Parteneriatul Renault-Mercedes va relansa vechiul Smart Roadster

De Bogdan Mirică
Publicat Vineri, 23.07.2010
Experienţa Renault în segmentul vehiculelor de clasă mică şi mini îi va ajuta pe cei de la Mercedes să lanseze în anii următori un înlocuitor pentru vechiul Smart Roadster.

Recentul parteneriat încheiat între Mercedes şi Renault i-ar putea ajuta pe germani să extindă serios gama subsidiarului Smart. Potrivit unor surse din interior, parteneriatul ar putea readuce publicului un model care să preia tradiţia lui Smart Roadster, dar şi alte modele ce vor fi dezvoltate pe platformele Renault.

Proiectul unui Roadster a ajuns deja pe masa consiliului de conducere, oficialii luând în calcul economille pe care le pot face prin dezvoltarea comună a unor noi modele. O sursă citată de Autocar a recunoscut că "un nou Roadster este luat în discuţie. Parteneriatul cu Renault ar putea să ducă la dezvoltarea mai multor modele Smart, pentru că francezii deţin o experienţă vastă în acest segment. Actualul Fortwo va rămâne întotdeauna esenţa brandului, dar Smart trebuie să caute mai multe nişe pe care poate activa".

Până când vom vedea un nou Roadster, Smart va dezvălui fanilor viitoarea generaţie a lui Fortwo în 2012 şi un urmaş al vechiului ForFour în 2014, dezvoltat pe aceeaşi platformă cu propulsie spate.

Mai mult decât atât, subsidiarul Mercedes va experimenta şi segmentul scuterelor, cu un exemplar electric.

via | autocar

Comentarii (3)

  • ioan_s
    smart fortwo/fourfour
    mie imi place foarte mult fourfour; prea e mic fourtwo.....
    2 1
  • tare
    ce misto, imi place modelu' asta de masia
    0 0
  • danny80
    rectificare
    ioan_s, cum iti poate placea o masina daca nici macar nu ii sti numele corect ? ;) se numeste Smart ForFour, iar cel mic in 2 locuri Smart ForTwo ;)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru