Salonul Auto de la Geneva 2015

Qoros 3 City SUV: chinezii aduc în Europa primul lor SUV compact

Publicat Luni, 23.02.2015
de Bogdan Mirică
Comenteaza 13
Qoros 3 City SUV: chinezii aduc în Europa primul lor SUV compact - Poza 1
Qoros 3 City SUV: chinezii aduc în Europa primul lor SUV compact - Poza 2
Qoros va expune în cadrul Salonului Auto de la Geneva cel de-al treilea model din gama sa. Este vorba despre Qoros 3 City SUV, primul crossover din gama constructorului chinez.

Chinezii nu renunţă la aspiraţiile lor europene şi vor să facă din prezenţa lor la Salonului Auto de la Geneva o tradiţie. La fel vor să facă şi cu premierele. După ce în anii trecuţi am făcut cunoştinţă cu modelele compacte Qoros 3 sedan şi hatchback, în cadrul evenimentului elveţian vom face cunoştinţă şi cu primul SUV al mărcii.

Este vorba despre Qoros 3 City SUV, un crossover compact, prezentat deja pe piaţa asiatică în toamna anului trecut, cu ocazia salonului din Guanghzhou, China. Maşina se află deja la vânzare pe piaţa mamă şi se pregăteşte să debuteze şi pe Bătrânul Continent.

SUV-ul este cu aproximativ 7 centimetri mai înalt decât fraţii săi şi beneficiază, cel puţin pe piaţa asiatică, de un singur propulsor. Este o unitate turbo de 1.6 litri, care dezvoltă 156 de cai şi 210 Nm, administraţi fie de o cutie manuală, fie de una automată. Pentru a deveni atrăgător în ochii publicului european, SUV-ul are însă nevoie şi de un agregat diesel.

Esential 156 de cai putere oferă motorul pe benzină cu care este oferit Qoros 3 City SUV.
220 de Nm dezvoltă motorul pe benzină instalat pe SUV-ul chinezesc.
Qoros 3 City SUV beneficiază doar de tracţiune faţă pentru moment, însă capacităţile sale în teren accidentat ar putea fi amplificate cu introducerea unui sistem 4x4.

Dezvoltat pe aceeaşi platformă ca actualul Qoros 3 sedan, desemnat cel mai sigur model testat de EuroNCAP în 2013, noul City SUV promite să repete performanţa acestuia în cadrul testelor de impact.

Pentru început, trebuie să spunem că modelul chinezesc beneficiază de ABS, limitator de viteză, sistem ISOFIX şi EBD, ESP, controlul tracţiunii, brake assist şi cornering brake control şi avertizor de centură pentru şofer.


Comentarii (13)

  • mishazaitev
    Titlul mi se pare un pic pompos... A fi la Geneva nu inseamna a exista si pe piata europeana. Un exemplu in acest sens il constituie si Qoros 3 a carui lansare a fost anuntata cu surle si trambite dar care nu poate fi cumparat in Europa ...
    10 4
  • Nu este masina chinezeasca! Este gandita si proiectata de niste fosti de la companii din Germania, produsa cu ajutorul unei companii chinezesti.
    12 9
  • mishazaitev
    @lorinczi thomas

    Masina este facuta de o companie chinezo - israeliana care are sediul in China! E chinezeasca toata ziua! Nu conteaza ca au angajat "fosti" de la alte companii. Atata vreme cat fostii aia sunt platiti cu bani chinezesti de o companie care are sediul in China, masina e chinezeasca.
    Daca Carlos Ghon este presedinte la Renault Nissan nu poti sa spui ca Nissan este o firma frantuzeasca. Dupa cum nici BMW nu este americana doar pentru ca a avut un sef de design american.

    Asta nu inseamna ca e o masina proasta! Doar ca lansarea in Europa intarzie in mod suspect!
    15 1
  • 1 la mana, Carlos Ghosn este nascut in Brazilia: https://en.wikipedia.org/wiki/Carlos_Ghosn.
    2 la mana: n-am zis ca nu ar fi compania din China. Este din China, dar are acesti angajati europeni, "fosti" la diferite companii europene de automobile, care o ridica sus. Daca nu ar fi fost acestia, Qoros ar fi facut asemanatoare tuturor celolartor companii auto chinezesti, adica masini proaste. Destul de clar?
    11 13
  • In sfarsit! Sper sa -i lase pe piata din Europa. Multi se vor mira de ceea ce poate si cum arata aceasta masina. Hai China!!!!....ca oricum luam totul de la voi.
    6 4
  • mishazaitev
    @thomas

    Pustiulica, incearca sa filtrezi informatiile pe care le citesti pentru ca iti va prinde bine. Ai afirmat ca nu este o masina chinezeasca ceea ce este cum nu se poate mai fals.
    Ghosn s-a nascut in Brazilia din parinti libanezi vorbitori de franceza, dar are cetatenie dar si educatie franceza si a ajuns la conducerea grupului Renault Nissan dupa ce a lucrat multi ani la Renault , inainte de formarea acestei aliante. E tot la fel de francez ca si Charles Aznavour, te asigur. (googaleste sa vezi cine a fost si asta ca sigur n-ai auzit de el la aia 14 ani ai tai).

