Cum să NU transformi un Lexus în Mercedes
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Deşi majoritatea conversiilor prin care un model este făcut să arate identic cu altul sunt de prost gust, există unele creaţii care sunt realizate foarte bine. Transformarea unui Lexus SC300 într-un Mercedes SL55 AMG este una dintre aceste conversii la câţiva paşi de reuşită. Practic, cu excepţia unor elemente exagerate, modelul seamănă foarte mult cu originalul. Având în vedere numerele de înmatriculare, putem spune că vorbim de un model din Asia.
Proporţiile modelului sunt similare cu cele ale lui Mercedes SL, iar tunerii care au realizat această conversie au greşit doar la câteva elemente. Pe lângă capota motor exagerată, cu un unghi greşit şi un număr impresionant de fante de aerisire, aripile laterale au o formă diferită de cea a modelului original, iar fanta de aerisire laterală arată suspect. De remarcat şi bosajele aripilor spate, care au o dimensiune mai mare decât ar fi fost normal pentru a face loc jantelor din aliaj de dimensiuni mari.
Pragurile laterale sunt integrate foarte bine în design-ul modelului, dar nu au nicio legătură cu originalul. Portierele prezintă şi ele o problemă, acestea având un alt tip de mâner de deschidere. Semnalizatoarele laterale integrate în oglinzi au fost integrate foarte bine, cel mai probabil fiind vorba de adaptarea unui set de oglinzi originale pe modelul Lexus. Bara faţă exagerată se remarcă şi prin lipsa proiectoarelor, oarecum justificată de faptul că design-ul exagerat de agresiv i-a distras atenţia tinichigiului de la obiectul pe care trebuia să îl realizeze.
La nivelul posteriorului, modelul este aproape un eşec.
Singurele elemente preluate corect de la SL55 AMG sunt stopurile şi cele două evacuări duble. Bara de protecţie spate nu integrează corect sistemul de evacuare, dar a primit numărul de înmatriculare. Portbagajul a fost aplatizat complet, nu înainte de a aplica badge-urile care specifică faptul că avem de a face cu un SL55 AMG. Stopul spate central a fost eliminat, iar montantul C nu a fost îngroşat pentru a urma linia lunetei în stilul SL-ului.Via | HighMotor
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Tuning
-
Brabus a pregătit un nou pachet de tuning pentru crossover-ul electric Smart #3. Noul pachet aduce o serie de elemente vizuale noi, dar și o suspensie nouă, mai joasă față de modelul obișnuit. (27.08)
-
Divizia Skoda din Marea Britanie a ținut să aibă în flota de presă un exemplar unicat denumit Superb Sleeper Edition. Bazat pe un Superb Combi, modificat, acesta oferă 477 de cai putere și 661 Nm. (21.08)
-
Germanii de la Dahler au dezvoltat un pachet de tuning Stage 2 pentru BMW M2. În urma îmbunătățirilor, motorul de 3.0 litri, twin-turbo, dezvoltă acum 630 de cai putere. (14.07)
- PREMIERĂ: Am văzut pe viu noua Dacia Bigster. 5 lucruri esențiale+VIDEO
- PREMIERĂ: Am văzut pe viu noul Volkswagen Tayron. 5 lucruri esențiale+VIDEO
- Porsche a oprit producția lui Cayman și Boxster de la uzina Volkswagen
- Renault prezintă noile Mobilize Duo și Bento: cvadricicluri electrice cu autonomie de până la 160 km
- Lynk & Co lansează prima sa electrică pentru Europa: costă 36.000 de euro
@Hihihi...esti intruchiparea acestui esec!
Cand Lexus a aparut ca divizie premium a Toyotei,a cautat sa ia de pe piata culmea tehnologiei si a luxului (care intamplarea sau nu,a fost sa fie Mercedes) si a imbunatatit toate capitolele si din acest motiv cred ca, cate un "cunoscator" se mai gaseste sa asemene Lexus cu Mercedes...
Da' uite ca nu sunt.