FEATURE: Tragedii auto - celebrităţi care au murit în maşină

De Dragoș Băltățeanu
Publicat Vineri, 30.03.2012
De-a lungul timpului, nume celebre din politică, literatură, industria filmului sau a muzicii şi-au găsit sfârşitul într-un automobil. Iată cele mai cunoscute cazuri.

JFK - Lincoln


Poate cel mai celebru caz este cel al preşedintului american John Fitzgerald Kennedy. JFK a fost asasinat în oraşul Dallas, Texas. Preşedintele călătorea împreună cu soţia sa, Jackie în limuzina prezidenţială X-100. Acesta era numele de cod folosit de Secret Service pentru automobilul Lincoln special pregătit de către firma Hess & Eisenhardt din Cincinatti. Un Lincoln Continental model 1961 era tăiat la jumătate şi extins cu un metru. Limuzina era apoi trasnformată în decapotabilă pentru a putea fi folosită la evenimente la care preşedintele trebuia să fie văzut. Un astfel de Lincoln special trasnformat costa 200.000 dolari şi era închiriat de Casa Albă de la Ford. A fost folosit pentru prima dată în 1961. Asasinarea lui JFK avea să închidă era limuzinelor deschise pentru preşedinţii americani. După 22 noiembrie, 1963, toate limuzinele pregătite pentru transportul preşedinţilor americani sunt închise.

După asasinarea lui Kennedy, modelul X-100 a fost reţinut ca probă în investigaţia care a urmat. A fost apoi returnat Casei Albe, care l-a convertit din nou sub denumirea Project D-2 ca limuzină închisă blindată. A fost folosită de preşedinţii Johnson, Nixon, Ford şi Carter şi apoi retrasă din serviciu în 1977. Astăzi, limuzina poate fi admirată la Muzeul Henry Ford din Dearborn, Michigan. 

James Dean - Porsche 550 Spyder


James Dean, actorul rebel care a uimit Hollywood-ul în anii '50, avea să îşi găsească sfârşitul la doar 24 de ani la volanul unui Porsche 550 Spyder. James Dean iubea viteza, la fel ca alţi doi actori celebri îndrăgostiţi de maşini, Steve McQueen şi Paul Newman. James Dean conducea un Porsche 550 Spyder celebru pentru că "purta" numărul 130. În 30 septembrie 1955 gonea pe State Route 46, când lângă orăşelul Bakersfield s-a lovit de un Ford Tudor din 1950 condus de Donald Turnupseed.

James Dean nu a supravieţuit impactului. Epava Porsche a fost cumpărată ulterior cu 2.500 dolari. Legenda spune că maşina era blestemată şi piese din ea care au fost montate pe alte maşini au atras alte incidente. De exemplu, motorul a ajuns în alt Porsche, al cărui proprietar a făcut la rândul săi un accident fatal. Epava a dispărut în 1960, doar o portieră supravieţuind în Muzeul Volo Auto din statul Illinois.

Albert Camus - Facel Vega

Scriitorul francez Albert Camus a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1957, la 43 de ani. A fost unul dintre cei mai tineri scriitori recunoscuţi prin acest premiu. Trei ani mai târziu, Albert Camus murea într-un accident de maşină petrecut lângă Sens şi orăşelul Villeblevin pe 4 ianuarie 1960. Automobilul era un Facel Vega condus de prietenul săul Michel Gallimard. În buzunarul hainei lui Camus era un bilet de tren nefolosit. Scriitorul intenţionase să călătorească cu trenul în acea zi, dar a acceptat în ultimul moment oferta de a merge cu maşina. Albert Camus avea 46 de ani.

Generalul George S. Patton - Cadillac 75

Cel mai celebru general american din Al Doilea Război Mondial este, fără îndoială, George S. Patton. A devenit celebru prin modul în care şi-a condus trupele, iar viaţa sa a fost dramatizată în câteva filme artistice. Mai puţin cunoscut este faptul că Patton a murit în urma unor răni suferite într-un accident de circulaţie. Pe 9 decembrie 1945, Patton era în Germania şi urma să plece acasă în Statele Unite în câteva zile. Patton participase la o vânătoare de fazani într-o pădure din apropiere de Mannheim şi călătorea pe bancheta din spate a unui Cadillac 75 model 1938 condus de soldatul Horace L. Woodring. La ora 11.45, maşina lui Patton era lângă Neckarstadt şi tocmai accelera după ce staţionase la o trecere peste calea ferată.

Un camion GMC condus de sergentul Robert L. Thompson a virat la stânga într-o intersecţie chiar în faţa automobilului Cadillac. Cele două maşini s-au lovit la o viteză mică. Accidentul părea minor, maşina şi camionul aproape că nu au înregistrat daune. Generalul Patton însă avea probleme cu respiraţia după ce se lovise la cap, fiind neatent și luat prin surprindere de impact. Transportat la spitalul din Heidelberg, medicii au constatat că era paralizat de la gât în jos, în urma unei fracturi de coloană. A mai supravieţuit 12 zile după accident.

Prinţesa Diana de Wales - Mercedes-Benz S280


În 31 august 1997, un Mercedes-Benz S280 era urmărit prin Paris de câteva motociclete cu fotografi paparazzi. La bordul Mercedes-ului era Prinţesa Diana de Wales, prietenul ei Dody Fayed şi şoferul Henri Paul. La trecerea prin pasajul de la Pont d'Alma, Mercedes-ul a lovit la viteză mare un stâlp din tunel. Prinţesa Diana avea să moară în urma rănilor suferite. Investigaţia a arătat că Mercedes-ul avea peste 100 km/h în momentul în care s-a izbit de stâlp. Automobilul a fost apoi parte din investigaţia poliţiei franceze şi apoi a celei britanice. Au existat multe speculaţii cum că maşina ar fi fost defectă sau avariată într-un accident anterior. Toate investigaţiile au arătat însă că accidentul a fost cauzat de greşeala celui de la volan din cauza motocicletelor cu paparazzi care o urmăreau pe Diana. Epava a fost returnată într-un final proprietarului, firma Etoile Limousine din Paris. 

Comentarii (7)

  • Acidentul printesei Diana nu a avut loc in nici un caz in 1994, ci cativa ani mai tarziu, "98 daca nu ma insel
    7 3
  • In 97 copii..aberati cu totii
    15 2
  • @
    Prinţesa Diana de Wales - Mercedes-Benz S280


    Ma suprinde ca printesa circula cu cel mai slab model S de pe vremea aceea. Daca eram in locul ei S500-S600 era al meu + blindaj :))
    14 2
  • printesa Diana avea un Audi, dar pentru ca era convinsa ca cineva i-ar fi umblat la frane a plecat cu mercedesul.
    http://www.ziare.com/vedete/stiri-mondene/printesa-diana-se-deghiza-atunci-cand-se-intalnea-cu-hasnat-khan-256802
    0 5
  • JFK pana ne iese pe nas
    Nu vad cum asasinarea aluia in masina face din asta o tragedie auto. Nu din cauza masinii s-a petrecut accidentul.

    Frumos articol, interesant si nu vreau sa fiu carcotas. Dar parca m-am saturat de JFK si de americani. Mai da-i in plata domnului ca nu a avut absolut nicio influenta asupra nimanui din restul tarilor nici moartea lui nici faptul ca era in masina.
    4 5
  • l-ati uitat pe
    Marc Bolan din formatia T-Rex, care a murit intr-un Mini
    4 3
  • Grace kelly
    Ati uitat de Grace Kelly, moarta in 1982 la volanul unui Rover P6.
    P.S. Asasinarea lui JFK in 1963 nu e o tragedie auto
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru