tranzacţie cu Infinity Racing şi, în cazul în care negocierile eşuează, să apeleze la Petrov pentru sezonul 2014.

2 comentarii

Etichete: /