Opel RAD e - bicicleta electrică a germanilor vine la Geneva

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 24.02.2012
Opel va expune la Geneva şi o bicicletă, tribut plătit primilor ani de existenţă ai constructorului german, dar şi o interpretare proprie a acestui tip de mobilitate ecologic.

Cu ocazia aniversării celor 150 de ani de existenţă, Opel îşi propune să rememoreze anii în care producea biciclete la Salonul Auto de la Geneva. Constructorul din Russelsheim va expune la standul său şi o propunere nemotorizată, o bicicletă futuristă, care cinsteşte memoria lui Adam Opel şi eforturile sale de la începuturile companiei.

Botezată "RAD e", bicicleta pe care o vom vedea la salonul elveţian este un studiu de design futurist, electric, capabil să ofere o nouă idee de mobilitate urbană. RAD e a fost construită după principii din lumea auto, înglobând în primul rând filosofia de design Opel: linia de bumerang întâlnită pe Ampera şi pe conceptul RAK e.

Bicicleta funcţionează cu o unitate electrică de 250 de waţi, gata să ofere suport motorizat la pedalare şi o autonomie estimată între 60 şi 145 de kilometri. Conceptul presupune deplasarea în situaţii dificile, când mobilitatea asigurată de maşini este limitată.

Aşadar, inginerii Opel au reuşit să ofere publicului un studiu relevant din punct de vedere istoricdar, în acelaşi timp vizionar, anticipând dezvoltarea bicicletelor electrice în următorii ani.

Comentarii (2)

  • Zoe Z.E.
    100% electric
    uii vin cu masini, altii cu biciclete... fiecare cu ce poate...
    7 2
  • marius
    Pt. ZOE
    Exact unii vin cu masini si biciclete electrice si altii vin doar cu masini conventionale.Opel este cu mult inaintea multor constructori din acest punct de vedere.
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru