Cresc preţurile în service-uri? RAR a decis să majoreze substanţial taxele de autorizare
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Costurile pentru manoperă pe care posesorii de maşini din România le plătesc astăzi în service-uri s-ar putea dubla în următoarea perioadă. Motivul: Registrul Auto Român a majorat semnificativ taxele de autorizare a reparatorilor auto, în unele cazuri acestea fiind de nu mai puţin de 20 de ori mai mari.
Conform unui comunicat publicat astăzi de Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), taxele de autorizare erau până acum de circa 1000 de lei pe an pentru fiecare service, acestea urmând să fie recalculate după un algoritm complet diferit, iar sumele să fie proporţionale cu numărul mărcilor care pot fi reparate în respectivele service-uri. "În condiţiile în care, în medie, un atelier auto efectuează aproximativ cinci activităţi pentru 20 de mărci auto, costurile de autorizare ale unui service se ridică la 11.131 de lei, o suma exorbitantă în actualul context economic. Această decizie ar putea duce la dispariţia a jumătate dintre cele 7000 de service-uri autorizate din România", spune Cristian Muntean, directorul ASSAI.
Conform comunicatului Asociaţiei, celor aproximativ 1000 de lei necesari autorizării li se vor adăuga 500 de lei pentru fiecare marcă reprezentată şi sume curpinse între 50 şi 90 de lei pentru fiecare activitate de service.
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Intern
-
Noul Volkswagen ID.Cross poate fi comandat pe piața din România. Clienții au la dispoziție trei niveluri de echipare, iar prețurile pornesc de la 25.900 de euro cu TVA inclus. (05.11)
-
Noul BMW iX4 poate fi comandat pe piața din România. Clienții de aici au la dispoziție două versiuni, iar prețurile pornesc de la 69.152 de euro cu TVA inclus. (04.11)
-
Noul Mercedes-AMG GT SUV poate fi comandat la noi în țară. Pentru moment este disponibil într-o singură versiune care pornește de la 115.800 de euro cu TVA inclus. (02.11)
-
Volkswagen recunoaște: mașinile electrice nu sunt la fel de profitabile ca cele termice

-
Sfârșit de drum pentru Range Rover Evoque și Velar. Cele două modele vor fi retrase în 2027

-
Toyota, cea mai valoroasă marcă auto din lume și în 2026

-
BMW demarează producția noii generații Seria 3 cu motoare termice

-
Prețuri noul Mercedes-AMG GT SUV în România: start de la 115.800 euro













Tipic pt Romania...
60 x 8(ore pe zi) x 5 (zile pe saptamana) x 4(saptamani pe luna, aproximativ) = 9600 (96 mil) Ron/luna
Mi se pare o suma exagerata asta in cazul in care salariul minim este 880 si majoritatea angajatilor la stat, si nu numai, primesc in jur de 1500
Miroase a revolta (ca si la Greci, Italieni, Germani si mai toate Europa)
Sunt curios cati bani primeste un "meserias" (imi vine greu sa cred ca un mecanic primeste jumate din banii astia), cati raman la srvice si cati pleaca pe taxe
P.S. pentru inlocuit distributie si ulei+ filtre mi s-a cerut 4,5 mil (doar manopera).
PS: "Frate",ascunde-te in spatele anonimatului si da-ti si tu cu parerea si eventual corecteaza-ma dc am aberat cu ceva!
STIE CA TREBUIE SA AI SI SCULE CU CARE SA FACI TREABA ASTA . SCULE CARE AU NEVOIE SI DE METROLOGII SI ISCIRURI SI ALTE PORCARII CARE COSTA F.MULTI BANI .STIE CA AI NEVOIE SI DE O BAZA TEHNICA CE SE PLATESTE CA NU-TI DA NIME GRATIS?
STIE CA STIINTA SE PLATESTE?
DE CE NU-SI FACE SINGUR CA E GRATIS?!!!
Uneori am impresia ca manevrele astea sunt rau intentionate in mod voit, pt ca trebuie sa fi extrem de cretin sa crezi ca, daca maresti birurile pe climatul asta economic de rahat, iti vor veni mai multi bani. Practic, nu faci decat sa ridici nivelul de coruptie si sa scazi nivelul de calitate real al service-urilor. Bravo!