Feedback

Urmatoarea generatie VW Passat, primele detalii

De Cătălin Dinu
Publicat Joi, 12.06.2008
Desi in 2009 este asteptat un facelift al actualului Passat, au aparut deja informatii despre viitoarea generatie.

Esential

2012 este anul in care este asteptata urmatoarea generatie Volkwagen Passat.

Urmatoarea generatie Volkswagen Passat este asteptata in 2012. Desi un facelift al actualei generatii este deja pregatit pentru anul 2009, colegii de la Leftlane s-au grabit sa prezinte un rendering al viitoarei generatii Volkswagen Passat. Interesant este faptul ca inginerii de la Volkswagen pregatesc deja o noua platforma pentru sedanul de clasa medie, refuzand sa imprumute arhitectura de baza a modelelor Audi A4 si A5. Se cunoaste faptul ca noua platforma este denumita MQB si va constitui baza de plecare pentru mai multe modele: versiunile Wagon si CC a viitoarei generatii Volkswagen Passat, precum si pentru un SUV si un sedan destinate pietei americane.

Anumite surse sustin ca nou platforma MQB va pastra pozitionarea transversala a motoarelor, aceasta putand fi echipata in acelasi timp cu sistem de propulsie hibrid. Este cunoscut faptul ca Volkswagen investeste momentan in dezvoltarea unor motoare de cilindree mica care vor putea fi implementate alaturi de tehnologia de propulsie electrica pentru viitoarele modele hibride. Inginerii Volkswagen au plan imbinarea tehnologiilor turbo cu cele de supraalimentare a motoarelor, al carui rezultat s-ar putea concretiza prin puterile si cuplurile maxime ale viitoarelor motoare de cilindree mica la acelasi nivel sau chiar peste nivelul actualelor propulsoare.

Astfel, sunt asteptate noi motorizari pe benzina de 1.4 si 1.6 litri si diesel de 1.6 si 2.0 litri care vor echipa viitorul Volkswagen Passat. Versiunile de top ale urmatoarei generatii vor purta denumirile VR6 si VR6 TDI, urmand sa dezvolte 300 CP si acelasi cuplu maxim, respectiv 300 CP si un cuplu maxim dublu de 600 Nm. Ambele motorizari ale varfului de gama vor fi legate la o cutie de viteze automata DSG cu dublu ambreiaj uscat si tractiune integrala.

In privinta designului, noua generatie Volkswagen Passat este de asteptat sa evolueze semnificativ, punandu-se mai mult accent pe partea aerodinamica. Dimensiunile noului Passat vor fi de asemenea pastrate, dar masa automobilului ar urma sa creasca pe urma noilor sistemelor implementate. Modelul din 2012 va beneficia de suspensie pneumatica, tractiune integrala cu sistem de reducere a frecarii, pneuri care vor utiliza o tehnologie prin care aerul va lipsi din interior, sistem de curatare a geamurilor fara stergator, directie pentru rotile din spate, camere video pentru toate unghiurile, ESP cu asistenta contravirare, cruise control care sa cunoasca limitele de viteza si vopsea care-si poate schimba culoarea la prezenta curentului electric.

Via | Leftlane

Comentarii (1)

  • mumbojumbo
    corectie
    "un cuplu maxim dublu de 600 CP" - ar fi de fapt 600 Nm...
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru