OFICIAL: Cadillac CTS Coupe, imagini si informatii oficiale
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Cadillac a publicat astazi primele fotografii oficiale ale lui CTS Coupe, cea mai noua aparitie din gama constructorului american premium. Provenit direct din conceptul cu acelasi nume prezentat in premiera la Salonul Auto de la Detroit din 2008, noul model este un sportiv de clasa care promite sa revolutioneze designul Cadillac si perceptia clientilor asupra liniilor sportive ale marcii.
CTS Coupe a fost dezvoltat in studioul de design al marcii, bazandu-se pe filosofia Art and Science, promovata de Cadillac odata cu lansarea ultimelor modele de pe piata. Coupe-ul are acelasi ampatament precum versiunea berlina a lui CTS, insa inaltimea si lungimea au coborat fiecare cu cate 5.1 centimetri. De altfel, desi legaturile de rudenie sunt evidente intre CTS berlina si CTS Coupe, partile comune dintre acestea se rezuma la plansa de bord, consola centrala, blocurile optice frontale si grila. Pe langa acestea, CTS Coupe vine in plus cu o linie laterala superba si dinamica, in care se observa imediat lipsa montantilor centrali, cu un parbriz si o luneta inclinate inspre limita maxima admisa de fizica si de criteriile de vizibilitate acceptate, cu doua terminatii trapezoidale ale sistemului de evacuare.
Sub capota, noul CTS Coupe vine in standard cu un V6 de 3.6 litri cu injectie directa cuplat, spre deosebire de clasicele modele americane, unei transmisii manuale cu sase rapoarte. Unitatea dezvolta 304 CP si reuseste sa scoata un consum mediu de 8.7 litri/100 km. Optional, clientii pot sa aleaga o transmisie automata cu sase rapoarte care poate fi controlata printr-un set de padele asezate in spatele volanului.
Cadillac CTS Coupe se bazeaza pe un sasiu sportiv si pe un sistem electronic StabiliTrak de control al acestuia, dar si pe suspensii hidraulice independente SLA (Short/Long arm) pe fata si pe unele multilink pe spate. Acestea pot fi setate pe doua nivele de performanta, in functie de dorintele clientului. Nivelul standard include jante de 18 inch incaltate de pneuri all-season, in timp ce versiunea ceva mai sportiva este dotata cu jante de 19 inch in diametru.
La interior, CTS Coupe reuseste sa se ridice la un nivel ridicat de confort, design si sportivitate. In acest sens trebuie mentionate scaunele Recaro cu 14 moduri de setare a pozitiei care pana acum fusesera oferite exclusiv pe versiunea CTS-V, sistemul audio Bose cu MP3 care se evidentiaza prin posibilitatea ascultarii radiourilor live prin satelit, conectivitatea Bluetooth, dar si pachete tehnologice de top, cum sunt camera cu vedere posterioara si pachetul de faruri adaptive inclus in standard.
via | Cadillac
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Cadillac in Romania
-
Cadillac BLS (2008-2010) Preţ: n/a €
-
Cadillac CTS (2008-2013) Preţ: n/a €
-
Cadillac Escalade (2009-2014) Preţ: n/a €
-
Cadillac SRX (2004-2009) Preţ: n/a €
-
Cadillac STS (2008-2012) Preţ: n/a €
-
Cadillac XLR (2004-2009) Preţ: n/a €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Constructorul din Mlada Boleslav anunță, în premieră, o motorizare full hybrid pentru Octavia. Aceasta este disponibilă în două versiuni, cu 135 sau 170 de cai putere, atât pentru varianta hatchback cât și pentru Combi. (05.10)
-
Hyundai a prezentat oficial noua generație Tucson pentru piața europeană. Noul SUV al sud-coreenilor este oferit cu 3 motoare diferite, dintre care două sunt hibride. (02.10)
-
Constructorul britanic de automobile prezintă o nouă versiune, care pune accentul pe confort, pentru SUV-ul DBX. Denumită DBX GT, aceasta este echipată cu același motor V8 twin-turbo ca și DBX S și dispune de 727 cai putere. (01.10)


























Comentarii (3)