Volkswagen trece de Toyota si GM in 2009!

De Mircea Meșter
Publicat Vineri, 06.11.2009
Conform unui studiu efectuat de compania de analiza Global Insight, VW Group a depasit la vanzarile totale Toyota, devenind astfel prima companie auto a lumii. GM cade de pe doi pe patru, in urma celor de la Ford.

Desi Volkswagen anuntase ca planuieste sa depaseasca Toyota si GM la nivelul vanzarilor mondiale abia in 2018, cifrele existente in acest moment arata ca germanii au reusit sa treaca fara probleme in 2009 de ambii rivali, finalul anului urmand sa pecetluiasca situatia. Informatia a fost publicata astazi de publicatia germana Der Spiegel.

Volkswagen a profitat la maximum de faptul ca marca Porsche a fost absorbita in cadrul Grupului, vanzarile actuale ajungand la 4.4 milioane de vehicule (autoturisme si utilitare) la nivel mondial. In acelasi timp, Toyota a vandut doar circa 4 milioane de vehicule, in timp ce GM, grup lovit din greu de criza, a reusit sa se ridice abia la 3.6 milioane de masini vandute, compania americana cazand pe locul al patrulea si fiind depasita de rivalii de la Ford (cu 3.7 milioane de unitati vandute). Cifrele au reiesit in urma unui studiu desfasurat de institutul Global Insight, ele urmand sa fie oficializate la finalul anului, dupa ce balantele anului calendaristic vor fi scoase la iveala de fiecare constructor in parte.

Reusita Volkswagen este legata strans de scaderile masive ale vanzarilor concurentei.

De altfel, compania germana a urcat doua pozitii in 10 luni in acest top in ciuda faptului ca vanzarile sale au scazut cu 10%. La sfarsitul anului trecut, Volkswagen Group se afla pe locul al treilea in top, in spatele Toyota si General Motors, care aveau un avans considerabil fata de germani.

via | Der Spiegel

Comentarii (19)

  • Bravo Volkswagen !!!!!!!
    19 3
  • Snitel
    huuuuuuu! masinile frantuzesti!
    FELICITARI VW!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Ma bucur in special o sa le dispara la cei care urasc VW zambetul de pe fata! GERMANIA FOREVER!!!!!!!
    17 11
  • Apropo, sa ii vezi pe cei low-life cum ne vor ataca cu comentarii indecente pe noi propietarii de VW! De ce?
    Pentru ca sunt niste frustrati care nu isi permit poate doar niste paine la masa si conduc un tiribont de masina.
    12 12
  • Felicitari
    sper sa ramana mereu pe primul loc......ei fac celel mai frumoase si mai bune masin:D
    13 12
  • hai sa nu exageram cu cele mai frumoase si mai bune masini ;)

    deocamdata se certifica doar ca produc "cele mai multe" ..

    pana or sa produca mercedesuri si bemveuri mai dureaza ... ( audi se apropie, dar este doar a marca mica in marele grup VAG )
    10 5
  • --------->
    cel mai bine vandut nu inseamna mereu cel mai bun.

    Vezi exemplul Dacia Logan.
    13 8
  • Sa nu cumva sa fie urmatorul GM, cine e sus poate sa ajunga foarte jos.
    8 8
  • Meritat... de asteptat
    Un succes meritat pt nemti, deoarece au avut cel mai bun management dintre toate grupurile in ultimii ani. Poate cel mai meritos este CEO-ul grupului, Martin W., fostul presedinte Audi, personaj care a ridicat compania din Ingolstadt la nivelul de referinta actual si a contribuit enorm in ultimii 2-3 ani la inbunatatirea managementului gr. VW.

    P.S.: @unkle, aproximativ din anul 2000 Audi concureaza cu lejeritate de la egal la egal cu BMW si Mercedes, si nu de putine ori a reusit chiar sa se impuna. Teoria conform careia Audi mai are pana sa ajunga la nivelul celor 2 mari constructori nu mai este de actualitate, este falsa si doar negand realitatea ea mai poate fi sustinuta.
    11 5
  • @catalinux
    Cu primul paragraf ai dreptate, cu al doilea.., nu stiu ce sa zic, deocamdata BMW este pe primul loc la vanzari in sectorul premium, urmat de Lexus, daca nu ma insel. Despre Mercedes nu stiu.
    4 4
  • Claudiu
    Audi vs concurenta
    BMW este cel mai mare producator premium din lume cu cele 3 divizii ale sale(BMW, Mini si Rolls-Royce), Audi fiind singur insa foarte aproape de BMW. In 2010, odata cu lansarea Audi A1, Audi A7 si Audi Q3, producatorul din Ingolstadt va deveni cel mai mare producator premium din lume . La nivelul profitului, Audi este net superior lui BMW, in trimestrul 3 al anului 2009 Audi a avut 350 milioane euro profit fata de 74 milioane euro profit in trimestrul 3 inregistrat de BMW . Referitor la Lexus acesta este puternic doar pe piata americana (locul 2 dupa BMW), piata insa intr-un puternic regres .
    10 1
  • @Paul
    Iti dau doar 3 titluri din 2009 (le poti cauta ulterior pe google) care sa intareasca ceea ce am spus eu la asazisul punct 2:

    > Audi is Western Europe’s Top Premium Brand

    > Audi A4 is Germany's highest selling premium model in 2008.

    > Audi TT is most successful sports car in Germany in 2008.

    P.S.: Pe perioada ianuarie - mai cota de piata in Germania sta in felul urmator:
    Mercedes = 6.85%
    BMW = 6.54%
    Audi = 5.97%
    N-as spune ca diferentele sunt atat de mari nu?
    7 0
  • Bravo vw bravo vw preferata mea e vw cea mai mai buna vw
    4 5
  • @catalinux
    Multumesc, mi-ai dat topuri nationale sau regionale cand articolul se refera la topul vanzarilor la nivel global si eu la fel am afirmat, ca BMW este pe primul loc la nivel global in clasa premium. Ca sa nu mai spun ca mi-ai dat titluri ale unor articole pe modele, nu in ansamblu, vanzarile unei marci.
    1 5
  • ...
    Nu ne intelgem, cred. Ti-am oferit aceste clasamente doar pt a arata competitivitatea Audi in clasa premium si este evident ca asta nu are legatura cu ce se intampla la nivel global. Faptul ca BMW este nr. 1 la nivel global (as fi curios sa vad niste cifre) nu exclude concurenta facuta de Audi.
    5 1
  • Bai chiar ma bucur ca un grup european a ajuns pe primul loc si la vanzari desi nivelul e mult mai mic, parca atunci cand Toyota a depasit GM se facea in jurul valorii de 8 milioane , o diferenta destul de mare fata de 4,4 de anul acesta (dar na criza ce sa-i faci). Ma bucur si pentru Ford, pentru ca au in oferta masina foarte bune si i-au depasit pe cei de la GM.
    Acum faptul ca sunt pe primu loc la vanzari nu inseamna cele mai bune masini vezi gm din 2000 pana in 2006 inafara de diviza Europeana OPEL masinile GM erau niste prostii cumplite, dar erau pe primul loc.
    VW in schmb are in oferta masini care se vand bine pentru ca sunt bine construite si cred ca dpdv tehnologic Grupul VW are acum cea mai mare masa de tehnologii la dispozitie in plus e singurul Grup auto care a reusit sa mangerieze un portofoliou larg de marci (de la Bugatti la SKoda) toate marcile VW creaza profit sau cel putin imagine. Alt grup cu o reusita asemanatoare este Fiat dar succesul lor nu se poate compara cu cel al VW.
    5 0
  • Florin
    BREAKING NEWS ! Bob Lutz este noul sef Opel/Vauxhall
    Bob Lutz (77 ani) a fost ales de catre GM sa conduca divizia europeana Opel/Vauxhall in locul demisionarului Carl-Peter Forster .
    5 0
  • din franta
    despre audi
    audi e pe primul loc la masina de lux in china, si asta insemnease ca din moment ca china e primull piata automobil din lumea, audi o sa ajung primul pe segment de lux .
    3 1
  • 1
    Din totdeanuna Audi a fost pe locul 3, in clasamentul nemtilor!
    1 1
  • andr3i
    THE BEST
    Grupul VW e cel mai bun, are masini de la clasa mica pana la super caruri.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru