Scandalul parcarilor din Capitala a luat amploare

De Sebastian Toma
Publicat Marti, 20.01.2009
Conform unei hotarari din martie 2008 a Primariei Capitalei, cetatenii care detin un autoturism in leasing nu au dreptul de a inchiria un loc de parcare de resedinta.

Esential

1.300.000 automobile sunt inmatriculate in Capitala, conform Serviciului de Inmatriculari Bucuresti.

Conform unei hotarari de consiliu votate in martie 2008, incepand cu anul acesta, cetatenii care conduc un automobil de serviciu sau un automobil achizitionat in leasing nu vor mai avea dreptul sa inchirieze un loc de parcare de la primarie. Automobilele achizitionate in leasing care au inscrisa adresa soferului in certificatul de inmatriculare sunt scutite de la acesta regula.

Pe langa aceasta, primaria va institui o politica stricta a locurilor de parcare care va oferi doar un singur loc de parcare pentru fiecare apartament. Decizia primariei va fi aplicata in perioada 1 ianuarie 2009 – 31 martie 2009, cand se innoiesc contractele de inchiriere a locurilor de parcare de resedinta, moment in care ADP-urile de sector trebuie sa verifice daca stapanii parcarilor indeplinesc mai multe conditii.

Pentru proprietarii de masini achizitionate in leasing mai este insa o solutie, si anume contractul de comodat. Daca Primaria Generala va accepta propunerea juristilor din sectorul sase, soferii automobilelor achizitionate in leasing vor putea inchiria un loc de parcare de la primarie daca prezinta alaturi de cererea de inchiriere si un contract de comodat incheiat cu firma de leasing, in care este stipulat ca posesorul vehicului locuieste pe strada unde este situata parcarea.

Din pacate pentru peste 50% din bucuresteni, aceasta decizie nu rezolva problema locurilor de parcare, ci doar creeaza inca o bataie de cap. In evidenta Serviciului de Inmatriculare Bucuresti se aflau 1.3 milioane de masini inmatriculate in Capitala.

Pe langa acestea se adauga peste 500.000 vehicule care circula in fiecare zi prin oras si alte zeci de automobile care au numere de provincie, dar posesorii lor locuiesc cu chirie in Bucuresti.

Inchirierea unui loc de parcare costa intre 36.5 lei si 76.6 lei pe an, in functie de zona in care este situata parcarea. In ciuda faptului ca locurile de parcare sunt insuficiente pentru numarul mare de masini din Capitala, primaria a decis ca masinile parcate neregulamentar trebuiesc ridicate, iar sute de automobile sunt ridicate in fiecare zi. Pentru a isi primi vehiculul inapoi, un cetatean trebuie sa plateasca circa 700 lei.

Desi cetatenii care au parcat in strada incalca legea si ingreuneaza traficul, primaria nu le ofera o alternativa viabila privind parcarea. In Bucuresti si nu numai, locurile de parcare sunt ocupate in continuare pe principiul “primul venit – primul servit”, sau prin mica-intelegere intre locatarii blocurilor. Daca aceasta decizie va fi pusa in practica in forma actuala, bucurestenii ar putea avea reactii de amploare.

Via | EVZ

Comentarii (1)

  • ???
    a mai aparut si incompetenta aia dimineata la antena 3 sa ne explice cate locuri de parcare au facut ei. Ce bataie de joc.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru