PREVIEW: Noutăţile Salonului Auto de la Paris

De Sebastian Toma
Publicat Luni, 27.09.2010
Salonul Auto de la Paris din 2010 continuă tendinţa verde a ultimelor saloane auto şi marchează debutul unui număr impresionant de vehicule ecologice.

Ediţia 2010 a Salonului Auto de la Paris va fi marcată de prezentarea unui număr impresionant de vehicule electrice. În timp ce ediţiile trecute numărau supercar-urile sau vehiculele cu sute de cai putere sub capotă, ediţia din acest an urmează aceeaşi tendinţă verde prezentată în 2009 şi numără vehiculele electrice. Hibrizii deja nu mai sunt deloc deosebiţi, aproape toţi constructorii având cel puţin un asemenea model în gamă, iar vehiculele electrice par să fie noua atracţie pentru vizitatori.

Modelele de performanţă vor fi numărate pe degete în acest an, iar supercar-urile vor fi elemente rare. Chiar şi puţinii constructori de supercar-uri vor aduce câte un model ecologic, iar cel mai bun exemplu ar fi hibridul anunţat de Lamborghini. Bentley va lansa un Continental GT cu emisii scăzute de CO2. În cazul mărcii din Crewe, modelul Continental GT este echipat cu un V8 de 4.0 litri – provenienţă Audi – care emite cu 40% mai puţine grame de CO2 per kilometru.

În curtea Ferrari, California primeşte stop-start şi alte tehnologii similare de reducere a emisiilor de CO2, iar toate elementele electrice ( cum ar fi ventilatoare, pompa de carburant, pompa de servodirecţie, compresorul sistemului de aer condiţionat) vor fi revizuite pentru a reduce frecarea şi consumul de energie.

Dacă visaţi la performanţe brute, Salonul Auto de la Paris nu va fi o dezamăgire pentru voi. Cei de la Maserati vor lansa cel mai puternic şi uşor model de stradă al mărcii, iar Jaguar vine cu un concept care prefigurează viitorul XK. Hyundai Genesis Coupe, Genesis Sedan şi Equus vor fi prezente şi ele la acest salon, iar fiecare dintre cele trei beneficiază fie de o unitate V6 de 3.8 litri, fie de un motor 2.0 turbo de 210 CP, ce-i drept mai modeste decât Maserati şi Jaguar, atât din punctul de vedere al performanţelor, cât şi din punctul de vedere al preţului de achiziţie. Fanii hot-hatch-urilor nu vor fi dezamăgiţi, deoarece Ford va prezenta conceptul viitorului Focus ST, iar Citroen vine cu noul DS4.

Automarket va participa la Salonul Auto de la Paris din acest an şi vă va ţine la curent cu toate noutăţile acestui eveniment.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA TOATE ŞTIRILE DIN CATEGORIA PARIS 2010, DEDICATĂ ACESTUI SALON AUTO

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru