Ford va lansa 15 modele noi cu cel mai bun consum din segment în acest an
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Ford promite să lanseze 15 modele noi cu cea mai bună economie de carburant din segment până la sfârşitul anului curent. Dintre cele 15 modele, şase vor oferi emisii de CO2 de sub 100 de grame pe kilometru, grupul incluzând două versiuni diesel ale lui Focus şi şase versiuni de motorizare ale lui Fiesta. O parte din modelele noi promise de oficialii Ford au debutat deja pe piaţă, în timp ce restul urmează să fie lansate în următoarele luni. O componentă cheie a programului de reducere a emisiilor de CO2 este motorul 1.0 EcoBoost în ambele versiuni de putere – 100 şi 125 CP.
"Lansarea noilor motoare EcoBoost ne-a ajutat să ne reducem emisiile de CO2 la nivel de flotă, în timp ce oferă în continuare performanţe bune şi o dinamică potrivită. Alături de noile motoare EcoBoost, avem şi gama de motoare diesel şi tehnologiile ECOnetic, care sunt introduse pe din ce în ce mai multe modele, gama noastră include un portofoliu complet de lideri de eficienţă pentru clienţii europeni.", a declarat Sherif Marakby, directorul de dezvoltare a trenurilor de propulsie al Ford of Europe.
Unitatea 1.0 EcoBoost a fost premiată recent cu titlul "Motorul Anului 2012", iar anunţul celor de la Ford a relevat faptul că motorul respectiv va fi introdus şi în gamele C-Max şi Grand C-Max.
O surpriză în cadrul gamei de motoare economice este prezenta unităţii 2.0 EcoBoost a lui Ford Focus ST, care dezvoltă 250 CP. Lista mai include şi B-Max 1.6 TDCi, B-Max 1.0 EcoBoost în două versiuni de motorizare, Focus 1.6 ECOnetic Technology, Transit 2.2 TDCi, Transit Tourneo Custom 2.2 TDCi şi Ranger 2.2 TDCi 125 CP.Via | Carscoop
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Ford in Romania
-
Ford C-Max (2014-prezent) Preţ: 17.550 - 23.550 €
-
Ford Ecosport Preţ: 15.400 - 23.650 €
-
Ford Edge Preţ: 41.850 - 48.600 €
-
Ford Fiesta Preţ: n/a - 24.050 €
-
Ford Fiesta Active Preţ: 15.650 - 19.300 €
-
Ford Focus Preţ: n/a - 28.450 €
-
Ford Focus RS Preţ: 37.000 €
-
Ford Focus Sedan Preţ: 18.000 - 23.950 €
-
Ford Focus Wagon Preţ: n/a - 29.300 €
-
Ford Galaxy Preţ: 34.600 - 38.950 €
-
Ford Grand C-Max (2014-prezent) Preţ: 18.800 - 24.800 €
-
Ford Ka+ Preţ: 8.800 - 10.100 €
-
Ford Kuga facelift Preţ: 20.900 - 36.150 €
-
Ford Mondeo (2014-prezent) Preţ: 23.700 - 39.100 €
-
Ford Mondeo Wagon (2014-prezent) Preţ: n/a - 40.100 €
-
Ford Mustang Bullitt Preţ: 50.800 €
-
Ford Mustang Convertible facelift Preţ: 42.800 - 50.800 €
-
Ford Mustang facelift Preţ: 38.800 - 46.800 €
-
Ford Ranger Preţ: 26.245 - 44.047 €
-
Ford S-Max Preţ: 26.650 - 35.000 €
-
Ford Tourneo Connect (2013-prezent) Preţ: 18.612 - 26.548 €
-
Ford Tourneo Courier Preţ: 13.400 - 17.888 €
-
Ford Tourneo Custom Van (2012-prezent) Preţ: 35.718 €
-
Ford Transit Preţ: 25.792 €
-
Ford Transit Connect (2013-prezent) Preţ: 16.380 - 18.860 €
-
Ford Transit Custom Cargo (2013-prezent) Preţ: 24.792 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Volkswagen a dezvăluit o serie de informații și fotografii noi cu viitoarea generație electrică ID.Polo. Noul model va fi lansat oficial în 2026 și va avea o autonomie de până la 450 de kilometri. (15.12)
-
Ferdinand Alexander Porsche a fondat Porsche Design în 1972 împreună cu fratele său, Hans-Peter. Deși F.A., cum era cunoscut, a murit în 2012, Porsche celebrează ceea ce ar fi fost a 90-a sa aniversare. (12.12)
-
Land Rover Classic, divizia de mașini clasice a mărcii britanice, readuce pe piață vechea generație Defender, la aproape 10 ani de la sfârșitul producție. Exemplarele clasice sunt restaurate și pot fi vopsite în culorile noului Defender OCTA, cea mai puternică versiune a modelului de teren. (11.12)
-
Porsche: „Ritmul de inovare al mărcilor chineze îți taie respirația”

-
Noul Opel Astra facelift: faruri LED adaptive și autonomie mărită pentru versiunea electrică

-
Dacia deschide comenzile pentru noile Sandero și Sandero Stepway facelift: start de la 15.750 euro

-
Noua Kia Seltos: SUV-ul subcompact ajunge acum și în Europa

-
Land Rover readuce pe piață clasicul Defender: culori noi, preluate de la Defender OCTA













Nu de alta, dar o cutiuta de B-Max costa totusi bani grei. In schimb, la revanzare se cer bani putini. Unii samsari spun ca un Ford merita din plin ca investitie second hand (3-5 ani), insa nu ca masina noua.
La revanzare ai dreptate. Vazusem si niste articole si la masini SH ford era pe primele locuri la raportul calitate/pret, asta din cauza imaginii mai putin bune decat ale marci (VW). Aceasta imagine conteaza mult la revanzare. De ex marcile coreene cred ca stau cel mai prost in Europa la acest aspect.
Mai este si un alt aspect care explica valoarea de revanzare mica (cel putin in RO). Piata din RO e invadata de multe masini ford (care este o masina f. populara pt. flote auto in vest) este adusa in Ro se da kilometrajul inapoi cu 100.000.
Tu daca ai o masina de 80.000 km (luata de noua) cand vrei sa o vinzi concurezi pe piata cu masini care au defapt 180.000 km ...si tu clar nu poti sa ceri cu mult mai mult pe ea.
Bineiteles ca acest lucru e valabil la toate marcile.
probabil ca cei de la ford activeaza in domeniul auto, altfel nu-mi explic
probabil ca cei de la ford sunt hackeri si au spart baza de date a concurentei