Şeful Kia este încântat de reacţiile pozitive la adresa lui GT Concept
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Conceptul Kia GT are o şansă reală la producţie, modelul putând fi introdus în gama sud-coreenilor după anul 2013. Paul Philpott, şeful diviziei europene a Kia Motors, a declarat recent că este încântat de reacţiile presei şi ale publicului referitoare la conceptul Kia GT. Oficialul consideră că aceste reacţii sunt ideale pentru marca din Coreea de Sud şi că un asemenea model este perfect pentru ascensiunea mărcii în următorii ani. Până atunci, însă, cei de la Kia se vor concentra pe modelele de volum, iar rivalii lor principali sunt cei de la Ford şi cei de la Citroen, spune oficialul mărcii. Practic, odată ce vor avea şi mai multe modele de volum de succes, cei de la Kia se vor gândi şi la nişe.
Kia vrea să fie văzută ca o marcă sportivă, iar conceptul expus la Frankfurt ar putea să ajute foarte mult la această transformare. Philpott a confirmat faptul că o versiune de serie a lui GT Concept va duce, la un moment dat, la dezvoltarea versiunilor sportive ale altor modele din gamă.
Primul model din gama Kia care va primi un văr sportiv va fi Cee’d, care va primi respectiva versiune abia la următoarea generaţie. Debutul său va avea loc în 2012, deci fanii mărcii nu mai au foarte mult de aşteptat.Cei de la Kia iau în considerare şi implicarea în motorsport, care ar putea să-i ajute să-şi promoveze modelele sportive. Şeful Kia Europa este de părere că impliarea în motorsport ajută foarte mult o marcă nouă, cum este Kia. Până la debutul în competiţii, aşteptăm cu sufletul la gură versiunea de serie a lui GT Concept, model care a fost gândit încă de la început cu şanse reale de producţie, dar şi versiunile sportive ale lui Cee’d şi ale altor modele din gamă.
Via | Autocar
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Kia in Romania
-
Kia Cee'd facelift (2015-prezent) Preţ: 14.227 - 21.007 €
-
Kia Cee'd SW facelift (2015-prezent) Preţ: 15.570 - 21.024 €
-
Kia Ceed Preţ: 15.333 - 21.777 €
-
Kia Ceed GT Preţ: 22.747 €
-
Kia e-Soul Preţ: n/a €
-
Kia Niro Preţ: 23.788 - 34.671 €
-
Kia Optima Preţ: 24.133 - 27.977 €
-
Kia Optima SW Preţ: 25.391 - 36.497 €
-
Kia Picanto Preţ: n/a - 14.911 €
-
Kia Proceed Preţ: 27.139 €
-
Kia Pro_Cee'd facelift (2015-prezent) Preţ: 14.617 - 20.944 €
-
Kia Rio Preţ: 12.602 - 15.101 €
-
Kia Sorento(2015-prezent) Preţ: 32.694 - 39.870 €
-
Kia Soul Preţ: 15.945 - 18.986 €
-
Kia Soul EV Preţ: 33.665 - 35.688 €
-
Kia Sportage (2015-2018) Preţ: 17.163 - 28.620 €
-
Kia Sportage facelift Preţ: 18.663 - 31.065 €
-
Kia Stinger Preţ: 33.800 - 48.195 €
-
Kia Stonic Preţ: 13.709 - 17.434 €
Ultimele stiri din Concepte
-
Constructorul japonez de automobile expune conceptul Civic Type R HRC cu ocazia SEMA Show din Las Vegas și, totodată, confirmă că acesta va primi o versiune de serie pe piața din SUA. (03.11)
-
Compania chineză Lepas a prezentat oficial noul concept Aura. Acest concept anunță primul hatchback al mărcii. (23.10)
-
Chinezii de la Omoda au publicat primele imagini oficiale cu noul concept X. Acesta anunță un viitor SUV care să concureze cu modele precum Dacia Duster. (21.10)
-
Volkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termice

-
Toyota prezintă o nouă generație a motorului său hibrid: consum redus cu peste 15%

-
Finaliștii pentru Mașina Anului în Europa 2027: toate modelele sunt electrice, în premieră

-
Leapmotor devine primul producător auto chinez care fabrică mașini electrice și baterii în Europa

-
Volkswagen suspendă dezvoltarea următorului Golf din cauza problemelor financiare


































Comentarii (0)