Bugatti pregăteşte revoluţia: un supercar electric de 800 de cai
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
După ce a demolat orgoliul celor mai puternici constructori auto prin lansarea celui mai rapid supercar de serie, Bugatti ţine morţiş să se afirme şi pe segmentul vehiculelor electrice. Ajutat în permanenţă de grupul Volkswagen, constructorul intenţionează să dea naştere în viitorul apropiat unui model electric la fel de revoluţionar ca Veyron.
Potrivit unor surse neoficiale, supercarul este deja în faza de testare, procesul de dezvoltare fiind pe ultima sută de metri. Pentru a nu atrage însă atenţia publicului, Bugatti testează noul tren de propulsie 100% ecologic sub caroseria unui Bentley Continental GT, strategie care i-a indus în eroare chiar şi pe fotografii spion. Potrivit unui pilot de teste, care a avut ocazia de a testa motoarele electrice Bugatti, acceleraţia este "absolut incredibilă".
Inginerii constructorului de nisă şi cei ai Volkswagen au colaborat pentru a da naştere unui tren de propulsie complet electric, care include doua propulsoare, fiecare capabil sa livreze 400 de cai putere şi un cuplu motor impresionant, de 1100 Nm.
Deşi nu este foarte clar dacă Bugatti va alege sa folosească tehnologia electrică pe un model complet nou sau pe actualul Veyron sau viitorul Galibier, bagajul de resurse, estimat la 800 de cai, va fi suficient pentru a face din orice vehicul un adevărat supercar.
Cele două motoare vor fi ţinute în viaţă de un ansamblu de baterii litiu-ion, despre care se spune momentan că nu vor fi capabile să facă faţă decât câteva minute, rulării la capacitate maximă. Asta înseamnă că inginerii vor fi nevoiţi să găsească o soluţie pentru creşterea autonomiei.
Trenul de propulsie electric va fi expus cel mai probabil în cadrul unui salon programat anul acesta pentru a arăta publicului avansul tehnologic.
Ideea unui vehicul electric sportiv a fost subliniată discret de Franz Joseph Paefgen încă din toamna anului trecut la Frankfurt, când oficialul a condus la standul subsidiarului de lux un model electric, bazat pe Type 56 şi construit de Ettore Bugatti în doar şase exemplare.
via | autoexpress
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
KTM a pregătit o serie de actualizări pentru modelul X-Bow GT-XR. Printre noutăți se numără un motor mai puternic și un pachet aerodinamic nou. (29.10)
-
În cadrul unei ședințe de anunțare a rezultatelor financiare pentru trimestrul 3 din acest an, Porsche a confirmat că platforma care va sta la baza succesorului electric al modelelor 718 Boxster și Cayman va fi prezentă și la succesorul electric al lui Audi TT. Noile modele ar urma să-și facă apariția anul viitor. (28.10)
-
Aston Martin a dezvăluit oficial noul Valhalla Spider. Noua variantă decapotabilă a supercar-ului britanic este cea mai rapidă mașină cu plafon detașabil produsă vreodată de Aston Martin, datorită unui propulsor hibrid de 1080 de cai putere. (28.10)
-
Toyota prezintă o nouă generație a motorului său hibrid: consum redus cu peste 15%

-
Dacia Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial în trimestrul 3

-
Mercedes-Benz: motor pe benzină nou cu turbocompresor electric

-
După mânerele retractabile, chinezii le-au pus gând rău ecranelor de mari dimensiuni

-
Leapmotor devine primul producător auto chinez care fabrică mașini electrice și baterii în Europa













dupa mine bugatti este o masina penibila de copii tampiti la care tot ce conteaza este puterea si cat timp ii ia sa ajunga la 100 km/h, in timp ce BMW este cu totul altceva.
Deci nu e vorba de ipocrizie.
"dupa mine bugatti este o masina penibila de copii tampiti la care tot ce conteaza este puterea si cat timp ii ia sa ajunga la 100 km/h, in timp ce BMW este cu totul altceva."
E frumos pe net, nu? Te mai baga si pe tine lumea-n seama, nu ca la scoala....