GENEVA LIVE: Premierele Grupului Volkswagen

De Mircea Meșter
Publicat Marti, 01.03.2011
Cele mai importante modele lansate astăzi de Volkswagen la Geneva le-au fost prezentate jurnaliştilor într-un eveniment special în seara dinaintea deschiderii Salonului.

Aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, Grupul Volkswagen nu a aşteptat prima zi de presă a Salonului Auto de la Geneva pentru a-şi prezenta cele mai noi apariţii în faţa jurnaliştilor. Grupul german a făcut deja o tradiţie din evenimentul pre-salon care are loc chiar în seara dinaintea deschiderii oficiale a Salonului.

Ce se întâmplă la evenimentul Volkswagen Auto Group? Compania închiriază o sală de sport din oraşul în care are loc evenimentul (Geneva, Paris sau Frankfurt) şi, în prezenţa jurnaliştilor invitaţi nominal, dezvăluie pe rând cele mai importante noutăţi pe care restul lumii le vede a doua zi, la Salon. Evident, diecare dintre cele zece mărci ale Grupului are momentul său în seara de gală, fiecare prezentându-şi cele mai noi şi importante concepte sau modele de serie.

Dacă până acum vorbeam de mărcile clasice ale Grupului VW, evenimentul dinaintea salonul de la Geneva 2011 a adus cu sine prezenţa ultimelor mărci intrate în portofoliul consorţiului german.

Vorbim de Porsche şi de Italdesign Giugiaro, care au prezentat aseară noul Panamera Hybrid, respectiv conceptele Tex şi Go, primele exerciţii de design ale casei de creaţie italiene cumpărate anul trecut de VW Group.

Pe lângă acestea, jurnaliştii prezenţi la evenimentul Volkswagen au putut să admire conceptul Vision D al celor de la Skoda şi noul logo al constructorului ceh, noul Lamborghini Aventador, conceptul IBX al celor de la SEAT, dar şi prototipul Bulli, care readuce în faţa publicul clasicul VW Microbus într-o formă modernă.

foto | United Pictures

 

Comentarii (4)

  • looking good
    Vad acolo viitoarele Golf VII, Skoda Octavia, poate chiar un VW Camper (bus).... voi ce ziceti?

    P.S. Noul Lambo arata demential !!!
    3 0
  • BULLI
    Slava Domnului ca l-au scos dupa 11 ani de cind l-au lansat. In 11 ani nu au schimbat decit bordul.
    3 1
  • ...
    primu cotetz e Scion 98%, nicidecum VW ...
    0 4
  • @steff
    Intr-adevar , concept D este 99% Octavia 3 , care va pastra insa silueta de berlina cu hayon, si intr-adevar arata excelent , design curat, cu personalitate , contemporan.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru