Chevrolet Trax, primele imagini şi informaţii oficiale ale noului SUV de segment B
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Chevrolet a anunţat competitorul său pe segmentul crossoverelor mici. Trax, răspunsul Chevrolet la Nissan Juke, va debuta la Salonul Auto de la Paris şi va fi comercializat în peste 140 de ţări. În mod paradoxal, Trax nu va ajunge pe piaţa din SUA, locul său fiind deja ocupat de Buick Encore, un model cu o platformă identică. Deşi cei de la Nissan au avut avantajul lansării primului model de succes din acest segment, Chevrolet va miza pe volum, urmând să-l facă pe Trax un model global care va fi vândut pe toate pieţele pe care activează marca americană. Din punct de vedere estetic, modelul aminteşte de Captiva, în timp ce grila faţă a lui Trax este preluată de la Cruze facelift.
"Modelul Trax permite mărcii Chevrolet să pătrundă în segmentul SUV-urilor de dimensiuni mici şi oferă flexibilitatea, consumul redus de carburant şi manevrabilitatea solicitate de şoferii din oraşele din întreaga lume" a declarat Susan Docherty, Preşedinte şi Director General al Chevrolet Europe.
Chevrolet Trax debutează pe piaţa din Europa în primăvara anului 2013, la scurtă vreme după versiunile de serie ale lui Cruze StationWagon şi Malibu.
Modelul oferă cinci locuri şi spaţiu generos pentru bagaje, anunţă oficialii Chevrolet. În ceea ce priveşte interiorul, cei de la Chevrolet promit materiale şi finisaje conforme cu standardele utilizate de automobilele din clasele superioare de preţ.Via | Chevrolet
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Modele noi
-
Lamborghini a prezentat oficial o ediție specială nouă pentru Temerario. Noua ediție se numește Tettonero și aduce o vopsea two-tone. (30.10)
-
KTM a pregătit o serie de actualizări pentru modelul X-Bow GT-XR. Printre noutăți se numără un motor mai puternic și un pachet aerodinamic nou. (29.10)
-
În cadrul unei ședințe de anunțare a rezultatelor financiare pentru trimestrul 3 din acest an, Porsche a confirmat că platforma care va sta la baza succesorului electric al modelelor 718 Boxster și Cayman va fi prezentă și la succesorul electric al lui Audi TT. Noile modele ar urma să-și facă apariția anul viitor. (28.10)
-
Toyota prezintă o nouă generație a motorului său hibrid: consum redus cu peste 15%

-
Leapmotor devine primul producător auto chinez care fabrică mașini electrice și baterii în Europa

-
Mercedes-Benz: motor pe benzină nou cu turbocompresor electric

-
Dacia Sandero și Duster, cele mai vândute modele ale Grupului Renault la nivel mondial în trimestrul 3

-
După mânerele retractabile, chinezii le-au pus gând rău ecranelor de mari dimensiuni






































































































GM a acoperit toate segmentele de public cu aceste doua produse. Daca vor avea preturi competitive, sigur le astepta succesul!
a) un balon gata sa explodeze
b) un peste pufferfish
c) un bolovan prabusit
a) un balon gata sa explodeze;
b) un peste pufferfish;
c) un bolovan prabusit.
Toate raspunsurile sunt corecte...