Aston Martin: "Nu am renunţat la ideea unui SUV de lux"
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
După ce Aston Martin a prezentat în 2009 la Salonul Auto de la Geneva conceptul SUV Lagonda, publicul care aştepta lansarea unui astfel de model în gama constructorului britanic şi jurnaliştii au criticat dur designul mult prea individual al prototipului. Aston Martin a retras atunci conceptul, anunţând că reanalizează oportunitatea de a dezvolta un astfel de model. La trei ani distanţă, directorul companiei britanice, Ulrich Bez, ne anunţă că ideea unui SUV nu a fost abandonată, iar conceptul care va da linia generală a unui eventual model de acest tip urmează să fie prezentat în următoarele 12 luni.
Informaţia a fost publicată în premieră de jurnaliştii britanici de la Autocar, care susţin însă că Bez nu a specificat dacă noul concept SUV va purta acelaşi nume - Lagonda - sau dacă Aston Martin se va gândi la alte posibilităţi din acest punct de vedere.
Implicarea Aston Martin în segmentul SUV-urilor de lux nu este întâmplătoare. Ultimele luni au găzduit prezentarea unor concepte de acest tip dezvoltate de Bentley şi Lamborghini, aceste modele fiind aşteptate cu sufletul la gură şi conturile pline de clienţii din Rusia, Statele Unite, Orientul Mijlociu şi mai ales China, cea mai mare piaţă auto a lumii.
via | TMR
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Brabus aduce un design extrem pe cea mai nouă generație Mercedes-AMG G 63. P 900 Rocket Edition este un pick-up cu patru uși și 900 CP, derivat din Clasa G din seria W 465. Tunerul din Bottrop îl descrie drept o nouă generație a modelului și va produce doar 10 exemplare la nivel mondial. (27.10)
-
Angajații grupului Volkswagen amenință cu declanșarea unor greve începând din ianuarie, dacă producătorul auto nu revine asupra deciziei recente de anulare a acordurilor salariale până la sfârșitul săptămânii viitoare. (26.10)
-
Audi va înființa prima sa fabrică în Statele Unite în viitorul apropiat. Noua fabrică își va începe activitatea la începutul deceniului viitor și va produce SUV-uri precum Q7 și Q9. (26.10)
-
Noutăți pentru Skoda Kodiaq: versiune PHEV cu 272 CP și echipare Laurin & Klement

-
Noul concept Omoda X anunță un viitor rival pentru Dacia Duster

-
După mânerele retractabile, chinezii le-au pus gând rău ecranelor de mari dimensiuni

-
Greu de ignorat

-
Dacia Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial în trimestrul 3













"New money" din activitati mafiote (Rusia), sclavagism (China) sau din generozitatea exagerata a naturii (petrolul din Orientul Mijlociu).
Toata goana asta disperata dupa bani si cota de piata nu cred ca le va aduce nimic bun, cel putin nu din partea clientilor traditionali si a entuziastilor solvabili.
PS: Să nu te superi pe mine. Cred că ştii de glumă. În momentul în care vom uita să mai râdem, vom uita să mai fim oameni.
si eu as vrea ca bmw sa produca doar 5 modele......3,5,7 un x si un z......
insa traim in 'epoca' tuturor posibilitatilor.........in era unde banii nu mai au valoare........sunt aruncati in stanga si-n dreapta pe toate felurile de lucruri
@Cuantic fi tu insuti daca cineva nu este de acord cu parerea ta asta nu inseamna ca esti stupid..........
PS: Bineinteles, vom rade in continuare. De cine? De ciudatenii precum acest Aston, de Maserati Kubang, de Alfa SUV si alte pocitanii.
@tzenu: cu exceptia seriilor 5GT si X(1,3,5,6) "ghertzoi-style" carora eu personal nu le gasesc niciun rost, gama BMW e atractiva in rest, imi place.