Renault Espace facelift - primele imagini oficiale
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Deşi se află pe piaţă încă din 2003, Espace nu va avea parte prea curând de un înlocuitor. Renault a anunţat că cel mai mare monovolum al său va mai rămâne în funcţie vreme de câţiva ani. Pentru a menţine însă un aer proaspăt în oferta sa, constructorul francez anunţă şi un facelift, al doilea din cariera lui Espace.
Pentru a pregăti publicul pentru debutul oficial, Renault a şi publicat o serie de imagini, care trădează aspectul uşor modificat al modelului. Din punct de vedere estetic, Espace încearcă să se alinieze la noua filosofie de design a grupului, mizând de o linie mult mai dinamică.
Grila frontală s-a modificat, adoptând acum o linie unitară, blocurile optice au devenit ceva mai ascuţite, iar spoilerul frontal încearcă să inspire o doză de sportivitate. Odată cu faceliftul, Espace va primi şi o gamă nouă de motorizări, mult ma eficientă, capabilă să respecte cele mai drastice norme de poluare. Calitatea interiorul va creşte, iar nivelurile de echipare vor fi ceva mai generoase.
Mai multe informaţii despre lista revizuirlor va fi publicată abia în luna iulie, atunci când Renault va emite şi un comunicat oficial.
via l wcf
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele Renault in Romania
-
Renault Captur facelift Preţ: 12.950 - 19.350 €
-
Renault Clio Estate facelift Preţ: 10.950 - 16.700 €
-
Renault Clio facelift Preţ: 10.350 - 24.850 €
-
Renault Kadjar (2015-prezent) Preţ: 18.150 - 27.400 €
-
Renault Kadjar facelift Preţ: n/a - 29.150 €
-
Renault Kangoo Express Maxi facelift (2013-prezent) Preţ: 18.972 €
-
Renault Koleos Preţ: n/a - 37.900 €
-
Renault Master facelift Preţ: 19.150 - 20.250 €
-
Renault Megane Preţ: 14.450 - 32.099 €
-
Renault Megane Estate Preţ: 15.850 - 25.800 €
-
Renault Megane Sedan Preţ: 14.400 - 21.200 €
-
Renault Talisman Preţ: n/a - 31.800 €
-
Renault Trafic Preţ: 19.500 - 25.300 €
-
Renault Trafic Van (2014) Preţ: 21.080 - 23.560 €
-
Renault Twizy (2014) Preţ: 6.800 - 7.500 €
-
Renault ZOE facelift Preţ: 31.250 - 34.750 €
Ultimele stiri din Modele noi
-
Lamborghini a prezentat oficial o ediție specială nouă pentru Temerario. Noua ediție se numește Tettonero și aduce o vopsea two-tone. (30.10)
-
KTM a pregătit o serie de actualizări pentru modelul X-Bow GT-XR. Printre noutăți se numără un motor mai puternic și un pachet aerodinamic nou. (29.10)
-
În cadrul unei ședințe de anunțare a rezultatelor financiare pentru trimestrul 3 din acest an, Porsche a confirmat că platforma care va sta la baza succesorului electric al modelelor 718 Boxster și Cayman va fi prezentă și la succesorul electric al lui Audi TT. Noile modele ar urma să-și facă apariția anul viitor. (28.10)
-
Toyota prezintă o nouă generație a motorului său hibrid: consum redus cu peste 15%

-
Leapmotor devine primul producător auto chinez care fabrică mașini electrice și baterii în Europa

-
Mercedes-Benz: motor pe benzină nou cu turbocompresor electric

-
Dacia Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial în trimestrul 3

-
După mânerele retractabile, chinezii le-au pus gând rău ecranelor de mari dimensiuni














Oricum segmentul monovolume scumpe este practic mort si nu cred ca va apare ceva similar foarte repede in lume
Parere personala: Este singurul monovolum care imi place nu sunt fan pentru acest segment
Laurens van den Acker, noul designer sef Renault, a scos insa niste concepte superbe: DeZir, Zoe ZE, R-Space, Frendzy, Captur etc.
Inca nu a fost timpul pentru a scoate o noua generatie, dar a facut treaba foarte buna pentru facelift-urile la Laguna 3 si Scenic.
In consecinta se poate spune ca Renault e pe drumul cel bun, DAR
indivizii ca tine nu vor recunoaste in rupul capului asa ceva...
Si pana la urma designul asta pentru Espace eu nu il vad ca unul depasit.
Faptul ca n-a aparut o noua generatie pana acum tine mai mult de rentabilitatea segmentului. Renault are insa capacitatea de a reveni. Ford, Volkswagen, Opel vor afla cine-i seful probabil prin 2014-2016.
Faza e ca l-a vandut si si-a luat cu 25000 un S-Max aproape nou, cu motor mai slab insa si dotari mai putine. Insa si-a luat o grija. Nu spun care, ca unii au personalitate cam mare
Prin 2016 se zvoneste ca Ford va lansa urmatoarea generatie S-Max, o masina care in momentul asta e considerata una din referintele segmentului. Va fi interesant.
Nu acelasi lucru pot spune despre Laguna, de altfel, una dintre preferatele mele, adica: versiunea fara facelift imi placea mai mult.
Cat despre adevarata utilitate a monovolumelor, eu o regasesc nu mai jos de clasa aceasta medie, reprezentata de Espace & Sharan.