BMW face un recall de 32.000 de unităţi în SUA
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
BMW a anunţat un recall pe piaţa din Statele Unite ale Americii pentru a repara plăcile cu circuite integrate care echipează aproape 32.000 de unităţi vândute pe piaţa respectivă. Rechemarea în service vizează doar anumite exemplare Seria 5 F60, Seria 5 GT, Seria 7, X5 şi X6, toate echipate cu motoare supraalimentate cu opt sau cu 12 cilindri. Problema apare la pompa de apă auxiliară, care se poate supraîncălzi şi poate provoca un incendiu sau probleme la motor. La nivel global, cei de la BMW au găsit cel puţin 102 cazuri în care respectiva pompă a provocat probleme.
Pompa respectivă ajută la răcirea turbocompresorului în anumite condiţii de condus şi poate să cedeze în unele cazuri. Cei de la BMW spun că şoferul va fi alertat cu un mesaj pe bord în cazul în care apare o defecţiune la pompa auxiliară de apă. Problema a fost descoperită în iunie 2009 pe vehiculele de test, iar un alt vehicul deţinut de cei de la BMW prezenta un cablu electric topit.
Respectivul cablu a fost descoperit în aprilie 2010 şi făcea legătura cu pompa de apă auxiliară.Cei de la BMW au mai avut probleme cu pompele în trecut, cazul precedent fiind legat de pompa de carburant de înaltă presiune, necesară modelelor cu două turbine şi injecţie directă de carburant. La fel ca în cazul acesta, respectiva problemă a fost rezolvată cu un recall. De data aceasta, problema poate provoca un incediu dacă situaţia se agravează. Până în prezent, nu au existat accidente provocate de acestă problemă tehnică.
Via | BMWBlog
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Modele BMW in Romania
-
BMW i3 facelift Preţ: 38.199 - 42.780 €
-
BMW i3S Preţ: 41.769 - 46.410 €
-
BMW i8 facelift Preţ: 142.502 €
-
BMW i8 Roadster Preţ: 158.032 €
-
BMW M4 CS Preţ: 124.950 €
-
BMW Seria 1 (3 usi) facelift (2015-2017) Preţ: 23.880 - 48.195 €
-
BMW Seria 1 (5 usi) facelift Preţ: n/a - 49.028 €
-
BMW Seria 2 Active Tourer facelift Preţ: 26.537 - 38.234 €
-
BMW Seria 2 Cabriolet facelift Preţ: 35.522 - 57.775 €
-
BMW Seria 2 Coupe facelift Preţ: 30.643 - 70.042 €
-
BMW Seria 2 Gran Tourer facelift Preţ: 27.846 - 39.781 €
-
BMW Seria 3 facelift Preţ: n/a - 85.750 €
-
BMW Seria 3 Gran Turismo facelift Preţ: 39.865 - 60.065 €
-
BMW Seria 3 Touring facelift Preţ: 33.180 - 58.025 €
-
BMW Seria 4 Cabriolet facelift Preţ: 45.339 - 93.069 €
-
BMW Seria 4 Coupe facelift Preţ: 39.330 - 123.998 €
-
BMW Seria 4 Gran Coupe facelift Preţ: 39.032 - 58.072 €
-
BMW Seria 5 Preţ: n/a - 120.012 €
-
BMW Seria 5 Touring Preţ: 51.825 - 64.498 €
-
BMW Seria 6 GT Preţ: 63.250 - 71.698 €
-
BMW Seria 7 Preţ: 92.404 - 178.976 €
-
BMW Seria 8 Preţ: 102.400 - 127.985 €
-
BMW X1 Preţ: 31.860 - 45.180 €
-
BMW X2 Preţ: 39.270 - 43.649 €
-
BMW X3 Preţ: 42.602 - 67.057 €
-
BMW X4 Preţ: 48.850 - 69.734 €
-
BMW X5 Preţ: 68.842 - 92.582 €
-
BMW X6 Preţ: 72.947 - 124.772 €
Ultimele stiri din Siguranta
-
În intervalul ianuarie-august 2025, constructorul american de automobile a inițiat 104 rechemări în service, cel mai mult dintre toți producătorii. Ele au afectat peste două milioane de vehicule. (20.08)
-
Dacia și Renault recheamă în service mai mule modele dotate cu motorul hibrid de 1.6 litri. Campania de rechemare a fost inițiată din cauza unei potențiale probleme la cutiile de viteze montate pe mașinile cu acest motor. (07.08)
-
Euro NCAP a testat 8 mașini noi, printre care și un model produs în România. Ford Tourneo Courier, modelul produs la Craiova, a obținut 4 stele, în timp ce 3 modele chinezești au reușit să obțină 5 stele. (11.07)
-
Horse Powertrains produce un nou motor de 1.2 litri mild-hybrid cu GPL în România
-
Noi imagini de pe șantierul Autostrăzii Moldovei. Pe tronsonul Ploiești-Buzău s-ar putea circula chiar în 2025
-
Seducție
-
Volvo lansează noul XC70: versiune PHEV cu autonomie electrică de peste 200 km
-
Noua generație Volkswagen T-Roc: design nou și, în premieră, motorizări hibride
Fratilor va dati seama cam pe unde sunt astia d.p.d.v tehnologic
Si in trecut erau probleme dar nu se auzea nimic .
De ce toate chemarile in SERVICE sunt efectuate numai in SUA ???????
Va mai zic o data SUA incearca sa-si promoveze tehnica autohtona de 2 lei , BMW sau TOYOTA in SUA se vinde ca painea calda si pentru a creste vanzarile la GMC sau FORD SUA duce o politica de anihilare .
RUSINE sa le FIE , mai bine ar face recaluri la tehnica lor care e aproape egala cu cea ruseasca de doi lei.
Ai idee care este diferenta de pret intre SUA su UE la masini identice? Verifica si ai sa vezi de ce se face recall doar in SUA.
Recall face si GM, si Chrysler si, n-o sa crezi, chiar si Ford. Cu milioanele de bucati.
Rusine sa-ti fie tie ca vorbesti fara sa stii...
Sa faci recall la un FORD nu e zarva mare ca e 10 000 de $ sa faci recall la un BMW e zarva ca costa 50 000- 100 000 de dolari oamenii ce le ramane sa zica care e rostul sa dai 80 000 de dolari pe o masina germana ca toate sunt la fel au probleme , mai bine luam una dea noastra nu , ieftina la 15 % din pretul unui BMW.
Sigur ca sunt interesati diversi neni de prin America sa-i cotonogeasca pe alde japonezi si europeni ca-i lasa fara painica. Dar sa spui ca toata povestea cu recall-urile e manarie, mi se pare exagerat, atata timp cat exista bube, mai mici sau mai mari...
Recall-urile lu Ford nu prea au fost la masini de $10.000, iar numarul de masini rechemate a fost de foarte multe ori impresionant: s-a ajuns si pe la 7 milioane de masini.
Inca o data, vezi si tu care sunt diferentele de pret intre un BMW X5 full option vandut chiar in Germanica si fix aceeasi masina vanduta in America. O sa ai niste surprize...
Tu de ce crezi ca VW nu a vandut oficial in America foarte multi ani? Pentru simplul motiv ca daca vroiau sa vanda la calitate europeana, trebuiau sa piarda si nu au vrut asa ceva. Intre timp au reusit sa dea in pret fiindca au dat in costurile de productie (uzina in Mexic + platforme comune + finisari mai putin ingrijite) dar au dat si in calitate. Din acest motiv, au fost recall-uri la VW care au afectat numai modelele vandute in America...
Stima!