Mercedes-Benz SLC, viitorul rival al lui Porsche 911
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Mercedes-Benz pregăteşte un model sport mai mic decât SLS, care va avea motorul aplasat în faţă şi va fi echipat cu un motor V8. Potrivit englezilor de la Autocar, noua creaţie se va numi SLC şi va debuta în 2014. Doi ani mai târziu, Mercedes va lansa o versiune decapotabilă a acestui model, care va avea un acoperiş de tip soft-top. Cei de la AMG îşi vor asuma responsabilitatea pentru partea mecanică a lui SLC, amintind de modul în care a fost dezvoltat SLS 63 AMG. De asemenea, testele şi modificările vor fi realizate tot de departamentul AMG, cei de la Mercedes-Benz fiind nevoiţi doar să facă un interior şi să comercializeze modelul în reţeaua lor.
Mercedes a mai avut un model numit SLC, acesta fiind versiunea cu hard-top a celei de-a patra generaţii a lui SL. Respectivul model a fost în producţie între 1971 şi 1981. Viitorul SLC va primi propriul său design interior şi exterior, dar aspectul său ar putea fi inspirat din fratele său mai mare – SLS 63 AMG. Vorbim de mici trăsături estetice, unele dintre ele fiind comune cu gama Mercedes-Benz, în timp ce alte elemente le va împărţi cu modele precum SLK şi SLS.
În spiritul tradiţiei, numeroase elemente mecanice şi electrice vor fi împărţite cu viitorul SL, care va ajunge la cea de-a şaptea generaţie.Unul dintre rivalii principali ai lui Mercedes-Benz SLC va fi Porsche 911. Membrii echipei de dezvoltare de la AMG l-au descris pe Porsche 911 Carrera S ca fiind etalonul după care vor configura viitoarea creaţie. Nemţii se gândesc să se lupte şi cu Aston Martin V8 Vantage, ceea ce ar însemna ca noul SLC să fie finisat la un nivel excepţional şi să ofere performanţe cel puţin la fel de bune ca ale modelelor amintite mai sus.
Via | Autocar
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Tesla a confirmat oficial data lansării versiunii de serie a noii generații Roadster. După ce modelul a fost amânat în mai multe rânduri, versiunea de serie va fi prezentată la 9 ani după dezvăluirea conceptului. (14.09)
-
Kia a prezentat oficial noua utilitară electrică PV7. Noul model va fi disponibil în 23 de variante de caroserie diferite, inclusiv în două variante principale, una pentru pasageri, cealaltă pentru transport marfă. (14.09)
-
Bovensiepen, compania germană de tuning creată de fondatorul Alpina, a prezentat oficial noul model Spider. Acesta este bazat pe BMW Z4 și aduce un motor mai puternic. Producția sa este limitată la doar 99 de exemplare. (14.09)
-
Final de epocă: Bugatti nu mai face parte din Grupul Volkswagen

-
Horse Powertrain a dezvoltat primul motor termic care funcționează sub apă

-
Aston Martin prezintă prima sa motocicletă de stradă: limitată la 300 de exemplare

-
Volkswagen prezintă cea mai eficientă mașină electrică: 3 recorduri mondiale stabilite

-
Noul BMW Seria 7 facelift a ajuns în România. Prezentat în cadrul unui eveniment special













Comentarii (0)