Vicepreşedintele de marketing Ford: "Fuck General Motors"
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
În Statele Unite, concurenţa acerbă dintre marii constructori auto a dat naştere adeseori unor războaie mediatice sau publicitare. BMW, Audi, Lexus sau Hyundai s-au contrat de multe ori atunci când au lansat modele noi dincolo de Ocean.
Două dintre conglomeratele auto din Detroit nu au putut face excepţie, chiar dacă declaraţiile dure au curs într-un singur sens. Jim Farley, vicepreşedintele diviziei de marketing şi comunicare Ford, s-a lansat într-o serie de declaraţii "fără perdea" la adresa rivalului General Motors.
Obişnuiţi cu declaraţii politicoase şi un spirit non-combat, americanii au fost şocaţi de interviul pe care Farley l-a acordat unui jurnalist de la New York Times pentru o viitoare carte, botezată Once upon a car. Mai multe fragmente din viitorul volum au fost publicate înainte de publicare oficială a cărţii, programată pentru luna octombrie a acestui an.
Potrivit jurnalistului, Farley ar fi declarat, cu un zâmbet răutăcios: "Îi voi bate pe cei de la Chevrolet în cap cu o bâtă. Şi îmi va face o plăcere deosebită.". Farley s-a ţinut departe de menajamente şi când a venit vorba de General Motors: "Îi vom bate şi va fi cu adevărat distractiv. Fuck General Motors. Îi urăsc pe ei, pe compania lor şi tot ceea ce reprezintă. Şi urăsc modul în care se dezvoltă."
Contactaţi pentru a comenta declaraţiile lui Farley, oficialii GM au răspuns: "Nu ne-am aşteptat la asemenea cuvinte dure din partea Ford."
John Stoll, purtătorul de cuvânt Ford, a declarat: "Nu am văzut momentan cartea şi nu putem comenta pe marginea afirmaţiilor. Această industrie este una plină de pasiune, implicare şi competivitate, de aceea ne respectăm toţi rivalii."
via | carscoop
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Ford in Romania
-
Ford C-Max (2014-prezent) Preţ: 17.550 - 23.550 €
-
Ford Ecosport Preţ: 15.400 - 23.650 €
-
Ford Edge Preţ: 41.850 - 48.600 €
-
Ford Fiesta Preţ: n/a - 24.050 €
-
Ford Fiesta Active Preţ: 15.650 - 19.300 €
-
Ford Focus Preţ: n/a - 28.450 €
-
Ford Focus RS Preţ: 37.000 €
-
Ford Focus Sedan Preţ: 18.000 - 23.950 €
-
Ford Focus Wagon Preţ: n/a - 29.300 €
-
Ford Galaxy Preţ: 34.600 - 38.950 €
-
Ford Grand C-Max (2014-prezent) Preţ: 18.800 - 24.800 €
-
Ford Ka+ Preţ: 8.800 - 10.100 €
-
Ford Kuga facelift Preţ: 20.900 - 36.150 €
-
Ford Mondeo (2014-prezent) Preţ: 23.700 - 39.100 €
-
Ford Mondeo Wagon (2014-prezent) Preţ: n/a - 40.100 €
-
Ford Mustang Bullitt Preţ: 50.800 €
-
Ford Mustang Convertible facelift Preţ: 42.800 - 50.800 €
-
Ford Mustang facelift Preţ: 38.800 - 46.800 €
-
Ford Ranger Preţ: 26.245 - 44.047 €
-
Ford S-Max Preţ: 26.650 - 35.000 €
-
Ford Tourneo Connect (2013-prezent) Preţ: 18.612 - 26.548 €
-
Ford Tourneo Courier Preţ: 13.400 - 17.888 €
-
Ford Tourneo Custom Van (2012-prezent) Preţ: 35.718 €
-
Ford Transit Preţ: 25.792 €
-
Ford Transit Connect (2013-prezent) Preţ: 16.380 - 18.860 €
-
Ford Transit Custom Cargo (2013-prezent) Preţ: 24.792 €
Ultimele stiri din Industrie
-
La peste 5 decenii de la apariția diviziei sportive a mărcii bavareze, BMW M atinge o bornă de producție greu de ignorat: un milion de automobile. Exemplarul aniversar este un BMW M3 finisat într-o nuanță specială BMW Individual, Portocaliu Fire III, și a fost asamblat la Uzina BMW Group din München. (03.10)
-
Directorul general Adrian Hallmark estimează că primul model electric Aston Martin va fi lansat în perioada 2033-2035. Între timp, constructorul britanic intenționează să mențină în producție motoarele V8 și V12, în conformitate cu reglementările, până în 2035. (03.10)
-
Mini a introdus un nou nivel de echipare, denumit Midnight Edition. Noul nivel de echipare este exclusiv pentru versiunea electrică Countryman. Aceasta combină o configurație fixă de dotări cu posibilitatea de a alege între două culori pentru caroserie: albastru sau negru. (02.10)
-
Noul Hyundai Tucson debutează în Europa: două versiuni hibride

-
Noul Renault Megane electric facelift poate fi comandat în România. Start de la 34.000 de euro

-
Final de epocă: BMW Seria 3 nu va mai primi motoare diesel în Europa

-
Imagini noi cu viitorul BMW Seria 3 termic. Debutează în 30 septembrie

-
Noul șerif din oraș













Totusi, critici de genul asta ar trebui sa faca niste unii cu performante manageriale ceva mai bune, nu ei...
Respect pentru GM.
Sa traiesti bine,prietene!
Acuma vad ca a degenerat foarte mult... astfel de reactii in fata presei sunt menite sa "inraiasca" posesorii si admiratorii brandului respectiv si sa se simta "foarte mandrii" de masina lor, si sa cumpere si masina viitoare tot aceeasi marca.
Sa invrajbesti niste oameni impotriva altora, chiar si in scop comercial (castig) e o mare ticalosie. Personal omul respectiv nu are nimic cu cei de la GM, dar considera ca "jobul lui" e sa arate cat de vehement e, ca sa manipuleze oamenii.
Pacat ca omenirea s-a degratat atat de mult si ca astfel de (ne)oameni ocupa pozitii importante in marile companii.
Foarte interesant ar fi daca s-ar strange o petitie din partea posesorilor de Ford prin care sa ceara demisia respectivului - pentru comportament neadecvat - asta ca tot se bate atat saua pe chestia cu "atitudinea"
Astfel de oameni ar trebui sa aiba o singura meserie: actoria - fiind singurul lucru la care se pricep. Cand falsitate si tupeul obraznic sunt singurele argumente, nu putem vorbi in nici un caz despre profesionalism.
Omul fara morala este asemeni animalului de prada - care insa nu ucide de placere, ci numai de foame. Pacat ca astfel de indivizi intineaza notiunea de OM
ai complet dreptate din pacate