    Legat de Quoros si de cariera in domeniul auto pe care vrei s-o urmezi, invata un lucru. Orice produs al unei companii care isi are sediul in China, Japonia sau Romania este considerat chinezesc, japonez sau romanesc. Nu conteaza cine se afla la conducerea companiei sau cine a contribuit la dezvoltarea lui. Bayern Munchen este un club german, chiar daca are antrenor spaniol si fotbalisti francezi, brazilieni, turci etc. Ca sa te edifici si mai mult Hiunday - Kia au in centru de design in Germania. Crezi ca acolo nu llucreaza nemti?! Dimpotriva, seful de design de la Kia este Peter Schreyer? Poti sa spui ca datorita acestui fapt Kia nu mai e Koreeana? Uita-te la primele Land Cruiseruri si vezi cat de bine seamana cu Jeep Willys. Ce-ti spune asta?

    Hai ca ti-am dat prea multe informatii pentru varsta ta. Intoarce-te la lectii ca doar vrei sa te faci inginer, nu?
    7 4
  • @zaitev , mai informeaza-te si tu , lasa-i pe altii : Qoros 3 se poate cumpara in Europa de mai bine de 1 an .
    2 4
  • mishazaitev
    Ztele, ca nu se poate cumpara in Europa era o remarca, In al doilea rand intra pe site-ul oficial al marcii si incearca sa gasesti un dealer in Europa http://www.qorosauto.com/en/request-a-test-drive#Locate. Dupa cum vezi toti sunt in China. Exista un dealer in Slovacia care este un deler multimarca si nicidecum o reprezentanta de sine statatoare. Asta inseamna dupa tine ca exista in Europa? Este ca si cum ai spune Ford Raptor sau Chevrolet Camaro se comercializeaza in Romania doar pentru ca un dealer de masini de nisa are cate un exemplar la vanzare. Atata vreme ca un brand are in UE reprezentante mai putine decat AutoVAZ , el nu exista pe piata europeana!
    3 2
  • Este dealer oficial Qoros , implicit acest model se vinde pe (o) piata din Europa.
    2 3
  • OK, eu m-am legat de faptul ca MASINA este proiectata de niste europeni si tu imi repeti de nationalitatea unei companii si nu mai stiu ce.

    Intr-adevar, compania este rezultatul unui joint-venture intre Chery si o companie israeliana. Iar aceasta companie a angajat mai multi oameni din Europa, fosti angajati la companii auto europene, cu experienta, pe care au folosit-o pentru a proiecta Qoros 3 si derivatele sale, care sunt dubios de similare cu Golf.
    Mai degraba, Chery a vrut sa arate de, ca uite ce tari sunt chinezii la masini, la euroncap, cand de fapt nu sunt, pentru ca au platit niste europeni sa le faca niste replici la scara ale VW Golf.

    Este o situatie similara cu Dacia, ne laudam noi si europenii ca fraierii ca uite ce masini bune facem noi, cand de fapt, in Romania doar sunt o mica parte dezvoltate si produse, pe cand componentele de clio 2 si IDEEA masinii de 5000 de E, sunt venite din franta.

    Pace!

    P.S.:Cat despre mine, ieri la simulare am avut doina si fix pe aia nu am invatat-o.
    9 1
  • mishazaitev
    -::)) Da, din pacate fara capacitate nu poti sa fii inginer. Eu ti-am dar o manuta verde la ultimul post, pentru incurajare. Ai grija ca la examen sa inveti toata materia!
    1 2
  • măscăriciev
    mishazaitev, martafoi inchipuit si cusurgiu. Nu-ti aroga menirea de a-i invata pe altii sau de a face pe consilierul ultra-experimentat cu ei atata vreme cat trufia si greata galgaie din tine intr-un mod literalmente respingator.

    Te bagi in seama indiferent de subiect, cu aerul tau de poli-expert suficient care nu admite replica sau contracarare, desi te omori cu firea pentru niste platitudini localizabile oriunde pe net. Cata pretiozitate pentru niste lucruri care astazi sunt atat de usor de aflat sau de presupus.

    Te crezi mai catolic decat papa, adica mai ziarist decat ziaristii? Aproape ca nu exista articol in care sa nu iesi ca paduchele in frunte. Libertatea (nestrunita) de expresie naste monstri. De curand, ai pomenit de viermi (la adresa lui Mafia). De regula, viermii dispar iarna, dar paduchii prospera.

    Ce gluma trista a ajuns acest site, altadata captivant
    2 0
  • In scoala romaneasca, ca sa invat toate materiile (mare parte inutile), sa pot lua note cat mai mari, pentru licee cat mai bune, ar insemna sa nu mai dorm noaptea, ca sa invat toate teoriile, apartenentele, etc. Si apropo, cand oi lucra sub o masina, conduce tirul, sau chiar proiecta o masina, fii sigur ca ma apuc sa fac doine in minte.
    @măscăriciev, totul a plecat de la masina de mai sus si a alunecat in alte parti, desi ar fi avut un loc mult mai bun pe un forum. Eu ma opresc aici, nu stiu si daca misha va face acest lucru.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru