Stupoare într-un orăşel german: 9.99 euro pentru un litru de benzină!
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Stupoare ieri, la o benzinărie din oraşul german Filderstadt. După ce au alimentat cu benzină la pompă, clienţii au avut o surpriză neplăcută la casă, unde au fost nevoiţi să plătească sume astronomice pentru benzina tocmai vărsată în rezervor. Motivul: din cauza unui ordin venit de la sediul central al lanţului de benzinării Esso, unitatea din Filderstadt a mărit peste noapte preţul benzinei premium de la 1.6 euro la 9.99 euro pe litru. Nu a fost o greşeală, reprezentanţii companiei anunţând că recurg la această metodă din cauza unei pene temporare de combustibil în zonă.
Deşi reprezentanţii benzinăriei au anunţat vizibil creşterea enormă a preţului la sortimentul premium de benzină, au existat şi clienţi ceva mai distraţi care au observat abia la casă că preţul a explodat peste noapte. Astfel, deţinătorul unui BMW a pus în rezervor 21 de litri de benzină, iar la casă a avut de plătit 210 euro. O altă clientă a alimentat cu zece litri, după care a văzut avertismentul scris de la pompă.
Prea târziu! Aceasta a fost nevoită să plătească 100 de euro pe benzină. "Nu am dat atenţie preţului. Cine se aştepta ca acesta să fie de 10 euro pe litru?", a spus deţinătorul BMW-ului care a fost uşurat de peste 200 de euro pentru o treime de rezervor.Clienţii neatenţi au sunat imediat la poliţie, însă oamenii legii nu au putut decât să constate preţul mai mare. "Preţul a fost setat de sediul central al lanţului de benzinării", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Filderstadt. Conform informaţiilor publicate de Bild, clienţii speră să ajungă la o înţelegere cu Esso pentru ca lanţul de benzinării să le ramburseze măcar o parte din bani.
via | suddeutsche
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din General
-
McLaren a dezvăluit oficial un logo nou și o identitate vizuală nouă. Aceasta este cea mai mare schimbare a identității vizuale a mărcii britanice din ultimii 45 de ani. (23.09)
-
Volvo a anunțat oficial un nou CEO și președinte. Noul șef al mărcii scandinave va fi Klaus Zellmer, actualul CEO Skoda. Acesta îl va înlocui pe Hakan Samuelsson nu mai târziu de 1 octombrie 2027. (21.09)
-
Skoda marchează 25 de ani de la debutul primei generații moderne a lui Superb. În sfertul de secol de existență, modelul de clasă medie al cehilor a fost vândut în aproximativ 1.8 milioane de exemplare. (17.09)
-
Porsche brevetează o cutie automată care se poate transforma într-una manuală

-
Arabia Saudită prezintă prima sa mașină din istorie: model electric futurist

-
Noul Geely E2, pur electric, a ajuns în România: de la 21.990 de euro

-
Noul Renault Rafale Hypnotic: ediție limitată la 1500 de exemplare

-
RECORD: Audi A6 Sportback e-tron a acoperit 1.338 de kilometri fără reîncărcare













In orice caz, chiar daca pretul ar reveni la normal, nu cred ca as mai cumpara vreodata de la asemenea benzinarii. Asta ca penalizare pt bataia de joc fata de consumatori.
Si da, carburantii sunt mai de calitate la ei,dar ma undoiesc ca si la jogosii astia de la Esso.
se gandesc la generatiile vitoare sa are si ei bucuria consumului de combustibili petrolieri. Sa nu spuna copii, copiilor nostri ca am fost scartari si le-am lasat drept mostenire o specie pe cale de disparitie
no?
Cati dintre noi nu se duc la benzinarie sa puna de o anumita suma?
.........................
lasand faptul ca noi ne extragem propriul petrol. "il vindem" pe piata internationala si il "recumparam" (zicese) pt ca apoi sa il avem la pompa cu pretul comparabil UE. si pretul fara accize e cel mai important, unde discutam de pretul de comerciant, nu de ce isi ia statul. ia sa vedem noi acolo. cat e procentul in vest si cat e in rrrromania???
dar asta e o marsvie mult mai mare de ce vedem noi, si capetele tradatoare si-au luat tablourile matusii tamara si alte beneficii, plus restul tagmei care ne conduc spre "lanturi"