Salonul Auto de la Geneva 2013

Kia Pro_cee'd GT şi Cee'd GT vor avea motor de 1.6 litri şi 204 cai putere

Publicat Marti, 04.12.2012
de Bogdan Mirică
Comenteaza 8
Kia Pro_cee'd GT şi Cee'd GT vor avea motor de 1.6 litri şi 204 cai putere - Poza 1
Kia Pro_cee'd GT şi Cee'd GT vor avea motor de 1.6 litri şi 204 cai putere - Poza 2
Kia a confirmat astăzi debutul viitoarelor Pro_cee'd GT şi Cee'd GT, primele compacte sportive din istoria sa. Ambele modele vor fi echipate cu un motor 1.6 GDI de 204 cai putere.

La numai o săptămână de la publicarea primei schiţe a viitorului Kia Pro_cee'd GT, coreenii revin cu detalii despre primul lor hot-hatch, orientat către clienţii actualului Volkswagen Golf GTI.

Oficialii asiatici ies la rampă cu noi informaţii, confirmând chiar şi o versiune sportivă GT pentru varianta de caroserie cu cinci uşi, popularul Cee'd. Aşadar, Kia va ataca segmentul compactelor sportive cu două modele, Pro_cee'd GT şi Cee'd GT, ambele puse în mişcare de acelaşi motor pe benzină de 1.6 litri, anticipat şi de noi încă de săptămâna trecută.

Propulsorul va beneficia de injecţie directă şi de un turbocompresor, însă nu vor mai fi alte modificări notabile, comparativ cu versiunea standard.

Esential 204 cai putere vor avea Kia Pro_cee'd GT şi Cee'd GT
265 de Nm vor avea Kia Pro_cee'd GT şi Cee'd GT
7.9 secunde până la 100 de km/h este timpul promis de coreeni pentru ambele modele.
Cei patru cilindri vor genera un total de 204 cai putere şi 265 de Nm, administraţi cu ajutorul unei cutii manuale cu şase trepte.
Cum era de aşteptat, resursele vor fi transmise punţii faţă.

Potrivit informaţiilor preliminare oferite de Kia, acest bagaj de putere va fi suficient pentru un sprint de la 0 la 100 de km/h în 7.9 secunde, o performanţă total neconvingătoare dacă ne gândim că VW Golf GTI reuşeşte să atingă 100 km/h în doar 6.9 secunde cu 210 cai putere.

Kia mizează însă pe comportamentul dinamic al maşinii şi nu neapărat pe cifre. Inginerii vor lucra mult la şasiul ambelor modele pentru a oferi o ţinută de drum exemplară. Chiar în declaraţia oficială se arată că scopul producătorului este acela de a oferi ”performanţe alături de caracteristici dinamice excepţionale.”

Kia nu va uita nici de aspectul exterior al viitoarelor sale compacte sportive. Modelele GT vor folosi grile frontale şi spoilere diferite, logo-uri specifice, jante noi de 18 inch din aliaj, un deflector posterior, etriere de culoare roşie, nuanţe de vopsea noi şi lumini LED special desenate, pentru a individualiza cât mai bine versiunea pe şosea.

Urmareste Automarket
Pentru interior vor exista scaune sport Recaro, pedale cu suport metalic şi materiale noi pentru bord, volan şi schimbător.

Viitoarele Pro_cee’d GT şi Cee’d GT vor fi produse la uzina slovacă din Zilina, începând cu mijlocul anului 2013.

În aceste condiţii ne aşteptăm ca publicul european să primească hot-hatch-urile în vara anului viitor. Până atunci însă, ele vor fi dezvăluite în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva.

Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013

Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.

Citeşte şi...


Comentarii (8)

  • andrey_1293
    Daca vor sa atace segmentul hot-hatch, cu 204 cai nu vor reusi. Astra GTC are 280 de cai, cel mai puternic hot-hatch. Golf GTI este unul din cele mai slabe din acest segment, cele de referinta aici sunt Focus ST, Megane RS si Astra OPC. Nu ma indoiesc de design, pentru ca masina expusa acum cateva luni era excelenta. Daca masina va avea placerea la condus cum o are Megane RS (cum spun expertii), atunci vor face uitate performantele.
    9 8
  • ADRIAN FLORARU
    DA SANT MICI LA CAPITOLUL CAII PUTERE ASTRA GT...ASTRA OPC...MEGANE RS... ASTIA SANT LIDERI PE CARE AI AVEM LA MASA VERDE.......
    4 9
  • Cifra de 7,9 secunde pana la 100km/h este mult mai aproape de realitate decat cele 6,9 sau schiar 6,6 avansate pana acum ceva timp de Golf GTI, respectiv Civic Type R, cand in realitate, masurate cu precizie la sutime, acceleratiile respectivelor nu coboara sub 7,2-7,3 in cele mai bune conditii, sau 7,5-7,8 in conditii precare (cauciucuri de iarna, spre ex). Si nu sunt cifre date din burta, sunt masuratori profi. Pana acum, oricat de incepatori sunt coreeni astia in a face masini la nivelul conurentei de astazi, nu prea i-am vazut sa minta. Chiar si pe site-urile oficiale, dau date de consum si acceleratie cu marje.
    12 10
  • @andrey_1293
    Cel mai puternic hot-haych este Subaru Impreza WRX STI cu doar 305 cp.Asa ca nu are nici un sens ceea ce ai spus tu.
    5 5
  • @@andrey_1293
    Serios ? si Bmw M135i cat are ? si Audi Rs3 ? sau astea sunt sedan-uri ?
    7 2
  • andrey_1293
    Daca e s-o luam asa, Focus RS 500 are 350 de cai. Da' pentru ea nu exista concurent. Nimeni n-a mai pus atatia cai pe puntea fata. Subaru Impreza WRX STI are tractiune integrala, si se detaseaza de cele 3 mentionate de mine. WRX STI se poate compara cu EVO X care tot tractiune integrala are. Desi sunt considerate tot hatch-uri, M-ul si RS-ul sunt premium. Tot la premium intra si AMG. NU poti sa compari Golf GTI si Megane cu M1. Sau poate puteti voi. Ati vazut vreo comparatie M1 vs Megane RS? Astra OPC, Golf GTI, Megane RS, Focus ST, Civic Type R; astea sunt apropiate ca putere, pret, calitate si ce mai vreti voi. Nu incurcati segmentele in care joaca fiecare.
    6 2
  • ceed-ul asta o sa fie pentru cei care vor sa dea inca 2000 eur in plus si sa aibe o masina cu ceva nerv.....adica cam cu 10 000 eur mai putin decat competitia. Visezi la un Megane RS sau Focus ST....dar daca nu ai banii suficienti, Kia merge de minune
    9 1
  • Pentru andrey_1293: Astra GTC are aceleasi motorizari de pe modelul Astra normal, puterea maxima fiind de 180 CP. Daca te referi la performanta, modelul Opel in aceasta clasa este OPC (280 CP). Kia asta se compara cu versiunile low de hot-hatch: Golf GTI (210 CP pentru modelul actual, 230-250 CP pentru cel ce va fi lansat in viitor), Megane RS cu versiunile sale (250-265 CP), Ford ST etc. Pentru premiantii in clasa de volum exista Golf R20 (se pare ca va avea 280-300 CP), Ford RS etc. Opel nu au concurent in clasa low de hot-hatch-uri, GTC fiind versiunea coupe a modelului normal de Astra.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru