Se salvează Saab? Curtea de Apel din Suedia ajută marca să intre în reorganizare
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
După ce acum două săptămâni se afla cu un picior în groapă din cauza faptului că tribunalul suedez din Vanersborg nu le-a acceptat cererea de intrare sub protecţia legii falimentului, oficialii Saab răsuflă astăzi uşuraţi. Compania suedeză a câştigat apelul formulat imediat după decizia Tribunalului, urmând să fie protejată de creditori pentru o perioadă şi să intre în reorganizare, timp în care aşteaptă intervenţia unor investitori chinezi dispuşi să ducă mai departe acest brand.
Conform Curţii de Apel care şterge astfel refuzul Tribunalului din Vanersborg, "nu există niciun motiv rezonabil pentru a susţine că scopul reconstrucţiei nu va fi atins". Acum două săptămâni, pledoaria judecătorilor suna exact invers: "Nu vedem niciun motiv pentru a crede în succesul unui nou proces de protecţie în faţa creditorilor", anunţa atunci tribunalul provinciei Vanersborg.
DATORII DE PESTE 150 DE MILIOANE DE EURO
Oficialii Saab speră ca intrarea în reconstrucţie sub protecţia juridică a legii falimentului să le acorde destul timp pentru a aştepta acordul oficialităţilor chineze, care trebuie să aprobe investiţia de 245 de milioane de euro din partea companiilor Zhejiang Youngman Lotus şi Pang Da Automobile. În acest moment, Saab are datorii de 150 de milioane de euro către principalii săi furnizori, la acestea adăugându-se salariile celor 3600 de muncitori care lucrează la Trollhattan.
Vestea a fost ptimită cu braţele deschise atât de companiile care lucrează cu Saab, cât şi de sindicatele muncitorilor companiei.
"Saab şi angajaţii săi au primit acum o gură de oxigen de care aveau neapărată nevoie pentru a-şi dezvolta sistematic un nou plan de afaceri. Cererea noastră de intrare în faliment a companiei nu mai este de actualitate acum", a declarat Stefan Lofven, liderul IF Metall, cel mai important grup sindical Saab.PRODUCŢIA VA REÎNCEPE ÎN NOIEMBRIE
Conform Swedish Automobile (fost Spyker), deţinătorul mărcii Saab, deblocarea fondurilor necesare dinsăre companiile chineze interesate este aşteptată în luna noiembrie. După plata datoriilor, Saab va putea atunci să reînceapă producţia la Trollhattan, benzile uzinei fiind blocate încă din luna aprilie, atunci când furnizorii au încetat să mai trimită piesele necesare construcţiei modelelor mărcii suedeze.
via | Automotive News (înreg)
foto | Car Advice
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Miko Marczyk, campionul european de raliuri din 2025, a condus noua generație Skoda Superb în versiunea 2.0 TDI pe o distanță de 2.831 kilometri fără să realimenteze. Prin urmare, acesta a realizat un nou record. (23.10)
-
Also, startup-ul de micromobilitate desprins din Rivian, a dezvăluit primul său produs destinat consumatorilor: o bicicletă electrică care va costa până la 4.500 de dolari. (23.10)
-
Începând cu luna ianuarie, marca Renault va avea un nou director de design. Este vorba despre Alexandre Malval care a lucrat pentru Audi, Volkswagen, Peugeot, Citroen și Mercedes-Benz. (23.10)
-
Toyota, cel mai valoros brand auto. Mercedes-Benz și BMW pe podium

-
Ediție de adio pentru Volkswagen Touareg: producția va lua sfârșit în 2026

-
STUDIU: Mașinile cu motoare PHEV emit de 4 ori mai mult CO2 decât datele oficiale

-
BYD efectuează cea mai mare rechemare din istoria sa: peste 115.000 de modele

-
Noul Ferrari SC40: exemplar unicat inspirat de legendarul F40













In alta ordine de idei, riscati sa alunecati in necredibilitate, ridicol si neprofesionalism daca folositi termeni sau sintagme radicale ca "faliment iminent" , precum v-ati hazardat in penultimul articol despre SAAB, desi ar trebui sa realizati ca nimic nu-i transat definitiv in curtea suedeza, mai ales ca actualmente statul chinez se arata mult mai disponibil sa ajute SAAB. Este normal sa inserati o stire exact dupa formatul atasat de agentiile globale de presa, dar luati in calcul ca aceasta poate sa contine si inexactitati sau erori deoarece, cum omul nu este perfect, atunci orice lucrare a mintii sau a mainilor lui poate fi bantuita de subrezenie, in ciuda aparentelor...Solutia este foarte simpla: va sugerez sa aplicati un filtru analitic mai drastic fata de orice informatie provenita pe filiera straina si, pe cat posibil, feriti-va de tentatia "previziunilor" care nu se bazeaza totusi pe un fundament solid de adevar. Va asigur ca nu este o critica malitioasa, ci un gest de prietenie, conform unui mai vechi precept crestin: "Ai un prieten? Mustra-l!"...
Cat despre subiectul curent, imi inchipuiam ca datoriile SAAB-ului se ridica la peste 100 mil.euro, dar cota de peste 150 mil.euro mi se pare...infioratoare. Subscriu intrutotul la textele celor patru useri de mai sus. Observatia lui @LSM este foarte acida la adresa mentalitatii economice standard a chinezilor, dar nu poate fi contestata - daca chinezii vor dori sa se comporte pana la urma bicisnic, asemenea lui GM, nu putem sti cu siguranta dinainte, dar cert si laudabil (deocamdata) este ca in prezent vor sa "sara cu banu'". Daca vor dori sa dezvolte puternic reteaua de vanzari a lui SWAN in Extremul Orient, iarasi ar fi o intentie care merita apreciata, numai sa nu ne trezim cu vreo noua experienta revoltatoare gen 9-7X sau 9-2X, adica niste "chinezarii" ordinare imbracate "de impresie" in haine SAAB (la care BAIC s-a pretat deja). Nu punem raul in fata, dar de la chinezi ne putem astepta la niscaiva surprize, mai ales ca mintea prostilor cu bani este extrem de odihnita :D
In realitatea mea intrinseca, voi astepta tot timpul un semn de bunavointa din partea SAAB-Aero@Systems, Koenigsegg sau BMW pentru o preluare serioasa a companiei din Trollhattan, de fapt stiti preferintele mele si faptul ca eu socotesc ca pur circumstantiala colaborarea SAAB cu galbejitii (asa s-a brodit in vremurile tulburi de astazi, n-avem incotro per moment...)