SHANGHAI 2011: Mercedes A-Klasse Concept
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Mercedes-Benz a adus la Shanghai conceptul A-Klasse, menit să prefigureze următoarea generaţie a celui mai mic model din gama sa. Acest concept urmăreşte o filozofie de design care vizează un amestec elegant între linii şi suprafeţe, care conferă un aspect "curat". Amalgamul de forme din care este format acest concept prezintă o imagine similară cu cea a unei sculpturi, amintind de conceptul F800 Style. De data aceasta, Mercedes s-a orientat spre un model mai mic, destinat oraşelor viitorului, în care luxul va fi văzut nu prin prisma dimensiunilor vehiculului pe care îl conduci, ci prin formele şi materialele pe care le prezintă acesta.
Un alt artificiu de design al acestui concept este legat de pragurile laterale. Acestea au un aspect special, care realizează un joc de umbre în timp ce vehiculul se află în mişcare. Jantele de 20 de inch ale conceptului, realizate din aliaj uşor, dau impresia că au fost desenate de suflul vântului, amintind de palele unei turbine, în timp ce oglinzile laterale amintesc de aripile unui avion de vânătoare.
Pe lângă intenţiile viitoare în materie de design, A-Klasse Concept prezintă şi o nouă gamă de motorizări. Primul motor din gama respectivă se numeşte M270 şi este o unitate cu patru cilindri în linie destinată montării transversale. Graţie tehnologiei injecţiei directe de benzină şi a supraalimentării cu o turbină, motorul furnizează un nivel ridicat de putere - 210 CP - fără ca emisiile să fie la cote ridicate. Motorul este construit integral din aluminiu şi se bucură de injectoare piezo-electrice ultra-precise, care pot furniza carburant la o presiune de 200 de bari.
Via | Mercedes-Benz
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Concepte
-
BMW Alpina a dezvăluit oficial primul său concept. Acesta este un coupe de lux botezat Vision BMW Alpina și este o mașină bazată pe platforma berlinei de lux Seria 7. (16.05)
-
Constructorul chinez de automobile și cel mai mare producător de mașini electrice din lume, în 2025, a prezentat în cadrul Salonului Auto de la Beijing mai multe premiere mondiale. Cireașa de pe tort a fost, fără îndoială, Ocean-V, un concept care demonstrează aspirațiile BYD în domeniul mobilității de familie. (12.05)
-
Constructorul francez de automobile prezintă, cu ocazia Roland-Garros French Open 2026, noul Renault 4 JP4x4 Concept. Este o reinterpretare a versiunilor Plein Air și JP4 ale modelului original. (12.05)
-
Litri/100 km
-
Noul BYD Dolphin G: plug-in hybrid de segment B cu peste 1.000 km autonomie totală

-
Dacia Sandero, din nou în top. A fost cel mai înmatriculat model din Europa în aprilie

-
OFICIAL: Primul Ferrari electric este aici. Luce vine cu 1.050 CP și 530 km autonomie

-
Noi detalii despre Kia XCeed facelift: motoare mild-hybrid cu până la 180 CP
































































Chiar nu inteleg ce nu le convine unora ca aduce a BMW sau Audi. Foarte bine, oricum e foarte greu sa vii in ziua de azi cu linii complet noi, ca altfel iti iese un Nissan Juke sau mai stiu eu ce ciudatenie.
Sa vedem si varianta de serie care oricum va suferi modificari substantiale.