Feedback

Toyota GT 86 - primele fotografii oficiale

De Dragoș Băltățeanu
Publicat Duminica, 27.11.2011
După o lungă așteptare, Toyota a publicat imaginile oficiale cu cel mai nou model sport. Anunțat de conceptul FT-86, noul coupe al japonezilor se va numi Toyota GT 86.

Fisa tehnica

Marca/Model/Versiune Toyota GT 86
Lungime (mm) 4240
Inaltime (mm) 1285
Ampatament (mm) 2570
Capacitate (cc) 1998
Puterea maxima (CP/rpm) 200 / 7000
Cuplu maxim (Nm/rpm) 205 / 6600

Toyota prezintă în sfârșit varianta de serie a coupe-ului sportiv dezvoltat împreună cu Subaru la Salonul Auto de la Tokyo, care se deschide săptămâna viitoare. Până atunci, Toyota a publicat un set oficial de fotografii și a anunțat numele oficial pentru Europa: Toyota GT 86. Foarte interesant este că modelul nu va fi denumit la fel pe toate piețele. Astfel, sportiva niponilor va fi botezară în Japonia "Toyota 86", în timp ce SUA va primi noul coupe sub o altă marcă, urmând să se numească Scion FR-S. Încă ceva: pronunția corectă a numelui mașinii este "GT opt-șase", nu "optzeci și șase".

Noul model Toyota - care devine de acum cel mai interesant din întreaga gamă a constructorului japonez la capitolul design - este animat de un motor doi litri boxer cu injecție directă de carburant care produce 200 CP la 7.000 rpm și 205 Nm la 6.600 rpm. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze manuală sau automată cu șase trepte. Jantele de 17 inch sunt în dotarea standard. Dimensiunile mașinii sunt: 4.240 mm lungime, 1.285 înălțime și 1.770 lățime. Ampatamentul este de 2.570 mm. Distribuția greutății față/spate este 53/47.

Numele modelului este inspirat din istoria mărcii și mai ales de modelul Corolla GT AE86 din 1980. Toyota GT 86 va avea și un frate produs de Subaru. Acesta va primi aceleași caracteristici tehnice și va fi botezat BRZ. Primele exemplare ale noului GT 86 vor fi livrate fericiților posesori la jumătatea anului viitor. Prețurile nu se cunosc încă, dar publicațiile britanice anunță o etichetă care va depăși 30.000 de euro.

"Acest unic format al sistemului de propulsie se combină cu cel mai compact design al unui model cu patru locuri din lume, cu o inerție scăzută și cu un centru de greutate mult coborât pentru a dezvolta cel mai bun raport posibil putere/masă. Aceste atribute îi atribuie lui GT 86 peroformanțe vii și accesibile, abilități dinamice exploatabile imediat și cu adevărat atractive în condițiile în care intruziunea electronicii este una limitată, iar plăcerea de a conduce e la cote maxime" - comunicatul oficial Toyota.

 

Via | Toyota

Comentarii (23)

  • Exteriorul este deosebit, interiorul este tipic japonez, cam anost. Motorul este acceptabil.
    11 14
  • So Nice!
    Masina este mai "misto" decat Subarul.
    De spate... nu imi plac stopurile pe fond alb, imi amintesc de BRZ. Si zici ca sunt de la precendentul VW Jetta 2006. Trebuie schimbate.
    Sigla de pe lateral. Sa dispara.
    Volanul trebuie inlocuit, sau pus ca optional.
    Probabil ca o sa fie un hibrid/electric/plug-in care ar putea avea numele "FT-86"
    Sper sa nu se intample ca Verso-R/Trezia. Adica sa nu vad masina la "DOM Automobile". :)
    1 22
  • Tr: Toyota Renault Raspunde
  • Interesanta
    Aceasta mi se pare o masina pentru cei care doresc o sportiva pura, construita probabil dupa moda veche: motor aspirat de inalta turatie si cutie manuala cu 6 trepte (nu cred ca cea automata isi va gasi locul intr-un model de genul asta). O masina pentru soferi adevarati! Good luck Toyota!
    23 2
  • razvanis
    sportiva pura?
    cel putin motorul nu este deloc wow , 200 cai din 2000cmc cu 205nm toti dezvoltati foarte sus,
    daca nu are o masa foarte mica si suspensie excelenta nu prea e foarte sportiva
    15 11
  • Nu va fi probabil...
    ...si o versiune Lexus ca sa ne intindem pe tot grupu'?
    4 1
  • supra II??
    cand am vazut-o m-am gandit la supra sau celica...daca se vrea si o sa fie ce a fost supra e f bine! nici supra nu a excelat prin ff multi cai in varianta de serie insa modificarile aduse au putut-o duce si la 700-800 de cai! dar eu zic ca si cati are ea acum bate la fund destule masini cu mult mai multi cai!! nu e totul sa aiba sute de cai si morti jumate din ei:))
    banuiesc ca strategia lor cu motorul de 2000 si putini caisori si cuplu e o strategie pt a lasa pe fiecare pasionat sa o upgradeze cum vrea el important sa aiba de unde si cu ce!! arata f bine! bordul duce putin cu cel de pe yaris dar probabil asa e trendul insa e interesant!!
    7 9
  • Toyota
    Un model exceptional, ce promite multe.
    Bravo Toyota(+Subaru normal).
    9 7
  • interior
    De ce nu va place interiorul??
    Mi se pare perfect pentru o masina sport. imi aduce aminte de mazda mx-5 sau chiar de fiat coupe.
    10 8
  • maşina arată foarte... mie personal îmi place mai mult varianta Subaru dar e vorba de gusturi! totuşi acel motor este slab rău de tot pt o maşina ce va costa peste 30.000 euro...205Nm la 6.600 rpm e foarte puţin!
    9 4
  • e urata ca porcu ...nu merita nici 15 mii . acuma fiecare cu ce ii place. arata absolut kitchos ca o chinezarie de manaa doua. ma asteptam la mult mai mult. singurele lucruri chiar superbe sunt interiorul si botul. in rest e pff
    12 19
  • a,...
    ...si interioru nu sepotriveste masinii
    5 3
  • @lorinczi.thomas
    Te refereai la Toyota Verso-S nu?
    2 2
  • MihaiDaniel : Sfaturi achiziție Raspunde
  • ipocrizie
    Ma intreb ce sa intampla daca masina asta avea sigla BMW, Audi, sau mai rau VW.... Sa fi vazut atunci comentarii: "cum 200cp? penibil jenant" sau "nemtii astia sunt niste hoti, 30 de mii pe mizeria asta?"

    Da fiind japoneza toata lumea lauda o masina de 200cp, si 205Nm (JENANT) la pretul unor masini de 300cp gen Evo X, STI, Focus RS. Sa zicem ce se vrea premium, desi cu interiorul ala nu prea cred. Chiar si asa un TTS sau un 350Z sunt mult peste.
    Eu pun pariu ca Megane RS, o masina de 24000 Euro nici comenteaza cu Celica asta model nou.

    Oare voi daca ati avea 33000 in buzunar, i-ati da pe asa ceva avand in vedere ce ofera concurenta la banii astia?

    PS: Colac peste pupaza, ca cei de la Toyota sa ne arate cat de sportiva e, ne-au oferit poze oficiale cu masina echipata cu pneuri de iarna. Da bine ca are eleron, difuzor si evacuari imense, ii trebuie neaparat apasare spate la ce putere dezvolta....
    9 9
  • Toyota GT 86
    Poate linii ceva mai simple ar fi fost mai de efect. Prin comparatie, modelul celor de la Subaru mi se pare ca prezinta muchii mai bine definite si implicit un aspect mai agresiv.
    Cuplul consider ca este cam slabut, pentru un astfel de model. Exista motoare de 1.6 litri benzina 100 CP, care dezvolta cuplu de 147 Nm. Ma asteptam la mai mult de la acest motor. Cat despre interior, mi se pare ok, nu exceleaza dar nici nu dezamageste. Sa nu uitam ca este vorba despre o masina cu un pret undeva peste 30000 de euro, nu peste 50000 euro sau mai mult...
    Preferam sa vad un design ceva mai simplu, iar motorul sa dezvolte un cuplu pe masura unui coupe sportiv.
    4 1
  • motorul manca-l-ar ciorile...
    Nu puteau si ei sa puna un motor mai acatarii? Lasa de dorit caracteristicile astea. Ca masina de familie poate mai suna cat de cat... dar sa zici ca vinzi o sportiva din asta cu asemenea motor, e ca si cum ai incerca sa pui cai la tramvai. sunt multe motorizari DIESEL de aceeasi cilindree care ar face motorasul asta la orice ora... (chiar daca au cu 20-30% mai putini cai, dar au cuplu de 350-400 Nm). in rest e ok...

    dar vorba cuiva de mai sus, sunt alternative mult mai apetisante...
    6 1
  • 2012??
    o masina care se va vinde in 2012, care se vrea sport,care cere peste 30 000 euro,la 200cp...hmm cam nu prea merita investitia.Probabil ca pe pasionatii de celica sau supra ii va convinge melancolia trecutului sa o cumpere.Noul genesis a ajuns la 274 cp (daca nu ma insel), si o masina care nu se mai fabrica de ceva vreme s2000 scoate 240 cp, amandoua din 2000 cc.
    6 2
  • razvanis
    motoare toyota
    exact ce ziceam si la yaris cu penibilul motor de 1,33 care costa 17mii euro, trebuie sa repet si aici, toyota este inca in deceniul trecut la capitolul motoare, 2.0 benzina cu 205 nm, nu spun cine, scoate cuplul asta din 1.4, altii din 1.6, de putere nu mai zic, so last decade,
    vezi si la avensis unde din 2.0 diesel scot 126cai sau abia din 2,2 diesel 150 cai cand azi toate marcile scot 170+ sau chiar 184 cai bmw din 2.0.
    deci intreb de ce atatia bani pentru o TOYOTA?
    5 1
  • nu exceleaza
    designul stopurilor lipsit total de inspiratie, nu la fel de urate ca la noul LC dar in gama :).
    interiorul si motorul cu note de trecere
    1 1
  • @edi80
    "DOM AUTOMOBILE" Este o firma care vinde masini de lux "de aici/ din afara" si... ma gandeam sa nu se intample cu GT-86/BRZ ce sa intamplat cu Verso-R/Trezia: Adica tocmai in Romania, se vinde numai Trezia, nu si Verso-R!
    0 1
  • peste 30,000 ?
    mi-a placut foarte mult conceptul Ft-86, acuma imi dau seama ca simpatia pentru acest model mi-a aparut dupa ce se tot laudau astia de prin 2010 de cand au aparut primele speculatii ca o sa aiba pret de pornire in jur de 20.000 si modelul Subaru va fi ceva mai scump, din pasiune pentru Celica (mai ales modelul cu 190cp dintr-un motor 1,8 Vvti), pe la 20 mii ar fi cumparat destul de multi acest model gt-86 (cred), acuma nu mai sunt asa sigur, si parca moare si simpatia pentru acest model, pacat, promitea multe
    1 0
  • @lorinczi.thomas
    Toyota Verso-S nu Verso-R asta vroiam sa iti zic ...ca nu este R ci S!!!! si doom auto stiu ce e amice!!
    1 0
  • Toyota GT
    Ziaristii de la Autocar au condus masina si au multe cuvinte de lauda, asemanand-o din punct de vedere al comportamantului rutier cu Porsche Cayman.Concluzia este urmatoarea:"Despite this, at its best, the driving experience is a match for the likes of a Porsche Cayman, and accolades don’t come much higher than that. That it can’t reach those heights across as broad a range of conditions as the German-built car shouldn’t detract from its overall success, because the fact that it can even get close is a minor miracle".
    4 1
  • Alexandru : Salutare tuturor! As dori si eu cartea tehnică tradusă la 1.6 daca poate... Raspunde
  • @edi80
    Aaa... sorry, am uitat denumirea deci sunt un tolomac!:)
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru