Mercedes aniversează 125 de ani de la primul automobil din lume

De Sebastian Toma
Publicat Sambata, 29.01.2011
Mercedes-Benz aniversează 125 de ani de la înregistrarea patentului pentru primul automobil din lume. Constructorul german a inventat numeroase elemente de siguranţă găsite pe toate automobilele moderne.

În urmă cu 125 de ani, Karl Benz înregistra la Biroul de Patente din Berlin primul automobil din lume. La acea vreme, patentul Benz reprezenta primul automobil din lume, iar acest lucru a fost confirmat ulterior prin studierea celorlalţi constructori de automobile. De atunci, 29 ianuarie este ziua de naştere a automobilului. În acelaşi timp cu Benz, Gottlieb Daimler realiza primul automobil cu patru roţi. În mod independent unul de celălalt, părinţii fondatori ai Daimler AG şi ai mărcii Mercedes-Benz au pus bazele automobilelor moderne, după care au realizat o fuziune.

PRIMUL AUTOMOBIL DIN LUME


Primul automobil modern Mercedes destinat pasagerilor a fost prezentat în luna februarie a anului 1900 şi se numea 35 HP. După cum spune şi numele, modelul furniza 35 CP. Douăzeci şi unu de ani mai târziu, cei de la Mercedes-Benz introduceau în standard pentru automobile frânele pe roţile din faţă. Din vara anului 1924, toate modelele de autoturisme Mercedes erau echipate cu frâne pe toate cele patru roţile. În 1931, Mercedes a lansat primul automobil de pasageri produs în serie echipat cu suspensie independentă pe toate cele patru roţi şi sistem hidraulic de frânare, marcând un adevărat hotar în ceea ce priveşte siguranţa în conducere şi manevrabilitate.

INOVAŢII ÎN SIGURANŢĂ
 


Mercedes a realizat şi prima coloană de direcţie deformabilă la impact, alături de sistemul de blocare de siguranţă a uşilor pentru a împiedica deschiderea acestora în cazul unui impact. Mercedes-Benz a creat şi prima caroserie de siguranţă din lume cu compartiment rigid pentru pasageri şi zone predefinite de deformare, concept utilizat şi de automobilele de astăzi.

De asemenea, Mercedes-Benz oferă opţional centuri subabdominale pentru pasagerii locurilor din faţă încă din 1958.

În acelaşi an în care a debutat primul automobil de serie echipat cu o caroserie cu zone de deformare predefinite, cei de la Mercedes au început să efectueze, în mod sistematic, teste de impact la fabrida din Sindelfingen. Până în 1973, acestea s-au desfăşurat în aer liber. Mercedes-Benz este primul constructor care introduce sistemul de frânare cu dublu-circuit pentru toate modelele de autoturisme din gamă, iar sistemul de direcţie de siguranţă cu coloană de direcţie şi volan telescopic cu absorbant de impact devin standard la Mercedes din 1967.

La fel ca inginerii Volvo, cei de la Mercedes-Benz au deschis un centru ce cercetare pentru Accidente. Respectiva echipa mergea la faţa locului pentru a cerceta accidentele reale care aveau loc pe şoselele din Germania în vederea îmbunătăţirii siguranţei modelelor noi. În urma acestor cercetări, cei de la Mercedes-Benz au creat centura de siguranţă pre-tensionată şi, ulterior, airbag-ul. Printre inovaţiile Mercedes-Benz se numără centurile de siguranţă cu rolă de interţie în trei puncte, testele offset de coliziune ( impact frontal parţial, similar cu cele din realitate), sistemul ABS, centurile de siguranţă reglabile pe înălţime, ESP, sistemul de frânare asistată şi multe altele.

INOVAŢII TEHNICE
 


Cei de la Mercedes-Benz au realizat o serie de inovaţii tehnice pe care le folosesc şi astăzi. Printre acestea se numără suspensia Active Body Control, sistemul AIRMATIC Dual Control şi sistemul de tracţiune integrală permanentă 4MATIC.

Totodată, Mercedes a creat un sistem de siguranţă care pregăteşte maşina de accident, chit că acesta are loc sau nu. În mod evident, se vizează evitarea accidentului. E-Klasse W211 primeşte în 2003 un sistem de iluminare activă în viraje, care îmbunătăţeşte vizibilitatea cu 90%. În ceea ce priveşte sistemele de iluminare, Mercedes a creat mai multe tehnologii, care fie adaptează intensitatea şi direcţia razelor de lumină în funcţie de condiţiile meteorologice, fie în funcţie de distanţa faţă de vehiculele din faţă.

Constructorul în stea din Stuttgart a creat şi un sistem care frânează parţial în mod automat pe care l-a implementat, în primă fază, pe modelele S-Klasse W221 şi CL C216. În cazul unui impact iminent, Brake Assist Plus pregăteşte şi furnizează puterea maximă pe care o poate oferi sistemul de frânare al automobilului. Automobilul din faţă este monitorizat cu ajutorul tehnologiei radar, lucru care a dus la integrarea sistemului de cruise control adaptiv DISTRONIC Plus.

DESIGN
 


Spre deosebire de alte mărci, Mercedes-Benz a avut un număr redus de designeri şefi. Din 1975 până în 1999, Bruno Sacco a fost designerul şef al mărcii Mercedes-Benz. Sacco este responsabil în mare măsură pentru toate creaţiile moderne ale mărcii, după care a fost înlocuit în 1999 de Profesorul Peter Pfeiffer. Nouă ani măi târziu, locul lui Pfeiffer este luat de profesorul Gorden Wagener, care creează modelul GLK. Predecesorul lui Bruno Sacco se numea Friedrich Geiger, iar el este responsabil pentru crearea modelelor postbelice Mercedes-Benz.

 

Comentarii (22)

  • Monsieur
    Mercedes-Benz
    Felicitari celor de la Mercedes-Benz, pentru toate sisteme inventate, singuri, sau in colaborare cu diferite firme. Cat mai multi ani, sa "traiasca" de acum, deoarece este un brand, ce a facut isotire.
    31 1
  • Opinie
    LA MULTI ANI!
    26 1
  • Admirabil
    Jos palaria !


    Benz, Daimler, Otto, Diesel, Wankel - ingineri, vizionari .
    29 1
  • Basile 82
    La multi ani !
    Mercedes-Benz a fost intotdeauna un deschizator de drumuri in industria auto. Nu pot avea decat respect si admiratie fata de ei. Deabia astept sa vad noul Mercedes S Class :)

    Daimler si Benz au creat intr-adevar primul automobil, aspect confirmat de toata lumea, numai ca pe americani, egoul lor de megalomani ii impiedica sa accepte asta, sustinand ca Henry Ford e inventatorul... prostii !
    26 2
  • LA MULTI ANI!!!
    Este extraordinar sa fiu fanul unei astfel de marci...tot respectul si admiratia pentru spiritul creator si inovator al celor de la Mercedes-Benz.
    La si mai multi ani plini se succese si descoperiri!!!
    21 1
  • Benz, Daimler, Mercedes
    Primul automobil in acceptiunea moderna a fost un...triciclu...In 1901 Daimler a demarat seria sport 35HP denumita Mercedes dupa numele fiicei diplomatului austriac Emil Jellinek(e un paradox ca cea mai faimoasa marca germana are un nume spaniol nu?). Benz si Daimler au fuzionat in 1926.Prin prilsma istoriei, a calitatii automobilelor produse si a numeroaselor succese in motorsport(sa ne amintim doar de victoria din 1914 a lui Lautenschlager in GP-ul Natiunilor, incredibilele victorii ale lui Caracciola pe ploaie cu modelull SSK la Nurburgring in 1927 si Tourist Trophy in 1929, cele 4 titluri la piloti din Campionatul European-1935,37,38,39 cand a luat nastere legenda sagetilor de argint, titlurile din 54 si 55 in F1 obtinute intr-o maniera zdrobitoare, victoriile la Le Mans la finele anilor '80 si campionatele castigate alaturi de Mclaren si Brawn in F1 in 1998,99, 2008 si 2009)Mercedes-Benz este probabil cel mai prestigios producator de automobile din lume, aura mitica din jurul stelei in trei colturi fiind egalata probabil doar de aura din jurul calutului cabrat. La multi ani Mercedes!
    18 4
  • razvanis
    L-ai uitat pe probabil cel mai mare inginer german din toate timpurile:Dr. Ferdinand Porsche
    22 8
  • prima 'masina' din lume.......
    este......Benz Patent-Motorwagen proiect finalizat in 1885 si in 29 februarie 1886 Karl Benz isi patenteaza proiectu......
    vechiculul sa fabricat intre anii 1886 si 1893......si avea o motor de 954cc 1 cilindru in 4T si avea o putere maxima de 1 hp la 250rpm........
    succesorul Motorwagen-ului........este Benz Velo......prima 'caruta-masina' adevarata(avea 4 roti,in timp ce Motorwagen doar 3......)
    134 modele au fost fabricate in anu 1895......
    10 1
  • La multi ani!
    Fie ca ne referim la masinile de serie sau la cele de curse peste tot Mercedes este apreciat. In motor sport cel putin nu am auzit sa fie vreun circuit unde Mercedes sa fi participat si sa nu castigat macar o data.
    Ar fi multe de spus despre marca asta, pe care, chiar daca nu esti neaparat fan, nu ai cum sa nu o respecti. Jos palaria in fata inginerilor care au lucrat si lucreaza pentru marca asta, pentru ca au pus si mult suflet, nu numai munca. Altfel Mercedes nu ajungea atat de sus.
    La multi ani!
    http://www.youtube.com/watch?v=5m_x1MlMR-Y
    http://www.youtube.com/watch?v=y77jEGOFlOc&feature=related
    12 7
  • super tare!
    Puteti vedea o copie fidela a primului automobil la scara 1:1 in showroom ul Mercedes din Str.Parcului, in Bucuresti.
    7 0
  • @kumite , @edi80,@Laucalin, @C-G-C,
    Am avut ocazia sa merg in Stuttgart sora mea traieste la doar 1 KM de MUSEUL MERCEDES-BENZ eu am fost SERGIU de pe promotor care a facut primele poze spion cu noul E63 AMG , daca ma laud macar am cu ce , nu ca voi cu dacii si volvo sau audi.
    Am avut ocazia sa merg la MUSEUM MERCEDES-BENZ WELT pot sa zic ca MERCEDES-BENZ e cel mai mare BRAND din lume , e un nume CELEBRU, istoric de neintrecut .
    BMW e masina momentului , Mercedes-Benz e masina care a schimbat lumea ., daca nu era Mercedes-Benz nu exista aceasta putere BMW POWER !!!.
    Vreau sa va multumesc draga automarket ca ati devenit revista cea mai apreciata din ROMANIA , sunteti in top cu toate stirile actuale si informati lumea despre realitate .
    Fanii Mercedes-Benz sunteti Bravo noi va sustinem mereu .
    BMW & Mercedes-Benz FOREVER !!!
    10 14
  • @BMW-M
    iti dedic urmatorul link...
    http://www.youtube.com/watch?v=y3vlU-xv4rs
    sper sa iti revii.
    5 7
  • @hadouken
    Link-ul respectiv e pentru oameni ca voi.
    Merci mult sunt ok , nu e nevoie sa-mi revin .
    Romania nu produce masini ca Germania pentru ca sunt multi oameni ca tine , care pur si simplu nu iubesc masinele , in GERMANY masina e iubita enorm se acorda multa atentie industriei auto , se investeste enorm .
    La fel e si cu fotbalul in tarile unde fotbalul e cel mai iubit nu au nevoie de stadioane de MILIARDE ca sa ajunga campioni spre exemplu BRAZILIA daca toti iubesc fotbalul ajung VEDETE invatand fotbalul prin DRUM-uri publice din STRADA ajung campioni pentru ca este DORINTA si straduinta.
    In orice domeniu daca nu e DORINTA nu ai performanta.
    8 7
  • BMW-M
    Tu nu esti ala care te faceai de ras cand sustineai ca te tii de un Q7 4.2tdi cu un amarat de 318 la mana a cincea? No offense
    4 6
  • @bernd
    Ai dreptate, el este.Oricum face parte din vechea garada de cocalar bmw fan alaturi de blondu, alex maidanezu (bulldogul), baiatul maimuta (mowgli).
    Nu ai ce sa le faci, de unde nu e nici Dumnezeu nu cere :)
    4 6
  • Vasilica
    Cand astia faceau masini unii inca se bateau cu bate si sabii.
    3 0
  • ALEXTHEBULDOG
    @.
    Pur si simplu sa ne bagam pula in MATA
    4 8
  • mercedes-benz
    mercedes si restul :)
    3 1
  • @bernd
    Pe linie dreapta pe drum drept la sigur ca ma tin de Q7 cu 4.2.
    UNa e SEDAN cu 1400 Kg si TUning de la HAMANN , .
    Altul e 4x4 OF ROAD de 2.3 TONE ...
    Cum explicati faptul ca M3 cu 420 Hp bate X6M cu 555 hp ?????? diferenta e de 135 HP mai mult pentru X6 .
    La fel e si aici COEFICIENTUL AERODINAMIC de pe E46 niste jante de 16 si un mic Tunning Hamann fac posibilitate din E46 pe linie dreapta sa tina pasul cu un tractor de 4.2 de 2.3 tone
    6 7
  • BMW-M
    Pe Q7 4.2tdi abia il fac eu in linie dreapta si reprize(cu mare greutate) cu +250CP, ECU rescris,kit admisie AEM, fulii usurate, fara catalizator, cat-back Fujitsubo,1315kg...cred ca jantele de 16 fac diferenta... ca eu am de 18' si sunt AEZ din magneziu...;)
    6 1
  • bernard
    @motoristii
    sa fim seriosi , e si normal sa faci un q7 cu un seria 3 , indiferent de motorizare are cutie de viteza setata pentru o viteza mai mare ca pe q7.
    Si mai si depinde si de soferul de pe Q7 sau seria 3.
    asa ca nu va contrati in zadar. ;) poate are dreptate baiatu cu bemveul
    4 7
  • constantin c stan
    Felicitari celor de la Mercedes! Datoritâ lor am masina pe care am visat-o! Multe realizari pe viitor!!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru